Daca tot vine weekendul si inca nu ploua (sper) am mai planuit o mica iesire. In Dobrogea. Frumoasa Dobrogea, superba Dobrogea. Deci, aparat foto, rucsac, bocanci, o geaca de ploaie, ceva de mancare (nu mult ca iar sunt la cura. Eterna cura :)) si hai la drum.
Pana ma intorc sa povestesc ce am facut va las in compania unor imagini superbe pe peterlengyel – Zbor peste Dobrogea. Sper sa reusesc sa vizitez in timp cat mai mult din ceea ce a fotografiat el din avion.
Pe mai tarziu!!!
Acum vreo două săptămâni discutam cu nevasta personală despre metodele de predare din învăţământ şi am ajuns la concluzia că sunt cam învechite. Ea lucrează în domeniu si îmi tot povesteşte despre situaţia din învăţământ.
Buun. Profesorii nu fac nimic. Programa, curriculum scolar, blabla bla. Probabil.
Insa, vă tot povesteam că am prieteni nebuni. Nebuni da buni. Imaginaţia pe ei cât China :). Aşa că s-au apucat să explice ei marile evenimente din istoria noastră, a românilor. Cum au reuşit ei? ei bine, priviti:
Băieţi, continuaţi!
Niciodată nu am fost un mare fan al lui Marcel Proust cu a sa carte ”În căutarea timpului pierdut”. Pe vremea când buchiseam la scrierile lui am citit despre celebra madlena care a declanşat aventura de căutare a timpului pierdut. Atunci am considerat povestea o mare tâmpenie.
Dar iată că mi s-a întâmplat. În seara asta, în timp ce mai lucram pe la proiectele mele, ascultam o selecţie de muzică clasică şi arii din opera. Nu că aş fi marele meloman, însă, mă inspiră. (nu râdeţi, îmi plac şi gata)
Dar vă povesteam că s-a întâmplat. Exact cum bine zicea nenea Proust. S-a declanşat ca şi cum ar fi acţionat cineva un trăgaci. A venit de nicăieri. Cunoscut. Şi m-am simţit iar copil.
“Bună ziua stimaţi auditori, Orele Seratei„. Da. Iosif Sava. O voce inconfundabilă. Zbârnâia televizorul. Este omul care m-a învăţat valoarea muzicii clasice. De acolo, de la TVR în emisiunile lui săptămânale. Iosif Sava, care revenea în fiecare emisiune obsesiv şi îşi întreba invitaţii: Vă place Bach? Datorită lui mi-am cumpărat primul vinil cu Bach. Au urmat Vivaldi, Chopin, List, Verdi şi mulţi alţii.
Cred că Iosif Sava a reuşit să „infecteze ” cu microbul muzicii clasice generaţii întregi. Eu recunosc. My name is Meleacă and I’m addicted to music
Adio DOMNULE SAVA. Vă mulţumesc.
Dar, să revenim la Bach …
P.S. Am găsit pe net un interviu luate de Iosif Sava Doamnei Ioana Celibidache. Poate doriţi să-l ascultaţi.
Fratilor! Nu am nimic cu gadgeturile. Ba chiar as vrea ca „toate gadgeturile sa apeleze la mine” :). Insa am o mare nelamurire. Mi-am adus aminte azi cu ocazia celebrei lansari a unui nou Iphone de o chestie tampita pe care o tot observ de la o vreme. Daca ai Iphone, nu conteaza cat de mare ai geanta pe umar sau cate buzunare are geaca ta, el trebuie sa stea in mana si cu marul la vedere. WTF!
What’s wrong with you people?
Da frate, el e visul tuturor, e gadgetul care face tot ce vrei tu si mult pe deasupra. Dar, in numele lui Trompi, tine-l frate in buzunar. Eu nu cred ca Cioran isi tinea creierul in mana cu desteptaciunea la vedere. Il ai, il folosesti. Nu-l ai, asta e. Poate data viitoare.
Telefonul strans in mana ne arata cat de limitati suntem. Prin ’90 si ceva, cand au aparut primele telefoane GSM vedeam prin baruri smecheri care isi puneau pe masa doua telefoane. Si se rugau de ele sa sune ca sa vada tot prostul ca smecheri sunt ei.
Nu am evoluat absolut deloc de atunci si tare ma tem ca nu avem sanse sa evoluam prea curand.
Si da, imi doresc si eu unul!
sursa pozei aici
Tot mai multa lume spune ca ar trebui sa emigram din Romania pentru ca nu mai avem nicio sansa.
Gresit.
Avem toate sansele din lume 🙂 Pai cum mai vere toate sansele? Normal ca da. Unde in lume, vorbind de tarile civilizate, daca nu esti in stare sa gasesti la Bac sinonimul cuvantului odinioara si iei un frumos 2 la examen, primesti o a 3-a sansa si poti sa intri la facultate?(a 3-a, pentru ca poti da bacul de doua ori pana sa ajungi sa te inscrii la facultate)
Si auzi ce motive, ca iti vine sa te infigi cu capul in zid. Ca sa le oferi o solutie absolventilor care nu au promovat, si ca nu ii poti lasa in strada.
Pai frate, daca nu ar fi stat toata ziua in strada, poate ca ar fi reusit sa smulga un amarat de 6. Nu noi ii parasim, nu noi ii lasam someri. Sunt multe meserii pe care le poti practica fara Bac si fara facultate.
ma gandesc cu groaza ca as putea sa ajung pe mana unui medic care a terminat facultatea cu cinci pentru ca nu puteam dom’le sa il lasam repetent sau sa-l exmatriculam, ca de, omul a dat banu aici si asteapta diploma.
Acum cativa ani ma distram cu filmul Idiocracy. Acum nu mai imi vine sa rad. Deloc
Petrecerea continua …
P.S. De se scrie BAC cu litere mari? din care stiu eu Bac vine de la Bacalaureat. Poate gresesc)
Mai deunazi, la o reuniune omagial prunceasca, printre vinuri, sarmale, bauturi spirtoase si alte lucruri serioase, am asistat la o discutie dedicata evenimentului :). Doi buni prieteni ai mei discutau despre diferenta dintre SEO si content. Buuna discutie … . Adevarul e ca a picat bine, mai ales ca eram deja tampit de muzica mirobolanta (the 70’s) iar discutia parea sa ma invete lucruri utile pentru noua mea pasiune. Dar, sa revenim la oitele noastre. SEO – face, SEO drege, da, dar si contentul de fapt e … si la la la, si li li li, (in seara aia mi se parea inteligibil ce ascultam, acum am uitat tot:) , dar pe bune daca nu era super interesant). Buun.
Insa de fapt abia acum incepe povestea. Si din pacate se si termina. He, he, he!
Pai de ce tocmai acum. Pai acum pentru ca, azi am descoperit din greseala un super articol al unui pustan de 16 ani „Ghimpele ploiestean” care vine si imi scututa bruma de idei despre SEO si alte chestii, scriind un articol bestial „cum sa nu scrii bine pe blog” . Bravo mai baiete. Drept la tinta.
De ceva ani, dimineata lecturez presa. Presa on-line, binenteles. Chiar daca imi face mai multa placere sa citesc ziarul in modul clasic, varianta lui on-line e mult mai accesibila si nu in ultimul rand mult mai ieftin. In plus, am acces la mai multe surse de informatie decat daca as fi cumparat ziarele.
Asa, cum va spuneam, tot rasfoiesc ziarele consacrate. Pe undeva prin subsol, aproape de footer, se afla linkuri catre articole ale fratiorilor lor mai tabloidizati. Ce m-a surprins cel mai mult e ca o mare parte din stirile din tabloide nu au titlu nene. Cred ca ori sunt scrise pe genunchi ori …. sau mai bine sa nu comentam.
Semnatarii acelor articole deja sunt haiosi. Sa va explic ce ma distreaza: Madam Icsuleasca a cazut pe scari. Afla cum!. Igrechel Zetulescu si-a tras o noua amanta. Afla acum!!! etc, etc, etc ….
Ce drac inseamna afla acum? Oare imaginatia lipseste cu desavarsire sau e plecata sa vada cum a facut cutare ceva? Sau poate ca nu inteleg eu nimic. Daca nu aflu acum, nici nu o sa mai aflu niciodata 🙂
Cine este aceasta Requienia sp. ? Si ce cauta in blogul meu?
Cauta, pentru ca este o vedeta printre mormanele mele de bolovani. Nu, nu este o fosila valoroasa, e chiar o amarata de scoica pietrificata, insa, pentru mine e o vedeta. Un fel de Angelina Jolie. Si nici macar nu stiam ca e o vedeta.
Ca sa ma fac inteles. In weekend am tras o fuga pana la cetatea bizantina de pe insula Pacuiu lui Soare. Stiam s-ar putea sa am ceva sanse sa gasesc melci fosilizati. Si ca sa vezi, chiar am avut noroc. Am gasit o frumusete de melc. Mi-am facut si poza cu el, si pentru ca era de treaba l-am luat acasa. In drum spre barca, ce sa vezi, pe o bucata de calcar am mai gasit o bucata de melc. Mica si ponosita. Am luat-o si pe ea, ca sa nu planga. Asa ca, dupa o partida de pescuit (sa ma laud un pic, am prins o mreana de 2,5 kg) mi-am facut bagajele si am plecat acasa.
Pana aici, toate bune si frumoase. Dar cum a ajuns bucatica aia de melc vedeta? Azi m-a vizitat un bun prieten, geolog amator. Geolog, nu ca mine parlit, care aduna orice bolovan si-l baga in buzunar. (cred ca pana la urma intr-o zi o sa ma bata nevasta cu pietre:) ) El chiar stie sa numeasca si sa catalogheze lucrurile pe care eu le gasesc. Asa ca i-am aratat mandru melcul meu. i-a aruncat o privire rapida si nu prea l-a bagat in seama. Mai aveam pe birou vreo doua. Marfa de duzina pentru el.
Si acum vine punctul culminat. Amarat i-am aratat si bucata de melc. A facut ochii mari. Bucata mea de melc era de fapt o scoica. Un pic mai rara si mai celebra decat melcii mei. Requienia sp. Nascuta in Cretacicul inferior. O bucata de piatra care m-a facut fericit. Iar pe voi probabil ca v-a plictisit.
Dar a trebuit sa scriu. Nu m-am putut abtine.
Requienia sp. si prietena ei.
P.S. Promit ca am sa scriu zilele astea despre cetatea bizantina de pe insula Pacuiu lui Soare. Este superba si plina de legende
Am aflat si eu, ca tot romanul posesor de net si alte instrumente de tortura, a …, informare, ca marele Johnny Raducanu si-a luat pianul la subrat si s-a hotarat sa cante prin alte sfere mai calde, ca tot nu-i placea frigul.
Si daca tot am aflat ca a plecat, mi-am adus aminte de el si de anii mei boemi. Eu pe Johnny Raducanu l-am cunoscut in Laptaria lui Enache, el nu m-a cunoscut pe mine. In schimb am avut marele noroc sa ma cunoasca fatuca draguta de la bar, si sa ne lase sa intram in Laptarie atunci cand Johnny repeta.
Jonny nu ne vedea niciodata pentru ca ne retrageam intr-un colt mai intunecat si il ascultam in liniste.
Mai de mult aveam o vorba. Vodka si costumul negru se potrivesc la orice. Pe vremea cand il ascultam pe Johnny nu aveam costum negreu, asa ca potriveam vodka cu jazzul. Insa cel mai bine jazzul se potrivea cu sufletul. Au fost vremuri frumoase pentru mine si banuiesc ca si pentru el, pentru ca omul asta si atunci cand repeta, canta feeric.
L-am revazut acum cativa ani in Calarasi, cand impreuna cu Ion Caramitru au facut ce stiu mai bine. Atunci mi s-a facut dor de mansarda mea cu peretii plini de postere si cu mainile prietenilor desenate pe pereti. Acum cu Johnny parca s-a dus si ultima amintire cu ea.
Pai ce facusi nea Johnny? Luasi si amintirile mele cu tine?
Later update: super articol in Formula AS
Grea e viata de internaut cand te tradeaza providerul. Dupa ce ani de zile m-am obisnuit cu internet de mare viteza, cu care faceam ce voiam, m-am trezit azi ca trebuie sa apelez la serviciile unui stick de net.
Of mama.
Zici ca m-am reintors in perioada lui „nea Nicu”. Stau cu netul la lumanare. Nimic nu merge. Orice rahat dureaza o vesnicie pana se incarca. Asta nu e viata vere. Nu se mai poate asa. Maine ies la revolutie. Imi vreau netul inaopi. Si guma Turbo.
Si vreau sa-mi dati inapoi „cauboii” si indienii. Vreau net ………
Multumesc mult pentru camasa, dar are manecile cam lungi si se incheie la spate. Mi-e un pic cam incomoda, dar baietii astia simpatici imbracati in alb ca neste ingeri zic ca e la moda. Acum vine si o tanti simpatica cu vitamine ………………………………………………………………………………..
Gata! Dupa ce mi-am testat blogul pe cateva platforme gratuite si m-am lovit de diverse problemute de optimizare, neste oameni de binenteles s-au saturat de mine si mi-au facut cadou un domeniu.
Smecheria cu propiul tau domeniul e ca si cu bicicleta. Iti iei din prima o bicicleta scumpa, ca de, ai obrazul subtire, dar nu esti foarte sigur ca o sa mergi cu ea? Sau faci rost de un tranci de incercare si iti rupi picioarele cu el vreo doi ani cu el, ca daca ai deja o bicla, ce rost are sa mai investesti in alta?
Dar sa revenim la bicicleta galbeana, aaaa …la blog.
Blogul are casa lui, prietenii IT-isti sunt deja crizati de tona de intrebari, iar familia ma evita (partea internauta) ca sa nu fie obligata sa imi raspunda la intrebari de genul „iti placum si ce scriu?”.
De acum incolo o sa vad daca imi place sa merg pe noua mea bicicleta.Sper ca in blogosfera sa nu fie prea multe TIR-uri 🙂 Acum doar o tableta PC imi lipseste, offff ….