E ziua ta mămico …

Doamnelor și domnișoarelor, a sosit și cea de-a treia zi dedicată sexului frumos :). În calendar scrie că e Ziua internațională a femeii. Mie mi se pare că sună cam comunist. Ca să sune frumos, am apelat la ajutorul unei cântărețe de talie internațională, Sofia Vicoveanca Dănilă (pilă, de …:), iar ea mi-a oferit un cântecel pentru voi. Cântecelul este dedicat mămicilor, dar nu cred că o să se supere nimeni. Domnișorica studiază cu drag și spor la GradinitaVirtuala.ro. Chiar dacă grădinița e virtuală, învățăturile sunt pe bune.

So, banda maestro …

 

Mai aveam unul cu: Mamelor din lumea-ntreagă … dar Cris zice că nu se potrivește aici. 🙂

O căprioară, două căprioare …

Aseară mă întorceam și eu ca omu de la capitală. Eram pregatit pisihic pentru o oră de plictiseală pe autostradă. Ții covrigul și te uiți în față. Și nici măcar nu mai vezi viitorul, că de, pe vremuri de tristă amintire, îl vedeai nu-l vedeai, știai sigur că prezentul este de aur și viitorul luminos. Garantat 100%. :). Dacă te îndoiai de asta, veneau niște neni și-ți făceau manichiura la ușă. Deget cu deget. Lucrare de calitate, nu ca acum, la al doilea deget se rupe ușa. Săraca de ea, cât să resiste, că e de carton presat :).

Buunn. iar am intrat pe arătură. Deci, covrigul în mână și privirea … privirea un pic în dreapta, atrasă de  ceva mișcare pe câmp. Câmpul lângă pădure. M-am holbat mai atent ca să văd ce este și … surpriză! Căprioare vere! Căprioare cât vezi cu ochii. Ieșite la păscut pe câmp cu sutele. Am încetinit și am admirat spectacolul vieții. E prima oară când văd la noi în Bărăgan așa ceva. Nici nu-mi închipuiam că ar fi atât de multe căprioare în zonă. Se pare că domnii căpriori au avut ceva treabă anii trecuți. He he he. Sau poate le-au pus căprioare coarne 🙂 Niciodată nu am înțeles de ce ele sunt mereu căprioare iar ei sunt ori căpriori ori cerbi 🙂

Nu mă mai lungesc fără rost. Cei care aveți drum zilele acestea la Bucutulești, la întoarcere să urmăriți prima pădure imediat ce intrați pe autostradă. Zici că esti în Africa la safari. Îmi pare rău că nu am avut un aparat foto la mine. Dar atașez o poză frumoasă luată de la Dragos Asaftei de pe blog.

La bună vedere!



Poftiți vă rog un mărțișor!!!

Ei dragii mei, a venit momentul sa bifăm și cel de-al doilea eveniment închinat sexului frumos, că slab nu mai e de mult. 🙂 Aș vrea să nu se interpreteze că mă leg de greutatea fiicelor Evei, ci doar îmi scot pălăria în fața evoluției lor. Mai ieri nu aveau voie nici să învețe să citească, iar acum, asistăm cu mândrie la emanciparea lor. Putem vedea femei sudor, femei tractorist, femei … pardon, asta se întâmpla în vremuri de tristă pomenire, înainte de marea rebeliune din decembrie. :).  Acum avem femei ma-na-ger care îmi distrug mie neuronii 🙂 Eu le zic altfel, că așa m-a învățat taica Freud, dar mi-e rușine să o spun aici.

Deci, ce să mai lungim, a venit 1 Martie. Hop cu mărțișorul băieți,  nu o mai frecați,  nu o mai dați de gard că e perimat. Și mai rapid, că ciorba aia nu se face singură!!! A, mai trebuie să menționez ceva aici. Nea guvernu s-a gândit să le ofere viitorilor tătici o lună în paradisul pamperșilor defecați. Cică egalitate de șanse. Aiurea, nu mai avem nicio șansă . :). Și asta tocmai din vremea domnilor care se îmbrăcau în fiare pe la turniruri. Acolo s-a produs ruptura.

Deci final și serios. (stau drepți cu mâinile la dunga pantalonilor) Dragelor mele cititoare și nu numai, eu din inimă vă urez: ”să aveți o primăvară preaminunată urmată de o vară superbă ce se continuă cu o toamnă calmă și o iarnă de poveste.” am încheiat citatul.

Las și un mărțișor manufacturat de propria mea tovarășă de viață și donat către toate femeile din lume.

 

Dunărea dezlănțuită

Nu-mi place să dau titluri apocaliptice, dar cam ăsta este adevărul. După o perioadă în care Dunărea ne-a oferit un spectacol alb, încremenit, a venit vremea ca ea să ne arate ce putere are. Așa că s-a hotărât să spargă aceast scut ce o acoperea și să facă ordine în matca ei. Din păcate în calea ei s-au așezat diverse utilaje navale, ca să zic așa, iar ea nu e într-o perioadă politicoasă. Drept pentru care a început să ia cu ea absolut tot ce îi împiedică curgerea. Adică, bărci, barje, pontoane, vapoare și multe alte obiecte ce își aveau sălașul pe malul ei. Partea proastă e că abia a început. Acum doar ne arată că poate. Probabil că abia în vreo două zile o să dezlănțuie urgia. Imaginile nu reușesc să descrie ceea ce am văzut. Par chiar prea calme. Dar din păcate nu prea sunt. Dar asta e. Natura își vede de ale ei. Noi stăm în calea ei, nu ea în calea noastră. Așa că noi doar contemplăm.

Las mai jos un filmuleț și vreo două poze. Promit că o să fac și un album foto. Am câteva poze nemaipomenite.

la bună vedere!


Am avut la dispoziție un aparat foto care știe să facă panoramare. Așa că atașez două panorame.

 

 

White Danube

Săptămâna trecută am postat un filmuleț cu brațul Borcea înghețat tun. Sincer nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată Borcea înghețată. Imaginea ei nemișcată e superbă. Dar nu m-am mulțumit doar cu imaginea brațului Borcea, m-am îmbarcat în mașină împreună cu un prieten și cu aparatul foto transformat ad-hoc în cameră de filmat. Direcția, Dunărea la punctul de trecere Chiciu. Heei, fuse Borcea frumoasă, dar Dunărea era chiar maiestuasă. Un deșert alb. Gheață peste gheață. Nemișcare.

În rest, ce să spun, viața își vede de cursul ei și nu se sinchisește de un pic de nemișcare. Chiar profită de ea. În cîteva zeci de minute am văzut doi cormorani care vînau într-un ochi de apă , un cîrd de lebede și multe alte păsări. Dacă Florin o să fie băiat de gașcă, poate îmi dă voie să postez căteva poze cu un cormoran care a avut noroc la pescuit :).

Las filmulețul să vorbească. L-am prelucrat un pic, pentru plăcerea ochiului.

 

Și mai pun în final și câteva poze cu brațul Borcea la Podul patru, plus doi draci de căței transformați în foci :).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Valentine’s gay

Începând de azi, începe triunghiul inghinal al morții portofelelor și răbdării bărbătești. Doliul începe cu Balentine’s day si durează până la Paști. De ce până atunci, pentru că amărâții care uită de triunghiul de forță, Valerică – 1 martie – 8 martie, o îmbulinează și reușesc să-și spele păcatele cu mielul de paști, transformat în mieluț de pluș cu decorațiune în formă de inel, ineluș de aur :).

Bucuria mea cea mai mare e că s-a milostivit Domnu de noi și a dat cu zăpadă cât să nu văd tone de tarabe pline de inimioare și ursuleți. Oricum, toată stima pentru domnii de la marketing și PR care au reușit să se folosească de mostenirea genetică a doamnelor. Cum adică? Foarte frumos și elegant. Se folosesc de ursuleții rotunjori cu cap mare care trezesc instinctul matern și reușesc să moaie până și inima sirenelor din port :)). Și ele săracele sunt din oțel.

Dar nervii noștrii? Din ce mama măsii sunt? Bleah. Acest Valerică e cel mai înspăimântător sfânt posibil. Când il vezi prima dată îl iei în râs. Armură roz cu fundițe, scut din cutie de ciocolată sub formă de inimioară, iar pe post de sabie … un rozaliu ursuleț din pluș. Pare așa … mai ca în titlu 🙂 Dar să te ții vere când începe să șarjeze cu mister bear. Aici se strică șmecheria. Ursulache urlă cuvinte de amor în șase limbi internaționale. Toate cu accent chinezesc. ochii lui rotunzi luminează satanic … și dacă e varianta scumpă se scapă pe el ciocolată caldă. Iar domnul V. nu a știut că e ză master of bears și nu i-a cumpărat pampers. OMFG!!!

Distonocalm fraților … și … G o o s f r a b a* 

Până la distonocalm, ascultați cu încredere ”Violent Revolution”. Kreator fraților. E un fel de scut anti Valerică sau Dragobete, că și ăla o să vină să ne frece. Dar mai puțin, că nu are PR așa de bun, ce vreți, țăran mai de la noi. Hai să pun și un link din Youtube, că încă nu s-a desființat 🙂 sterge orice rozism din unitatea centrală.

 

 

P.S.  Goosfraba este un cuvânt folosit de inuiți pentru a calma copiii.  Dar, este și un cuvânt folosit de ei atunci când fac sex. 🙂