Arhiva

Ce nu face omul când stă în cârciumă la o cafea and stuff. Nu, nu face prostii. Stă la palavre şi face planuri de weekend cu prietenii. Face şi desface. Deocamdată a desfăcut planul cu vizita la peşterile de lângă Silistra. Şi dacă peşterile de lângă Silistra au picat, a fost ales câştigător la puncte şi persoane un alt plan, mai vechi, Capidava. Așa că a doua zi am pornit la drum.

La început am fost să vedem fostul drum pe care se ajungea la cetate. Dunărea a avut nevoie de el aşa că s-a dus. Din fericire s-a construit o rută ocolitoare, iar noi am reuşit să ajungem fără probleme.

Să vă povestesc un pic despre Capidava. Unele le mai ştiam şi eu, altele le-am aflat de la prieteni şi de la nea guugle, băiat învăţat, doldora de informaţii.

Capidava a fost un castru roman, construit pe la începutul secolului al II lea pe malul drept al Dunării, în vremea Împăratului Traian. Construcţia a fost realizată peste o aşezare fortificată geto-daca, romanii păstrîndu-i numele, toponimul getic de Capidava însemnând ”cetatea de la cotitură” . Probabil că scopul lui a fost de a controla vadul din această zonă şi pentru a-l folosi în invazia sa asupra Daciei, în primul război dacic din 101 d. Chr. Totodată făcea parte din strategia de fortificare a frontierei Imperiului Roman la Dunăre. Cetatea era dotată şi cu un cheu, iar cu ajutorul flotei făcea de gardă pe fluviu.

Locul era foarte bine ales, deoarece aici, la aproximativ 20 de km de actuala Cernavoda, Dunărea face o mare cotitură, săpând în malul dobrogean într-o faleză înaltă din calcar. Pe de altă parte, un sanț natural pornea din Dunăre şi ocolea masivul ajungând până în colţul estic al cetăţii, oferindu-i un bun avantaj strategic. De aici se putea supraveghea malul celălalt al Dunării, mult mai jos şi împădurit.

În secolul III castrul este atacat de goţi şi distrus aproape în totalitate. La sfârşitul sec. V cetatea este refăcută în întregime, iar în nordul ei se dezvoltă o aşezare civilă. După invazia cutrigurilor din 559 cetatea este părăsită. În secolul IX peste ruinele vechii aşezări romane se construieşte o cetate ţărănească şi Capidava reintra în sistemul defensiv bizantin. Din păcate, nimic nu putea să ţină piept atacurilor violente ale popoarelor migratoare. Acestea vor distruge aşezarea fortificată, iar cetatea va fi dată uitării.

Pe la sfârşitul secolului XIX Mihai Ionescu-Dobrogeanu şi Grigore Tocilescu au fost primii care au semnalat fortificaţia din vecinătatea satului turcesc Kale-köy, adică „satul cetăţii”. Însă, cel care o identifica este Vasile Pârvan. În 1924 săpăturile sunt iniţiate de Grigore Florescu, unul dintre asistenţii lui Vasile Pârvan, acesta lucrând singur până în 1954, ajutat episodic de câte unul dintre studenţii săi. Acesta a condus cercetările de la Capidava până în 1960, când a trecut în nefiinţă. I-au urmat o seamă de cercetători şi oameni de cultură dedicaţi, cercetările ne oprindu-se nici acum.

Situl este impresionat, iar priveliştea merită orice efort. Noi am ales să rămânem peste noapte în apropierea cetăţii şi nu ne-a părut rău. Pentru că Dunărea este foarte scăzută am reuşit să trecem cu maşina printr-un vad şi să campăm pe o insulă din apropiere. Nu ştiu dacă este insula pe care se tot adună Ufologii, însă ştiu sigur că este superbă.

Locul pare propice şi pentru pescuit dar, dacă am fi venit cu o săptămână mai devreme, sau poate cu una mai târziu…:). Se pare că nu suntem super pescari, aşa ca peştele a rămas liniştit în apă.

Asta a fost povestea Capidavei, spusă cu vorbe şi imagini.

Un documentar interesant despre Capidava puteti vedea aici

Am facut o promisiune saptamana trecuta referitoare la Cetatea de pe insula Pacuiul lui Soare. Ei bine, acum a venit momentul.

Cetatea de ieri

portul esuat

In timpul imparatului bizantin Ioan Tzimiskes, pe la 971, in partea de nord-est  a insulei Pacuiul lui Soare pe o micuta insula ce despica apele Dunarii din dreptul actualei comune Ostrov pana in fata dealului Dervent, incepe sa se zideasca o puternica fortificatie. Datorita terenului aluvionar pe care se facea constructia, bizantinii au folosit o tehnica speciala, construind zidul in sistemul „blocaj” si sprijindu-l pe o substructie din lemn de stejar.

poarta cetatii

Insa de cine se temeau oare bizantinii atat de tare incat sa ridice aceasta mare fortareata nemaivazuta pana acum pe Dunarea de jos? Se pare ca vinovatii erau kievienii care se aliasera cu drujinele varege si terorizau de ceva vreme Imperiul bizantin cu atacurile lor navale. Asa ca puternica fortareata de pe insula Pacuiu lui Soare era menita sa protejeze capitala regiunii – orasul Durostorum de orice atac naval venit de la gurile Dunarii.

Odata construita, ea a gazduit o mare garnizoana militara. Tot aici se afla si sediul flotei de razboi imperiale de la Dunare. Astfel ca, in timpul stapanirii bizantine in Dobrogea, cetatea a avut un rol de o importanta deosebita in regiunea ce purta denumirea  de Thema Paristrion

Biata cetate construita cu atata truda nu si-a indeplinit scopul foarte multi ani pentru ca domnii bulgari s-au rasculat si pentru o vreme cetatea a fost dezafectata.

Dupa recucerirea teritoriilor din nord-estul Bulgariei si Dobrogei de catre bizantini, cetatea de la Pacuiul lui Soare se repopuleaza, insa nu mai are un asa important rol militar deoarece de data aceasta atacatorii erau pecenegii, iar ei nu atacau pe ape ci de pe uscat, putand foarte bine sa traverseze Dunarea iarna pe gheata.

zidul scufundat

Pentru o vreme cetatea are noroc deoarece pecenegii sunt infranti de catre kievieni  si asfel puterea acestora slabeste un timp, lasand loc regenerarii vietii economice din zona. Insa norocul ei se cam termina pe la jumatatea secolului al XI-lea deoarece pecenegii revin in forta si pe la 1048 are loc o mare invazie, ei trecand in sudul Dunarii si luand in stapanire Dobrogea si nu numai. In acea perioada a fost atacata si distrusa de un puternic incendiu si cetatea noastra.

Din cauza deselor navaliri barbare cetatea va fi parasita si timp de 150 de ani natura o va narui partial. Dupa anii 1200 viata in interiorul cetatii se reia, dar ea nu mai e decat o umbra a falnicei fortarete bizantine, activitatea fiind totalmente comerciala. Locuitorii mai ridica un zid si ii confera asezarii insulare caracter de oras.

Doar ca, pe la 1422 asezarea este din nou parasita in mod misterios si de acum incolo incepe legenda.

Cetatea de azi

"talpa" cetatii

Mare a fost cetatea, dar mai mare este Dunarea. Nu stiu sa va spun de ce, insa ea s-a suparat pe draga noastra insulita si a acoperit-o de ape. Acum daca vrei sa traiesti in mijlocul istoriei nu mai ai la dispozitie decat o mica suprafata din cetate, deoarece pestii strajuiesc cam trei sferturi din ea. Si asa, ceea ce a ramas neacoperit de ape este superb. Iar acest putin ramas a incins spiritele istoricesti.

Pai ce a facut ea saraca de a ajuns sa supere atata lume? A facut, pentru ca multi o asocieaza acum cu mareata cetate bizantina Vicina, leagan al ortodoxiei romane. Aici se presupune ca ar fi fost sediul Mitropoliei Ortodoxe Vicina. Aceasta ipoteza a fost lansata de regretatul profesor Petre Diaconu, care si-a dedicat intreaga activitate cercetarilor de pe insula Pacuiul lui Soare.

pazitorii

Doar ca intr-o controversa mereu exista doua tabere. Cea de-a doua tabara sustine ca genovezii care au construit cetatea Vicina aveau acceptul Bizantului de a construi doar in nordul Dobrogei la gurile Dunarii. Astfel ei combat concluziile profesorului Diaconu si localizeaza cetatea Vicina undeva pe la Isaccea, alaturi de alte doua cetati venetiene, Cetatea Alba si Chilia.

Vicina sau nu, cetatea ce stajuieste inca deasupra apelor Dunarii  este superba. Zidurile ei ce ies amenintatoare din apa, portul esuat in padurea salbatica, poarta ce duce catre nicaieri, totul te duce cu gandul la o cetate a zanelor.