Arhiva

Jazz-o-cow

Cum le potriveste el ‘Mnezeu dragutul si ne lasa pe noi sa-i zicem coincidenta. Azi, la vreo ora si ceva dupa expirarea timpului legal de lucru al bugetarilor, primesc o vizita a unui prieten. Cam scump la vedere dupa parerea mea, dar e bine si asa decat nimic. Si din vorba in vorba am ajuns la un subiect simpatic. JAZZ-ul si Calarasul. Ceva gen baba si mitraliera. Consatenii mei se plang ca nu exista viata culturala in urbea noastra mica si prafuita, insa, atunci cand apare o oportunitate, brusc toti isi aduc aminte ca si-au uitat laptele pe foc si nu pot ramane. Probabil ca asa e trendy, sa te plangi!?!

Si acum ajung la coincidenta. Dupa ce pleaca domnu prietenu pe la casa lui, deschid si eu mail-ul, ca omul care a stat 2 ore departe de computador si ce vad? Un mail :), ca doar nu vad un dinozaur 🙂 Iar in mail, una bucata link spre youtube cu ….

He, He, He!!! Observati cat de fascinate sunt vacile de JAZZ?. Acum am inteles, nu oamenii sunt de vina, muzica e.  Jazzul e pentru vaci. DOHHHH!!!



Sifoaneeeee!!!

fetele mele 🙂

Vreau sa va spun ca acum in epoca aifoanelor si altor minunatii am reusit si eu sa ma aliniez trendului. Nu mai incap in piele de mandrie. (si sa nu aud comentarii ca de fapt nu mai incap in piele din cauza tesutului adipos, ca fac urat! 🙂 )

Adica, am achizitionat de pe marginea drumului doua bucati sifoane. Da, da. Sifoane. Dinalea comuniste. Toata viata am visat sa am si eu sifonul meu elegant. Si acum, am DOUA!!! Nici nu pot sa mai vorbesc de emotie, doua sifoane, mari cu protectie de plasa. Imi strivesc o lacrima in coltul ochiului.Nici acum nu imi vine sa cred ca a existat cineva atat de inconstient sa abandoneze astfel de bijuterii. Oricum, eu ii multumesc. Le-am adoptat si le-am dat si nume. Nu le spun ca sa nu le strigati si sa fuga de acasa.

Cei care au dat drumul la televizoare prin perioada cand nu exista decat telejurnalul isi aduc foarte bine aminte de simbolul national. Nu, nu secera si ciocanul. Sifonul! Non stop vedeai cate un copil grabindu-se cu cate o plasa zgomotoasa spre sifonarie.

Acum nimeni nu mai bea sifon. Insa, eu imi scot palaria, sapca, fesul si tichia in fata lui Joseph Priesley care prin 1772 s-a saturat de apa plata cu lamaie si a infipt o tzara de dioxid de de carbon intr-o sticla de apa „chioara”.  Si s-a apucat sa faca sprit! 🙂

In incheiere pun si o poza cu neste verisoare de ale lor, pe care le-as primi in gazda. (batranele de prin 1896; 1890 si 1960)

Sunt fericit, Bing – Bang!

Sursa pozei sifoanelor de epoca: Colonel Blink



Jocul balatrucilor grezosi

Printre ciudateniile pe care le tot aduc in casa si nevasta le scoate pe furis afara 🙂 am salvat doi dorobanti. Da, dorobanti. Domnii dorobanti sunt cam balatruci :). In buletinul lor scrie ca de fapt sunt de etnie trovanta. Iar astora care nu le place sa se dea mari le spun concretiuni grezoare (nu grețoase 🙂 )

Hai ca pana cum am reusit sa ne intelegem. (Muhaha ha ha!!!)

Unii mai nerabdatori or sa inceapa sa bata din picioare si sa mormaie in surdina ca nu mai intra in viata lor aici. Adica am scris 500 de caractere si nu am spus nimic. Ba am spus si o sa mai spun.

Hai ca va dau de-nteles.

Balatrucii astia sunt de fapt aglomerari de nodule sferice sau cu forma neregulata formate din roci sedimentare.

Pai zi asa ma nene!!! (or sa comenteze ultimii ramasi cu ochii in pagina. Iar ne aburesti cu bolovanii tai grețosi, pardon, grezosi)

Pe bune ca nu e abureala. Sunt fenomenale.Si ca sa nu mai va inebunesc, va pun pe tava si etimologia lor. Uzual (stiintific) se foloseste termenul de concretiune grezoasa. Unii cercetatori prefera termenul de trovant. In popor sunt numite balatruci sau dorobanti.

De ce o tot tin eu ca sunt superbe. Ei bine, pentru ca natura, in ingeniozitatea ei a creat aceste “statuete” de o varietate impresionanta, unele imbracand forme zoomorfe sau antropomorfe, atfel reusind sa-l bata pana si pe marele Brancusi. Chiar exista voci care soptesc ca de fapt Brancusi s-a inspitat din aceste opere minunate ale naturii. Posibil, mai ales ca la Costesti, care e destul de aproape de Hobita, satul natal al maestrului este o mare aglomerare de concretiuni grezoase.

Umbla vorba ca cercetatorii astia nu ar sti nimic, si ca degeaba ii dau ei cu aglomerari de nisip cimentat cu carbonat de calciu si ca varietatea formelor este data de valoarea factorilor si elementelor mediului de concretionare. NȚ, abureala …

… Pe inserat, cand dispar aparatele foto purtate de tropaitori spre cabane cu ciorbe si friptane, pietrele se aduna la sfat de taina. Poarta in burta oua de dinozaur si sunt incarcate de o energie mai pozitiva decat plusul de la baterie. Daca te uiti mai atent reusesti sa vezi balaurii adormiti in stanca. Nu te lasa pacalit de formele lor domoale, ei doar asteapta un semnal de taina si atunci se vor descolaci si isi vor arata forma lor de grozavie. (cred ca am vazut prea multe filme:) )

Ce sa spun, spusul ca spusul, dar o calatorie pe dealul Feleacui sau pe la Costesti iti poate scoate in cale „a statue made by Nature”. Calatorule, nu o distruge, minunea din mana ta nu are decat 10 – 13 M.a. vechime si vine tocmai din sarmatian.

Daca nu iti plac plimbarile in natura le mai poti admira la Muzeul de Stiinte Naturale din Bistrita sau in Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor Costesti.

 

Terță

I (unu)

Acuma zilele,

Sunt toate iara fara noima.

Ma-ti parasit din nou,

Infricosati.

Caci ati vazut ca nu-s ca voi,

Ca n-am a voastra forma,

Ca eu traiesc o viata ,

Ce-o credeti voi fara noima.

De ce sunt trist atunci ?

De ce disper ?

Nu vreau sa fiu ca voi !

Nu vreau sa pier !

La voi uitarea e o forma,

Un mod de viata,

Fara de mister.

Nu vreti sa stiti nimica,

Nu-ntrebati.

E prea frumoasa asta viata,

Fara noima.

Ce rost mai are-atunci,

Sa va-ntrebati …

Nebuni, va ziceti voi,

Au fost si-n alte timpuri,

Ce rost mai are-atunci

Sa-i ascultati.

Caci ei nu spun nimic.

S-o credeti voi !!!…

Sunt trist, si mandru,

Sunt singur si rebel.

Nu vreau ca voi,

Sa-mi dati a voastra forma.

Nu vreau sa fiu ca voi,

Nicicand.!

****

 II (doi)

 Si iata zilele,

Si-au rupt fagasul,

Si iata zilele s-au contopit.

Nu-si mai au noptile

Misterul,

Caci eu m-am prins,

Si m-am zidit.

Nu-si mai au rostul vorbele

Din mine.

Nu-si mai au rost nici visele,

Nimic.

Mi-am rupt de tot,

Mi-am scos din mine,

Eu,…

Asta foame,

Dorinta de-a fi fericit.

De ce-am crezut ,

Ca asta forma-i mai presus de toate ?

M-am amagit, m-am plafonat.

Dispari din mine,

Forma fara noima !!

Si-acum sunt eu,

Eu !!!

Cel adevarat.

Sunt cel ce umbla

zile-ntregi,

ce cauta misterul.

Megaloman in vise,

Si-ncercari.

Sunt eu,

Sunt misticul,

Fanaticul ce crede,

Ca fericirea-i un temei

Cam fara rost.

Sunt poate cam nebun.

Sunt…, poate…

Dar stiu acum

ca pentru mine,

Nu-si are rostul,

Banala viata de pe strazi.

****

 III (trei)

 M-am pus la sfat,

Eu cu batranii.

De fapt eu doar ascult.

Ce vor sa spuna ei ?

De ce nu le-nteleg discursul ?

Sunt oare eu prea tanar ?

Prea necopt ?

Caci ei spun vorbe mari,

Ce seamana cu adevarul.

Il cauta si ei de fapt.

Sunt insa mai aproape decat mine.

O spune parul alb din cap.

Nu au trait degeaba ei pe lume,

S-au chinuit la randul lor,

Ca mine.

Dar n-au ajuns de fapt,

Nici ei la un liman.

Si-acum s-au strans

In cerc la sfat.

sunt tristi. Ii vad.

caci stiu ca-n asta lume,

Nu mai au mult de stat.

Si n-au aflat ei adevarul,

dar insa-acum ce rost mai are …

Ce pacat.

Ma vad si eu ca ei,

Batranul visator,

Ce-acuma rade.

Sunt constient ca n-am sa stiu

Nici eu mai mult,

De fapt.

****

Dimitri Amacos

Pentru ca manuscrisele mele, daca le pot spune asa, sunt sub un maldar de carti, se pare ca Terță este ultimul ciclu de poeme pe care il public. Daca timpul sau inspiratia se v-or hotara sa mai scuture din mine diverse cuvinte ce se v-or pune cap la cap, atunci o sa mai public. Pana acum nu a aruncat nimeni cu rosii in mine, drept pentru care multumesc.

Cosmin Meleacă

 

P.S. “Terță” este un ciclu scurt de III de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.

 

Pe un picior de plai …

Foto: colectia personala Cosmin Meleaca

De cateva zile tot am vazut pe facebook cum diversi prieteni recomandau un film documentar difuzat de Travel, „Wild Carpathia” – Carpatii salbatici.Pana in seara asta nu am avut timp sa-l vad.

Acum ca am reusit, pot spune ca intr-adevar e superb. Muntii nostrii sunt nemaipomeniti. Avem toate ingredientele pentru o viata de vis.

Eu am ramas cu o bucurie in suflet dupa ce l-am vazut. Si cu speranta ca poate nu v-a fi distrus tot acest ecosistem. Fac parte din generatia care a batut cu piciorul mari intinderi din acesti munti si ma mandresc cu asta. In mod sigur, drumetiile si-au adus un important aport la formarea personalitatii mele si pentru asta ii multumesc Mamei Natura.

Atasez documentarul gasit pe youtube, cu tot cu subtitrare, ca nu toti am studiat la Oxford. Vizionare placuta!



Copacii fara padure

Cand mi-am promis si eu ca nu ma mai leg de popi, hop si subiectul. Nu ma lasa bai nene sa stau si eu linistit. Cum lecturam eu revista presei, hop a tabarat pe mine ditamai reportajul in Romania Libera: „Jaful castanilor. Cum se imbogatesc preotii si calugaritele din defrisari ilegale in padurile Manastirii Hurezi”

Ca sa nu o lungesc aiurea, pentru ca materialul din RL e personajul principal in povestea asta, dau doar o frantura din finalul reportajului, asa ca promo:

Amenintarea Maicii Marina

„Eu zic sa mai lasati manastirile. Atat zic. Luati aminte si de domnul Huidu, ce s-a intamplat” (am incheiat citatul si promoul)

Interventie proprie si personala: Hai pe bune popo, au cumva astia de la manastiri acces la vreo carte de spelluri? Daca da, am si eu neste costrei pe un mormant si as vrea sa scap de el. (aici a fost o injuratura lunga si urata!!!!)

Tit – Tit, ieSeMeS …

Eeeei, bine v-am gasit mai badisori si badisoare. Sper sa va gasesc  bine, ca azi a fost zi cu mancat gratis, contra unui pupat si-o urare de sa-ti fie numele iubit, ca ce foame mi-era … :). Bun. Pe asta am zis-o, insa, nu despre Mihaiele si Gabriiele voiam sa tainuiesc. Oful meu e altul si are legatura cu iesemesul. Ca nu-mi iese din cap.

Dar sa o iau cu inceputul. Intr-o zi, stateam eu si ma gandeam ca un card de credit e bun la casa omului. Ca nu stii cand face masina partz si ramane fara benzina, iar tu ai zero cash in buzunare si sperante de refill tocmai peste o saptamana. Sau vine matusa ta preferata din strainatate (ce buna ar fi una, asezata la casa ei, fara mostenitori si cont gras, iar tu sa fii febletea ei) iar tu nu ai niciun leut prin buzunare sa dai o cafeluta, o biscuite …, etcetera si ciocanul. 🙂

OK, gandul odata gandit urla-n cap ca trenul, trebuie sa-i gasec o gara, ca altfel se instaureaza anarhia. Si numai bine pica o chemare la Bucutulesti. Imi fac treburile de servici constiincios, ca de, adeverinta de salariu de aici vine. Cum am terminat, tup la banca (nu dau nume, persoana importanta, cu card dragutz de cumparaturi :)) Am buletin, am adeverinta, am, am, am… Am si credit pe numele nevestii cu ditamai asigurarea pentru el in caz de orice. Imi fac si eu asigurare in caz de alea alea, ca umbla disponibilizarile ca moartea prin ciuma.

Si azi … surpriza doamnelor si domnilor!!! Primesc un esemes. „Va informam ca solicitarea emiterii unui card a primit aviz negativ”. Da ce ma vere, e timida banca de imi da esemes? Sau daca nu sunt bun de plata nu contez? Primeam si un telefon cu taxa inversa, ca nu sunt zgarcit. Da asa ma uit ca prostu la telefon. Esemes. Zici ca suntem in clasa a doua si ne e rusine sa vorbim fete cu baieti si ne bagam biletele prin buzunare unii altora. ESEMES. Si cica daca vreau detalii sa sun la un numar dinala cu 0800 xxx.

Am mai patit o rusine dinasta acum vreo 4 ani, cand am primit refuz la un credit pe motiv ca sunt impertinent. (motivul refuzului l-am aflat dupa multe urlete la telefon) Cica am stresat operatoarea pentru ca i-am spus ca nu e in stare sa citeasca o carte de munca.  Si aveam dreptate bai nene. Chiar nu era. Dar ea cu mana ei mica si alba s-a razbunat. Impertinentii nu au voie in banca lor. Doar cei cu personalitate evitanta. Urdurosii care inghit orice. Ei au pierdut, alta banca a castigat. Dar sa trecem si peste asta.

Nici nu stiu cum sa ma simt, afectat, nervos, indiferent … Da de ce am fost refuzat? Dupa o autoanaliza mai profunda, asezat comod pe canapea, am ajuns la concluzia ca as fi fost periculos. Cum l-as fi primit as fi navalit in primul magazin de acadele si as fi urlat: Nobody move!!! I have a credit card and i’m not afraid to use it!!!



Domni acum e toate jagardelele …

Mda, am zis sa mai inmoi un pic astenia asta de toamna care s-a cam suit cu ghearele pe mine si nu ma mai lasa sa scriu. Asa ca m-am gandit sa intru pe la prietenul youtube si sa-l mai intreb de neste clipuri haioase, asa, mai din vremea mea.

Pai si ce sa fie, pai sa fie un Dem Radulescu zic eu. Buna treaba. Am inceput cu un fragment dintr-o emisiune mai veche de la TVR, „Toate-s vechi si noua toate” – Sa-mi canti cobzar, cu Bibanu si Jean Constantin. (le adaug mai jos, ca sa nu sufar numai eu).

Proasta alegere. S-a dus inima tocmai in fundul sufletului. Umor fin si negru. De fapt, nu e negru. E mai mult deznadajduit. Fara viitor. Buun … asta m-a lasat fara zambet pe o perioada nedeterminata.

Dar nu m-am lasat, am continuat. Cu un fragment din „Aceasta noapte e pentru …voi” – Dem Radulescu, Milogul SA. Asta chiar ca ca m-a scos de tot din ecuatie.De ras nici nu poate fi vorba. Doar ca, fara sa vrei, incepi sa te gandesti la ce dracu te-ai mai chinuit atata prin facultati si alte scoli. Nu mai are rost sa ma cramponez pe clape si sa mai scot prea multe.

Il las tot pe Bibanu sa faca inchiderea : „Ai carte, ai parte… Vax albina crema puca. PROST SA FII… DOLARI SA AI!!!”

Gata! Va las paharul din care am baut eu. Vizionare placuta.


Si cea de-a doua



Poemele nebuniei – part two

prima parte e aici

IX (noua)

Ratacim impreuna

Eu si cu mine.

Pe strazile pustiite de oameni.

Dar ne simtim priviti

De dupa garduri.

Fara curajul abordarii directe.

Dar nu ne pasa,

Noi ne-am eliberat de sentimente.

Simtim universul.

Il simtim prin toti porii.

Noi ne-am descoperit,

Dar capul noi il tinem sus.

Nu ne este rusine de singuratate,

Caci suntem doi.

Eu,si cu mine.

****

 X (zece)

 Simt cum se scurge materia cenusie,

La picioare este deja un lac.

Lipicios.

O mazga infecta …

Asta sa fie inteligenta ?

Fara de ea sa nu putem trai ?

Unde este sufletul ?

Unde sta el ?

In cap ?

Sau in degetul mic de la picior ?

****

 XI (unspe)

 Cand un om huleste,

Vrea oare sa-L sfideze ?
Sau vrea doar,

Sa fie sigur ca El exista ?

El are curajul sfidarii.

Ceilalti prefera

Sa-l ucida cu pietre.

****

 XII (doispe)

Noi cei aratati cu degetul ,

Nu degradam specia.

Ci vrem doar sa ne amintim

Inceputurile vietii

Noi ne intoarcem,

Sa vedem daca exista,

De fapt inceputuri.

****

XIII (treispe)

Cand esti impins spre sinucidere,

Tu singur te arunci.

Ceilalti doar te privesc

Cu un ranjet satisfacut ,

Ca nu sunt ei in locul tau.

****

XIV (paispe)

 Noi am parasit puritatea,

Pentru a ne balaci in minciuna.

El si-a parasit puritatea ,

Pentru a ne ajuta.

El a intrat langa noi,

Sa ne intinda o mana,

Pentru a iesi.

Insa noi am calcat peste El,

Si primii care au iesit,

Au vazut ca uscatul,

S-a transformat in mocirla.

****

 XV (cinspe)

 Destinul nostru,

Este insemnat cu o bila neagra.

Cea alba n-a existat niciodata

In joc.

****

 XVI (saispe)

 Unii au nevoie de iubire.

Alearga zilnic dupa ea,

Pentru a-si desclesta falcile.

Pentru a crede ca sunt fericiti.

Cumpara flori si le dau iubitelor,

Si se declara fericiti.

Ies in oras cu ele,

Pentru a arata ca sunt fericiti.

Se bucura…

Se bucura pentru lucruri marunte,

Dar nu, nu sunt fericiti !

Eu am ucis iubirea,

Si traiesc, da ,

Traiesc fericit.

****

 XVII (saptaspe)

Trec prin locuri neumblate,

Si simt ca nu sunt primul.

Il simt pe cel din fata mea,

Si simt ca stie,

 Ca nici el nu e primul.

Dar nu-l simtim pe cel ce a trecut

Primul.

Poate am fost eu,

Poate a fost el.

 Amintirile ne chiama.

Aceleasi amintiri,

Acelasi drum.

Si eu, si el,

 Suntem de fapt,

Doar unul.

****

XVIII (optaspe)

 Un bolovan mi-a prins piciorul.

Si l-a zdrobit.

Si ma forteaza,

Sa-i admir maretia.

Eu pitic intre pitici,

Adiere trecatoare,

Intr-o lume meschina,

Plina de lucruri marete.

Nu ma fortez sa scap,

Nu vreau sa scap,

Caci n-am unde ma duce.

El imi poate oferi umbra,

Protectoare de lumina,

Sa nu ma pierd,

Sa nu ma scurg.

Sa nu devin si eu,

Un pumn de tina.

****

 XIX (nouaspe)

 Alerg in nestire,

Alerg pe un zid.

Si nu-i gasesc capatul.

Caci zidul e un cerc,

Si cercul e un zid.

Alerg, alerg,

Vreau sa-l tocesc.

si il tocesc,

Si in sfarsit pamantul

E sub mine,

Dar mi-am tocit,

Picioarele pe zid.

****

 XX (douazeci)

 Placerea nebunilor este de a rade.

oamenii ce se cred normali,

Rad de ei …

****

 XXI (douasunu)

M-au rupt acum furtunile ploioase,

M-am adunat, un pic cam schiop.

Simteam durerea cum m-apasa,

Si eu zambeam c-un zambet orb.

Aveam un gand, aveam o noima.

Zambeam mereu,

Un zambet cam narod …

Asa zambeam, asa zambesc

Si-acuma.

Asa primesc, asa si dau.

Dar dati-mi mie ce nu cer acuma.

Va multumesc anticipat.

****

 XXII (douaşdoi)

 Si m-am trezit in ziua deselata,

Si m-am simtit cam rupt de tot.

Nu mai credeam ca va veni

Si timpul,

Cand am sa plec si am sa scap,

De tot.

****

 XXIII (douaştrei)

 Am fost cazut pe-o rana,

Intr-o doara.

Sedeam incet cu plictiseala,

Nu vream sa stiu ca-i inc-amiaza,

Caci eu sedeam,

Si-mi era jale.

Ma plictiseau cuvintele, cu forma lor

De gala.

Ma plictiseau si cei

Ce imi tineau de urat.

Nu mai puteam s-ascult,

Si-mi era jale,

Caci toti spuneau,

Dar nu credeau nimic.

Sa mergem deci, sa bem

De plictiseala,

Si sa-necam acest urat.

****

Dimitri Amacos

P.S. “Poemele nebuniei” este un ciclu de XXIII de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.



criza pe intelesul tuturor

Cei 10 pasi ai crizei financiare, pe intelesul tuturor:

1. Ion are o crasma. Pentru a-si spori vanzarile, el decide sa le ofere clientilor (majoritatea – betivani neispraviti) bautura pe datorie. Isi noteaza cu grija datoria fiecarui client, tinand astfel un bilant al creditelor acordate. Pe masura ce se raspandeste vorba ca Ion te serveste acum in schimbul promisiunii de a plati in viitor, numarul clientilor creste, iar vanzarile de bautura asisderea. Pe faza, Ion profita de ocazie si scumpeste tuica si berea.

2. Un consilier bancar abil isi da seama ca afacerea lui Ion este de viitor si ii acorda acestuia un credit pentru dezvoltarea carciumii. Creditul este garantat cu creantele acumulate de Ion – promisiunile de plata ale betivanilor care ii trec pragul.

3. Superiorii consilierului bancar – baieti destepti, cu indelungata experienta in mobilizarea resurselor financiare – refinanteaza creditul acordat lui Ion prin emisiunea a trei tipuri de obligatiuni, garantate desigur cu datoriile alcoolicilor: BEAUBOND, BEATBOND si VOMITBOND.

4. Aceste titluri financiare sunt cumparate si tranzactionate apoi pe piata internationala. Multi investitori nu inteleg ce inseamna aceste obligatiuni si cu ce sunt garantate. Cu toate acestea, cererea pentru ele creste, alimentata de cresterea continua a cotatiilor.

5. Intr-o buna zi, cu toate ca preturile continua sa urce, managerul de risc al unei banci (concediat ulterior, fiindu-i reprosata atitudinea pesimista) decide ca este timpul sa ceara plata datoriilor acumulate de betivii care frecventeaza crasma lui Ion.

6. Datornicii nu au cum sa plateasca. Ion nu isi poate rambursa creditul contractat de la banca si intra in faliment.

7. Obligatiunile BEAUBOND si BEATBOND isi pierd 95% din valoare. VOMITBOND sta ceva mai bine, valoarea ei stabilizandu-se dupa o prabusire de 80%.

8. Furnizorii carciumii lui Ion intampina serioase dificultati financiare, dupa ce clientul lor a inchis portile si dupa ce obligatiunile in care investisera masiv si-au pierdut valoarea. Furnizorul de tuica este preluat de o firma concurenta, iar fabrica de bere intra in faliment.

9. Banca este salvata de la faliment de catre guvern, in urma unor consultari dramatice intre partidele politice.

10. Fondurile necesare acoperirii pierderilor sunt obtinute prin impozitele platite de catre persoanele care nu consuma alcool.

Sursa: email (autor necunoscut)



Mare dusmanie …

Bai nene, cand isi baga necuratu coada, asa se intampla. Mi-am pus si eu ca omu civilizat centrala, de. Frumoosss, caald, pantaloni scurti, tricou. Fitze, ce sa zic. Elegant. Adevarat capitalism. Sa nu mai zic de frumusete de dusuri prelungite, fara teama ca se goleste boilerul, fara asteptari interminabile pana se reincalzeste apa … O adevarata nebunie.

Si PAC. De fapt pic. Un pic mic sub centrala, minuscul. Un pic pe zi si atat. (pic de apa, nu PIC care a falimentat si ne-a lasat cu fata in soare fara supermarket). Sa revin. Un picusor. Si ma mananca pe mine in locul ala, stiti voi, sa sun instalatorul autorizat. Nea garantie.

Vine omu in lipsa mea (ca de, mai am si alte trebi). Cris nevinovata il lasa sa umble. Pune un pic de calti sau ce drac s-o pune si gata. Niciun pic. Ca sa zic asa, picless :). (rad, dar nu-mi vine)

Elegant, curat, chiar perfect.

Asta pana azi dimineata cand ma trezesc eu chiaun, sa ma duc ca omu, pe unde se duce omu dimineata. Si aud eu un susur de izvoare. Cristalin. Si din pacate tare cunoscut, ca l-am mai auzit acum ceva ani, de mi-a ajuns apa pana la prize. Mda, ati ghicit. Pic, pic, pic la liber. Adica suvoi. Atata cat imi da si mie Apanova pe teava. Polipropilena, curata de juma de tzol.

Ce sa zic, la 7 dimineata e superb sa stai in patru labe in apa rece si sa lopatezi cu buretele in ligheane apa. Si cand crezi ca ai terminat sa auzi o fleorcaiala superba sub parchet. Cu model de lazi de vinuri, mandria mea (parchetul, nu fleorcaiala).

Asa ca, nu ma plang. Cu centrala am terminat-o pana imi vine pesa, deci fac economie la gaz. Acum ca sa nu-mi ies din mana, si sa ma obosesc ca sa nu ma mai enervez, cred ca dau o runda de scos parchet. Nu de alta, dar nu-mi place cum miroase mucegaiul. Prea puternic pentru gustul meu.

Gust negust, ma mai potolesc si eu ca omu cu in pic de Artanu. Pana acum l-am ascultat de vreo 10 ori. Ajuta.

si inca una, de la Ghiuri Pascu.