Tag: poezie

O sută una lovituri de tun

Adrian_SarmasanDe ce o sută una lovituri de tun? Din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi celebrarea a 101 ani de trăire pe acest pământ a bunicii Cristinei. Ei îi dedic acest articol știind că toată viața a iubit condeiul și cuvintele meștesugite. Da, ei îi dedic acest eveniment de suflet, lansarea cărții de poezii a lui Adrian Sărmășan, ”Raiul Lupilor Îngeri”.

Nu-mi aduc aminte  e prima lanasare de carte la care am participat, însă știu sigur că la aceasta m-am implicat trup și suflet și am trăit emoțiile culiselor. Poate că oamenii răi vor spune că nu a fost cine știe ce, însă mie mi-a plăcut. A avut toate ingredientele unei seri de succes. A avut poezie, recitată superb de Ștefan Nițu și a avut multăStefan_Nitu muzică de suflet. LIVE. Muzica a venit tot din sufletul poetului și s-a scurs pe corzile chitării. Sincer eu abia acum l-am descoperit, nefiind decât un ascultător ocazional de muzică folk. O surpriză plăcută ne-a făcut-o Zoia Alecu cu ai ei ”Trei galoși”. Ce să mai spun, a fost.

Noi (eu și cu respectiva mea) le-am luat urma artiștilor și i-am găsit mai pe seară în plin concert într-un pub situat deasupra unui service auto. Și am mai căpătat două cărticele cu autograf. Cred că o să incep o nouă colecție. De fapt, deja am început-o mai de mult 🙂

Cobori în jos, luceafăr blând …

Luceafarul_Sursa-Vasilepintea.ro– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

Așa scria Eminescu pe la 1800 și ceva, așa recitam și eu în weekend. Poate că o făceam bine, poate nu. Însă, făcând asta, la început mai în glumă iar apoi foarte serios, mi-am dat seama că ”fără poezie viața e pustiu”. Da, da, mare dreptate avea Mihăilescu – Brăila când o spunea.

După cum vă spuneam, am ajuns vrând – nevrând, recitator de ocazie. Totul a venit pe neașteptate, când nici măcar nu mă gândeam că se poate așa ceva, mai ales că eram acolo cu lucruri serioase. Nu știu cât de mult am atins eu corzile sensibile ale colegilor, dar,  când a început să recite o colegă, am simțit cum cad în genunchi. O liniște profundă m-a cuprins, chiar daca ceea ce spunea ea acolo era trist. Ce voce, ce patimă, ce trăire … Xanax, Distonocalm …  vax albina!

Ascultând-o pe ea, mi-am dat seama că pierd enorm încercând să mă cramponez în realitatea gri și că, din când în când o evadare în imaginar pe un covor magic poetic e ca o gură de aer curat, purificator.

Încercați fraților sau surorilor, nu o să vă pară rău. Căutați pe YT sau prin alte părți. Sigur o să găsiți pe cineva care să vă ajungă la suflet.

Terță

I (unu)

Acuma zilele,

Sunt toate iara fara noima.

Ma-ti parasit din nou,

Infricosati.

Caci ati vazut ca nu-s ca voi,

Ca n-am a voastra forma,

Ca eu traiesc o viata ,

Ce-o credeti voi fara noima.

De ce sunt trist atunci ?

De ce disper ?

Nu vreau sa fiu ca voi !

Nu vreau sa pier !

La voi uitarea e o forma,

Un mod de viata,

Fara de mister.

Nu vreti sa stiti nimica,

Nu-ntrebati.

E prea frumoasa asta viata,

Fara noima.

Ce rost mai are-atunci,

Sa va-ntrebati …

Nebuni, va ziceti voi,

Au fost si-n alte timpuri,

Ce rost mai are-atunci

Sa-i ascultati.

Caci ei nu spun nimic.

S-o credeti voi !!!…

Sunt trist, si mandru,

Sunt singur si rebel.

Nu vreau ca voi,

Sa-mi dati a voastra forma.

Nu vreau sa fiu ca voi,

Nicicand.!

****

 II (doi)

 Si iata zilele,

Si-au rupt fagasul,

Si iata zilele s-au contopit.

Nu-si mai au noptile

Misterul,

Caci eu m-am prins,

Si m-am zidit.

Nu-si mai au rostul vorbele

Din mine.

Nu-si mai au rost nici visele,

Nimic.

Mi-am rupt de tot,

Mi-am scos din mine,

Eu,…

Asta foame,

Dorinta de-a fi fericit.

De ce-am crezut ,

Ca asta forma-i mai presus de toate ?

M-am amagit, m-am plafonat.

Dispari din mine,

Forma fara noima !!

Si-acum sunt eu,

Eu !!!

Cel adevarat.

Sunt cel ce umbla

zile-ntregi,

ce cauta misterul.

Megaloman in vise,

Si-ncercari.

Sunt eu,

Sunt misticul,

Fanaticul ce crede,

Ca fericirea-i un temei

Cam fara rost.

Sunt poate cam nebun.

Sunt…, poate…

Dar stiu acum

ca pentru mine,

Nu-si are rostul,

Banala viata de pe strazi.

****

 III (trei)

 M-am pus la sfat,

Eu cu batranii.

De fapt eu doar ascult.

Ce vor sa spuna ei ?

De ce nu le-nteleg discursul ?

Sunt oare eu prea tanar ?

Prea necopt ?

Caci ei spun vorbe mari,

Ce seamana cu adevarul.

Il cauta si ei de fapt.

Sunt insa mai aproape decat mine.

O spune parul alb din cap.

Nu au trait degeaba ei pe lume,

S-au chinuit la randul lor,

Ca mine.

Dar n-au ajuns de fapt,

Nici ei la un liman.

Si-acum s-au strans

In cerc la sfat.

sunt tristi. Ii vad.

caci stiu ca-n asta lume,

Nu mai au mult de stat.

Si n-au aflat ei adevarul,

dar insa-acum ce rost mai are …

Ce pacat.

Ma vad si eu ca ei,

Batranul visator,

Ce-acuma rade.

Sunt constient ca n-am sa stiu

Nici eu mai mult,

De fapt.

****

Dimitri Amacos

Pentru ca manuscrisele mele, daca le pot spune asa, sunt sub un maldar de carti, se pare ca Terță este ultimul ciclu de poeme pe care il public. Daca timpul sau inspiratia se v-or hotara sa mai scuture din mine diverse cuvinte ce se v-or pune cap la cap, atunci o sa mai public. Pana acum nu a aruncat nimeni cu rosii in mine, drept pentru care multumesc.

Cosmin Meleacă

 

P.S. “Terță” este un ciclu scurt de III de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.

 

Poemele nebuniei – part two

prima parte e aici

IX (noua)

Ratacim impreuna

Eu si cu mine.

Pe strazile pustiite de oameni.

Dar ne simtim priviti

De dupa garduri.

Fara curajul abordarii directe.

Dar nu ne pasa,

Noi ne-am eliberat de sentimente.

Simtim universul.

Il simtim prin toti porii.

Noi ne-am descoperit,

Dar capul noi il tinem sus.

Nu ne este rusine de singuratate,

Caci suntem doi.

Eu,si cu mine.

****

 X (zece)

 Simt cum se scurge materia cenusie,

La picioare este deja un lac.

Lipicios.

O mazga infecta …

Asta sa fie inteligenta ?

Fara de ea sa nu putem trai ?

Unde este sufletul ?

Unde sta el ?

In cap ?

Sau in degetul mic de la picior ?

****

 XI (unspe)

 Cand un om huleste,

Vrea oare sa-L sfideze ?
Sau vrea doar,

Sa fie sigur ca El exista ?

El are curajul sfidarii.

Ceilalti prefera

Sa-l ucida cu pietre.

****

 XII (doispe)

Noi cei aratati cu degetul ,

Nu degradam specia.

Ci vrem doar sa ne amintim

Inceputurile vietii

Noi ne intoarcem,

Sa vedem daca exista,

De fapt inceputuri.

****

XIII (treispe)

Cand esti impins spre sinucidere,

Tu singur te arunci.

Ceilalti doar te privesc

Cu un ranjet satisfacut ,

Ca nu sunt ei in locul tau.

****

XIV (paispe)

 Noi am parasit puritatea,

Pentru a ne balaci in minciuna.

El si-a parasit puritatea ,

Pentru a ne ajuta.

El a intrat langa noi,

Sa ne intinda o mana,

Pentru a iesi.

Insa noi am calcat peste El,

Si primii care au iesit,

Au vazut ca uscatul,

S-a transformat in mocirla.

****

 XV (cinspe)

 Destinul nostru,

Este insemnat cu o bila neagra.

Cea alba n-a existat niciodata

In joc.

****

 XVI (saispe)

 Unii au nevoie de iubire.

Alearga zilnic dupa ea,

Pentru a-si desclesta falcile.

Pentru a crede ca sunt fericiti.

Cumpara flori si le dau iubitelor,

Si se declara fericiti.

Ies in oras cu ele,

Pentru a arata ca sunt fericiti.

Se bucura…

Se bucura pentru lucruri marunte,

Dar nu, nu sunt fericiti !

Eu am ucis iubirea,

Si traiesc, da ,

Traiesc fericit.

****

 XVII (saptaspe)

Trec prin locuri neumblate,

Si simt ca nu sunt primul.

Il simt pe cel din fata mea,

Si simt ca stie,

 Ca nici el nu e primul.

Dar nu-l simtim pe cel ce a trecut

Primul.

Poate am fost eu,

Poate a fost el.

 Amintirile ne chiama.

Aceleasi amintiri,

Acelasi drum.

Si eu, si el,

 Suntem de fapt,

Doar unul.

****

XVIII (optaspe)

 Un bolovan mi-a prins piciorul.

Si l-a zdrobit.

Si ma forteaza,

Sa-i admir maretia.

Eu pitic intre pitici,

Adiere trecatoare,

Intr-o lume meschina,

Plina de lucruri marete.

Nu ma fortez sa scap,

Nu vreau sa scap,

Caci n-am unde ma duce.

El imi poate oferi umbra,

Protectoare de lumina,

Sa nu ma pierd,

Sa nu ma scurg.

Sa nu devin si eu,

Un pumn de tina.

****

 XIX (nouaspe)

 Alerg in nestire,

Alerg pe un zid.

Si nu-i gasesc capatul.

Caci zidul e un cerc,

Si cercul e un zid.

Alerg, alerg,

Vreau sa-l tocesc.

si il tocesc,

Si in sfarsit pamantul

E sub mine,

Dar mi-am tocit,

Picioarele pe zid.

****

 XX (douazeci)

 Placerea nebunilor este de a rade.

oamenii ce se cred normali,

Rad de ei …

****

 XXI (douasunu)

M-au rupt acum furtunile ploioase,

M-am adunat, un pic cam schiop.

Simteam durerea cum m-apasa,

Si eu zambeam c-un zambet orb.

Aveam un gand, aveam o noima.

Zambeam mereu,

Un zambet cam narod …

Asa zambeam, asa zambesc

Si-acuma.

Asa primesc, asa si dau.

Dar dati-mi mie ce nu cer acuma.

Va multumesc anticipat.

****

 XXII (douaşdoi)

 Si m-am trezit in ziua deselata,

Si m-am simtit cam rupt de tot.

Nu mai credeam ca va veni

Si timpul,

Cand am sa plec si am sa scap,

De tot.

****

 XXIII (douaştrei)

 Am fost cazut pe-o rana,

Intr-o doara.

Sedeam incet cu plictiseala,

Nu vream sa stiu ca-i inc-amiaza,

Caci eu sedeam,

Si-mi era jale.

Ma plictiseau cuvintele, cu forma lor

De gala.

Ma plictiseau si cei

Ce imi tineau de urat.

Nu mai puteam s-ascult,

Si-mi era jale,

Caci toti spuneau,

Dar nu credeau nimic.

Sa mergem deci, sa bem

De plictiseala,

Si sa-necam acest urat.

****

Dimitri Amacos

P.S. “Poemele nebuniei” este un ciclu de XXIII de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.

Poemele nebuniei – part one

Nebunul nu este omul care si-a pierdut ratiunea; nebunul este cel care a pierdut totul, in afara de ratiune.

Gilbert Keith Chesterton

I (unu)

 Noi am pierdut legatura cu trecutul,

Noi alergam sa prindem clipa netraita.

Sa ne-mbatam cu noul, cu-absolutul.

Dar noi nu cautam trecutul.

De l-am gasi am plange toti,

Caci el ne este viitor,

Trecutul …

****

 II (doi)

 De vrei sa fugi de soarta harazita,

Te amagesti desigur,

Caci de ea,

Nu poti sa scapi,

Ea-ti este umbra.

Si nu te bucura,

In zilele cu nori, nu te-a pierdut.

Ea s-a urcat pe tine,

Si s-a prins,

C-o cange inrosita-n focul,

Ce te asteapta,

Fara graba,

Pururea nestins.

****

 III (trei)

 Spre cer, nu se mai duce nimeni.

Caci noi am vandut cheia.

Pentru o clipa de ragaz pe lume,

N-am vrut sa trecem poarta

spre extaz.

Acum El a plecat.

Si nu mai vine.

El ne-a aratat intrarea,

Dar noi am ras,

Si L-am crucificat.

Acum noi plangem,

Si-L chemam pe cel plecat.

****

 IV (patru)

 Pentru mine destinul,

 S-a nascut o data cu moartea puritatii.

O data cu recunoasterea minciunii,

Pentru a ne impiedica sa mintim.

Sa ne mintim pe noi si altii,

Sa ne strigam cu ura adevaruri masluite.

Cuvinte imbibate in namol

Ce improasca-n jururi,

si ne-nghite …

Pe noi …pe toti …in grup.

****

 V (cinci)

 Nu exista loc pentru fericire.

Ea a fugit de noi o data cu-nceputul.

O data cu Pandora,

Ea a fugit.

A crezut ca e libera

Sa se aseze unde vrea.

Dar noi am gonit-o,

Nu am recunoscut-o.

Ura era prea puternica in noi.

Nu o puteam primi.

Era o fugara.

Era interzis sa primesti in casa

Fugarii …

Dar ne-a ramas speranta,

Fata Morgana deghizata.

Sa ne-amagim atunci,

Sa ne-amagim …

****

 VI (sase)

 Prin noi curge elementul distructiv.

Noi ne-nbatam in fiecare zi cu el.

si ne place …

Doamne, ce ne place …

Noi il simtim intaritor,

Dar este otrava.

 Otrava data cu lingurita

De fiara din noi.

Ea rade …

Si ne adapa zilnic.

****

 VII (sapte)

 Pentru ce ne agatam,

Cu furie, cu disperare,

De viata ?

Ea ne da numai deziluzii.

Aripa ei e noapte,

Moartea e zi.

Ea e trairea necunoscuta,

Ne atrage.

Dar o respingem zi de zi.

De ce nu renuntam ?

De ce nu ne scaldam in lumina …

In necunoscut.

Poate e frumos,

Poate e totul.

Poate …

Cei ce au curajul

Sunt huliti …

****

 VIII (opt)

 Lumina ?

Inceputul tuturor scamatoriilor.

Ea ne arata totul masluit.

Imbraca totul in mister nedefinit.

Fara de ea am vedea ,

Adevarata fata a lucrurilor.

Am descoperi taina …

Taina scamatoriei primordiale.

****

Dmitri Amacos

continuarea aici

P.S. “Poemele nebuniei” este un ciclu de XXII de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.

Franturi – part one

Poetii nu se rusineaza de propriile experiente. Ei profita de ele.

Friedrich Nietzsche

Am doar un gand acum, sa scriu. Sa scriu, sa scriu. Ca-s inca viu. Sa scriu de viu, sa scriu … Sa scriu!!!

Cosmin Meleacă

 I (unu)

 Aruncarea cuvintelor intr-o oaza de lumina,

Ne sfarma, ne ucide.

Puritatea trairilor,

Ne lasa gustul amar.

Pe buze.

Ne rupe. Si ne alunga.

Cum se poate sa fim fericiti ?

De ce sa fim fericiti ?

Pentru ce ?

Lumea asta,

Nu are, nu mai are nevoie de iubire.

De noi.

De ce ?

Am tradat-o !

Cum de-am putut s-o sfidam ?

Caci noi acum,

Am rupt noi jugul,

Si am plecat.

Si ne-am unit.

Pericol !!!

lumea striga…

S-au adunat !

Nu-i lasati !

Pericol !!!

lumea stiga !

Luati-i dupa noi.

Ce faceti voi !

 Nebunilor !

S-au unit !

Acuma !

Nebunilor !

Nu mai e loc de iubire, de fericire.

uitati-va la voi …

Uitati-va la noi !

Vedeti !

Suntem reali.

Noi suntem maine.

Ce faceti voi !

Ce cautati ?

Ce ? Sunteti magi ?

Aduceti voi trecutul ?

Ce-aveti cu El ?

E trist !

Romeo ! Julieta !

Alti nebuni !

Fugiti de-aici, voi, dispareti !

Aduceti lanturi, ferecati-i !

Pe fiecare intr-un alt colt.

luati-le iubirea, fericirea, visarea…

Pericol !!!

Ei natangii.

Na pervertesc copiii.

Ce netoti !

Ucideti-i cu pietre, nu-i lasati…

****

 II (doi)

 Timpul.

de cand este el in noi ?

De cand suntem noi in el ?

Hai sa ne rupem, sa fugim.

 Sa ne ascundem noi de el.

Eu vreau, si poate noi,

Sa-l aruncam noi vrem.

Sa fim asa, c-acum.

Noi vrem sa fim asa,

C-acum.

Nu vrem sa vina ziua

 cea de maine,

O uram.

caci suntem noi,

Si nimenea pe langa,

Nu-i sa ne-alunge.

Sa ne trezeasca, sa ne franga,

Sa ne ucida clipa de acum.

Sa ne explice ca mai e si maine,

nu vrem sa stim.

nu vrem sa fim.

Noi suntem azi, nu suntem maine.

Acuma-i tot, maine nimic.

Si tristi, si fericiti,

Noi suntem.

Dar suntem noi.

si nu e nimeni, sa ne-alunge.

*****

III (trei)

 Te simt cum treci ,

prin noaptea chioara.

Si treci razand,

Prin fata casei mele.

Dar nu te mai opresti,

Gnu te opresti nicicand,

Caci tu nu esti decat

in gandurile mele.

Un gand ciudat ,

de luna plina,

ce-si bate joc de visurile mele.

****

Dmitri Amacos

 

P.S. In  “Franturi” se vor aduna poeziile care inca nu si-au gasit locul in niciun „ciclu” Si ele au fost scrise tot in perioada de studentie, long time ago. Acum a venit vremea sa iasa la iveala. In timp, or sa mai apara si altele si de ce nu, poate chiar noi”

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, dar tot eu sunt :D Am hotarat sa pastrez semnatura de atunci pentru a diferentia scrierile vechi de posibilile nebunii noi.

Festina Lente! – part two

Gând 1

Pãrerea mea este cã poetul nu are o epocã a lui;epoca îsi are poetii ei si,în genere ,epoca îsi vede singurã poetii.

Gând 2

Vreau sã vã spun un lucru, cu riscul de a mã repeta: eu nu prea cred cã existã poeti, cred cã existã poezie.

Nichita Stanescu

X (zece)

Cand te-am rugat sa ma mai lasi

O clipa,

Mi-ai spus :

De ce ?

Doar n-are rost,

De ce sa mai ramai o clipa,

Cand ai trait

Atata timp fara un rost ?

Acum in ultima secunda,

Tu te-ai trezit infrigurat,

Chiar crezi ca poti

sa schimbi o viata,

intr-o clipa ?

Sa mergem dar,

in clipa asta, viata ta,

A incetat.

****

 XI (unspe)

 Destin nebun ce ai cu mine ?

Ce sa iti dau ?

Ce sa-ti mai dau ?

Caci am ramas doar eu cu mine.

Pe ceilalti ti i-am dat de mult,

In dar.

Nu ti-am platit de-atatea ori

tributul ?

Nu ti-am dat tot ce am avut ?

Ti-am dat chiar pana si-nceputul.

Macar sfarsitul lasa-l,

Nu mi-l lua.

****

XII (doispe)

 Mi-am pus in ultima tigara,

Un bob marunt de adevar.

Cu fumul eu sa-l dau afara,

Si sa ma-nconjur eu,

de El.

Dar ce folos,

Caci eu sunt singur,

Ce rost mai are sa ma-nec.

Si dac-ar fi sa iasa afara,

Sa-l scuip pe tot,

Pe dusumea.

Cine se-apleaca

Sa il vada ,

Cand li-este greu a se-apleca.

Prefera toti minciuna crasa,

Cu iz ciudat de adevar.

Ea este buna, si frumoasa,

Ne ofera tot ce vrem

sa stim.

****

 XIII (treispe)

 O, suflet nebun,

opreste-te o clipa,

Ce vrei sa faci ? Unde te crezi ?

Vino la mine, sa vorbim o clipa,

Sau oare tu nu vezi c-afara,

N-ai unde sa te-ascunzi,

De soarele murdar ?

Ce vrei sa cazi la pat ?

Sa mori ?

Ah, nu m-ai ascultat,

si-acuma iata zaci in tina,

ca ultimul ratat.

Si nu te ia nimeni

de aici.

Charon este batran,

luntrea-i bolnava,

Tu blestemat esti, deci

sa zaci.

****

 XIV (paispe)

 Acuma stiu !

De ce nu pot,

De ce, eu,nu mai pot sa scriu !

Abia acuma stiu !

Am vrut sa scriu pompos, de gala.

Cuvinte alese, si idei.

Ce nu veneau din mine,

Ci din EU (ce mare vanitos)

Credeam ca sunt poet,

Scuipam pe Eminescu,

Ah ce-nbatare !…

Aveam un top intreg,

de poezii.

Citeam zambind cu voce tare,

mandru de mine

“Oau sunt tare,

Sunt cel mai tare din poeti”

Poet ?

S-o spuna vremea-ntai,

Si-abia atunci voi aspira umil,

la rangul de poet.

****

 XV (cinspe)

 Acum sunt singur.

La fel am fost si ieri.

Nu mai tin minte sirul,

 Caci au fost multe ieri.

Destinul meu e negru,

Iubesc culoarea lui,

Mi-am prins in coada parul,

Si umblu tot haihui.

Nu caut companie,

Sunt un insingurat,

Ma chiama departarea,

Ma striga ne-ncetat.

Mi-am strans bine bocancii,

Si iata am plecat.

****

 Cosmin Meleacă

Festina Lente! – part one

(XXI – XXXVI)

„Pentru Adam nu existau «mistere deschise ca mistere». Sarpele i-a deschis aceasta perspectiva si i-a promis o cunoastere divina. Dar dupa consumarea pacatului sarpele nu i-a putut da decat cunoasterea de care el era in stare: cunoasterea luciferica.“

Lucian Blaga

I (unu)

Sunt singur cuc intr-un hotel,

Hotel mizer, dar totusi un hotel,

Si stau in el, si stau in el.

Astept inchis cu cheia-n usa

Inchis de mine. Prizonier.

Daca se poate spune bine

Sa te faci singur prizonier.

Am masa plin de detoate,

Tigari, si carti de joc,

Si vinuri albe,

Distractii fade. De prizonier.

Iar intr-un colt sta el,

Stingher,

Sta singur el, scarbit de toate

Caci si el,

Sufletul,

Mi-e prizonier.

Nu vrea sa fuga de-astea,

Toate,

Nu poa sa fuga numai el,

Caci nu e las sa fuga,

Sa ma lase,

Si sa raman, eu, singur,

Prizonier.

Ii dau sa bea din vinul de pe masa

Cersesc un colt de paine,

Pentru el.

Dar vai,

Nu-i dau ce vrea,

Si stiu ce vrea,

Si stiu

De ce nu poate,

De ce nu vrea

Sa plece, si sa scape

Caci m-ar lasa,

Si mort,

Si prizonier.

AH!!!

De-ar putea …

Ce-ar rade el de toate

Si mai ales,

De scarba ce o are,

El … De el.

 

II (doi)

Cand te-am rugat

Sa ma mai lasi

O clipa

Mi-ai spus:

De ce?

Doar n-are nici-un rost.

De ce sa mai ramai

O clipa,

Cand ai trait

Atata timp fara un rost!

Acum, in ultima secunda

Tu te-ai trezit infrigurat!

Chiar crezi ca poti schimba o viata,

Intr-o clipa?

Sa mergem, dar,

In clipa asta

Viata ta,

A incetat.

III (trei)

Mi-am prins cu

Lanturi mari piciorul,

Ca sa ma-npiedic

Sa mai fug.

Caci fuga asta nebuneasca

Nu are-n ea

Nimica bun.

Fugim mereu, fugim cu graba,

Ca sa ajungem la liman.

Nu ne gandim

c-atata graba,

Nu ne mai lasa

Sa traim.

Cazut era un batranel

Prin colburi,

Plangea in hohot singurel.

L-am intrebat:

Ce-ai taica?

Aflat-am eu,

Ca-n asta viata,

Este mai bine sa pasesti,

Incet.

Caci iata, eu, mi-am rupt

Piciorul.

Si mai aveam un pas

Sa fac.

Te-ajut eu taica,

Nu mai plange

Te iau in carca, si te duc.

Te trec eu linia (hotarul)

Nu plange,

Acolo este inca mult loc.

Stiu asta,

Nu trebuia sa-mi spui.

Eu plang ca am aflat-o

Acum.

Si plang pentru ca-i

Prea tarziu.

Nu am stiut, nu m-am gandit.

Atunci,

Eram prea tanar, prea naiv

Daca stiam, nu mai fugeam

Atat,

Traiam un pic,

Traiam si eu.

IV (patru)

Destin nebun

Ce ai cu mine?

Ce vrei sa-ti dau?

Ce sa-ti mai dau?

Caci am ramas

Doar eu cu mine.

Pe ceilalti,

Ti i-am dat de mult

In dar.

Nu ti-am platit de-atatea ori

Tributul?

Nu ti-am dat tot

Ce am avut?

Ti-am dat chiar

Pana si-nceputul

Macar sfarsitul

Lasa-l, nu mi-l lua.

V (cinci)

De ce sa scriu,

despre lumina.

De ce sa scriu

despre Destin

Destinul meu …

Lumina …

Mai bine scriu

Despre ce stiu.

???????????

VI (sase)

De ce priviti

Cu scarba toti la mine.

Sunt doar un biet fugar

Din labirint.

Eu nu va cer nimica

Pentru mine.

Imi este de ajuns

Ce n-am.

Si eu nimica nu va cer,

Va stiu de mult,

Biete fapturi de tina,

Caci va privesc de mult

Din labirint.

Fugit-am eu de-acolo

Catre-ncoace

Ca sa va vad,

Sa va mai vad odata.

Si voi sa stiti

Ca eu, nimica nu va cer.

Voi va mandriti c-aveti

De toate,

Voi biete umbre fara

De mister.

Caci n-am venit sa-mi spuneti

Ca aveti de toate,

Eu am venit sa caut

Si sa sper.

Eu am venit sa-l caut

Pe acela

Ce m-a inchis in labirint.

Si vreau sa-ntreb,

De-l voi gasi vreodata,

De ce sunt singur, eu

In labirint.

 

VII (sapte)

O, suflet nebun

Opreste-te o clipa,

Ce vrei sa faci, Cine te crezi ?

Vino la mine, Sa vorbim o clipa.

Sau oare tu nu vezi c-afara,

N-ai unde sa te-ascunzi

De soarele murdar?

Opreste-te din goana ta nebuna,

Ce? Vrei sa cazi la pat ?

Sa mori ?

Ah, nu m-ai ascultat,

Si-acuma, iata zaci in tina

Ca ultimul ratat.

Si nimeni nu te ia

De aici.

Charon este batran,

Luntrea-i bolnava …

Tu blestemat esti, deci,

Sa zaci.

VIII (opt)

Iar imi tanjeste sufletul

Spre soare.

S-a saturat de-atata

Tot inghet.

Nu intelege inca,

Oare ?

Ca-n soare este

Tot inghet …

 

IX(noua)

Ma uit mirat la el,

Batranul,

Caci e ciudat,

Nu are ochi.

SI-l strig :

Hei ! taica,

Nu ai ochi.

Uitat-ai tu,

Cand ai plecat de-acasa

Sa tii iei ?

NU te-ntrista

Acum la batranete,

Iti iese tot mai des

In cale verbul “a uita”.

Dar el zambi,

Si-mi spuse-n soapta:

Nu eu sunt orb,

Ci tu! …

Cosmin Meleacă

Va urma! –

adica aici -> Festina Lente! part two

Poemele Destinului

Destinul exista doar pentru damnati. Cei fericiti traiesc pe spinarea clipei. Pentru fericire negam existenta omului, caci destinul ascunde in el tot ceea ce uraste mai mult omul. Singuratatea. Nici un om care este cat de cat fericit nu va spune ca acesta este destinul lui. In momentul caderii, singura scuza acceptata de el este ca destinul i-a fost potrivnic. Si atunci ii admite existenta. Si incepe sa spere. Incepe sa spere ca in acel destin mai e loc si de o fericire. Si-i ramane speranta

Cosmin Meleaca

“Nu exista destin care sa nu poata fi depasit prin dispret. ”

Albert Camus

I (unu)

Pentru mine destinul,

s-a nascut odata cu moartea puritatii.

Odata cu recunoasterea minciunii.

Pentru a ne impiedica sa mintim.

Sa ne mintim pe noi si altii,

Sa ne strigam cu ura, adevaruri masluite

Cuvinte imbibate in namol

Ce-proasca-n jururi

Si ne inghite….

Pe noi….pe toti…

In grup

 

II (doi)

Nu exista loc pentru fericire,

Ea a fugit de noi odata cu-nceputul.

Odata cu Pandora.

Ea a fugit,

A crezut ca e libera

Sa se aseze unde vrea.

Dar noi am gonit-o,

Nu am recunoscut-o.

Ora era prea puternica.

In noi.

Nu o puteam primi,

Era o fugara,

Era interzis sa primesti in casa,

Fugarii….

Dar ne-a ramas speranta.

Fata Morgana deghizata.

Sa ne-amagim atunci,

Sa ne-amagim..

 

III (trei)

Prin noi curge elementul distructiv

Noi ne-nbatam in fiecare zi

Cu el

Si ne place….

Doamne ce ne place.

Noi il simtim intaritor

Dar este otrava

Otrava data

Cu lingurita

De fiara din noi

Ea rade….

Si ne adapa zilnic

 

 IV (patru)

Noi am pierdut legatura cu trecutul

Si alergam sa prindem clipa netraita

Sa ne-mbatam cu noul, cu absolutul

Dar noi nu cautam trecutul.

De l-am gasi am plange toti,

Caci el ne este viitor,

Trecutul.

 

V (cinci)

Spre cer nu se mai duce nimeni.

Caci noi am vandut cheia,

Pentru o clipa de ragaz pe lume.

N-am vrut sa trecem poarta

Spre extaz

Acum El a plecat,

Si nu mai vine.

El ne-a aratat intrarea,

Dar noi am ras,

Si L-am crucificat.

Acum, noi plangem,

Si-L chemam pe cel plecat.

 

VI (sase)

Cand un om huleste

Vrea el oare sa-Lsfideze?

Sau vrea doar

Sa fie sigur ca El exista?

El are curajul sfidarii

Ceilalti prefera

Sa-l ucida cu pietre.

 

VII (sapte)

Noi cei aratati cu degetul,nu degradam specia.

Ci vrem doar sa ne-amintim inceputurile vietii.

Noi ne intoarcem,

Sa vedem daca exista de fapt

Inceputuri.

 

VIII (opt)

Noi am parasit puritatea

Pentru a ne balaci in minciuna

El si-a parasit puritatea,

Pentru a ne ajuta.

El a intrat langa noi ,

Sa ne intind-o mana.

Pentru-a iesi.

Insa noi am calcat peste El,

Si primii care au iesit,

Au vazut ca uscatul s-a transformat in mocirla.

 

IX (noua)

Trec prin locuri neumblate,

Si simt ca nu sunt primul.

Il simt pe cel din fata mea,

Si simt ca si el stie,

Ca nici el nu e primul.

Dar nu-l simtim

Pe cel ce a trecut intaiul.

Poate a fost el,

Poate am fost eu,

Amintirile ne cheama.

Aceleasi amintiri, acelasi drum,

Si eu, si el,

Suntem de fapt doar unul.

 

X (zece)

Cazut-am rupt in doua de un zid.

Vazut-am trupu-mi sfartecat pe loc in doua,

Un nou destin desprins,

Vazut de-o noua zi.

Schimbat pe loc in vechi si nou,

Un nou destin desprins din vechiul chin.

Caci am vazut spirala timpului,

Si-o noua

Stare ce se-alta spre

Divin.

m-am imbatat pe loc cu sentimentul,

ca sunt un nou,

un nou iesit din vechi si groaznic chin.

Caci am vazut o clipa infinitul,

Si am cazut umil smerit.

Sunt nou acum ce usurare,

Si trag acum cu imbatare,

Povara ce-a ramas din vechi

Nimic.

Nu pot sa strig,,

Nu pot sa spun,

mi-e prea sarac limbajul,

sa explic.

Oo. ce-am simtit!

Nu am cuvinte. Nici rabdare!

Dar vreau sa spun. Sa vad!

Dar ce-mi mai pasa!

Sunt nou.

Desprins din vechi nimic.

Cazut in timp.

Desprins din el.

Alunecand domol,in sus catre LUMINA.

Eliberat de trupul meu de tina.

Sunt liber pe moment .

Si cant!

Dmitri Amacos

P.S. Ciclul „Poemele Destinului” a fost scris de mine in studentie, long time ago. Acum a venit vremea sa iasa la iveala. In timp, or sa mai apara si altele si de ce nu, poate chiar noi”

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, dar tot eu sunt 😀 Am hotarat sa pastrez semnatura de atunci pentru a diferentia scrierile vechi de posibilile nebunii noi.