Cobori în jos, luceafăr blând …

Luceafarul_Sursa-Vasilepintea.ro– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

Așa scria Eminescu pe la 1800 și ceva, așa recitam și eu în weekend. Poate că o făceam bine, poate nu. Însă, făcând asta, la început mai în glumă iar apoi foarte serios, mi-am dat seama că ”fără poezie viața e pustiu”. Da, da, mare dreptate avea Mihăilescu – Brăila când o spunea.

După cum vă spuneam, am ajuns vrând – nevrând, recitator de ocazie. Totul a venit pe neașteptate, când nici măcar nu mă gândeam că se poate așa ceva, mai ales că eram acolo cu lucruri serioase. Nu știu cât de mult am atins eu corzile sensibile ale colegilor, dar,  când a început să recite o colegă, am simțit cum cad în genunchi. O liniște profundă m-a cuprins, chiar daca ceea ce spunea ea acolo era trist. Ce voce, ce patimă, ce trăire … Xanax, Distonocalm …  vax albina!

Ascultând-o pe ea, mi-am dat seama că pierd enorm încercând să mă cramponez în realitatea gri și că, din când în când o evadare în imaginar pe un covor magic poetic e ca o gură de aer curat, purificator.

Încercați fraților sau surorilor, nu o să vă pară rău. Căutați pe YT sau prin alte părți. Sigur o să găsiți pe cineva care să vă ajungă la suflet.

Jos pălăria, maestre Rebengiuc!!!

sursa foto: cinefil.xhost.roIeri fuse ziua unui mare om de cultura, a maestrului Victor Rebengiuc. Chiar dacă vine cu o zi mai târziu, salut respectuasa vârstă de 80 de ani a maestrului și dau o raită prin YT pentru a revedea căteva scene memorabile cu dânsul. Preferata mea rămâne cea din Balanța, dar nici cu fazele din Moromeții nu mi-e ruține. Apariția dânsului în serialul ”În derivă”, în care joacă tolul unui director de teatru este superbă, iar asta îmi mai confirmă încă odată că nu esti bătrân până nu te consideri bătrân.

Respect maestre!

Motor!!!!

 

Făs, făs, făs și aloleu!

Mai zilele trecute m-a certat cineva că nu mai scriu. E adevărat. Nu am mai scris nimic. M-am privat de o plăcere înlocuind-o cu multă muncă. Iar amărâta asta de muncă chiar nu e plăcută, însă îți încarcă plasticul ăla din portofel. Eh, la dracu cu ea. O să mă reapuc iar de scris în paralel cu un alt proiect personal. Amîndouă au fost amânate până la limita imposibilului. Celălalt proiect e unul cu greutate. Mai bine zis unul despre greutate. A mea. O să fie greu, foarte greu. Însă cred că blogul o să mă ajute să trec peste. Poate o să și scriu din când în când despre trăirile din timpul dietei. (cei care nu mă cunosc personal nu au de unde să știe că mă îndrept vertiginos spre o greutate rotundă din trei cifre, în care prima e de mult unu) :).

Dar până atunci, am rămas restant de anul trecut cu o idee care mă face constant să rîd ca prostu’. Este fooooarte serioasă (he he!), drept pentru care nu mă abțin să nu o scriu. Este vorba despre un ritual observat de mine, și anume că foarte mulți oamini când merg la budă, dau drumul la apă la chiuvetă. Nu înțeleg ce vor să mascheze, pentru că toată lumea știe că acolo te duci ca să-ți descarci oarece presiuni presante, ca să zic așa :). Acolo e locul permis. Chiar recomandat, și nu numai de medicii stomatologi 🙂

Acu stau și mă gîndesc, dacă se duc unde se duc și nu dau drumul la apă, oare ce fac? Fac lucru de rușine sau doar își admiră mușchii în oglinda de la baie?.

Eu m-am gândit și la altă soluție care pare chiar mai practică. Să tragă non-stop apa la baie. Așa pot face în același timp două lucruri. Depresurizare și plăcut spălare 🙂

Să curgă apele și să vină … Când eram mai micuștel, aveam un unchi mai tâmpițel care mă punea să spun repede ”la curbă șinele trosnesc” și nesimțitul nu dădea drumul la apă! 🙂

Atât că am dat-o râu în prostii.

Sfârșitul chiar că nu-i aici …

Buna ziua vă urez cu ocazia sfârșitului lumii 🙂  Sau nu … 🙂 Offff, câtă dezamăgire încape în acest of. Te pregătești tot anul, te îmbărbătezi uitându-te la toate filmele și serialele cu tematică apocaliptică, îți iei și concediu ca să te prindă pe teritoriul tău, și ce? Sfârșitul nu mai vine. Huo!!! Cică se amână datorită crizei. Nu mai sunt bani de pocnitori 🙂  Nici nu mai am cuvinte. Îmi șterg discret lacrima din colțul ochiului și mă pregătesc să vă mai spun una din ziua ne-sfârșitului lumii.

Cică se făcea că stăteam la coadă (coadă mică, că la coadă mare zic pas) să-mi iau și eu 6 crenvurști de pui cu cașcaval, că tot vine crăciunul :). În fața mea, o madamă la vreo 60 de ani. Gătită cu haină din animale moarte cu blană, ghiul la mână, postură înțepată, cucoană, de. Când îi vine rândul începe să cumpere diverse multe scumpăciuni, și la un moment dat se apleacă peste hejghea și-i soptește ceva vânzătoarei. Vânzătoarea nu înțelege și o roagă să repete. La care ce-mi aud urechile curioase. Cică vrea și ea vreo două pungi de orez, din cel mai ieftin, că vrea să împartă. 🙁 . Păi cum blana mă-sii, când e vorba de stomacul ei își ia delicatese, dar când împarte, și asta așa, că o mustră pe undeva conștiința, ia ce e mai ieftin, că nu știe amărâtul. Să zică mersi că s-a gândit să-l omenească cu ceva. Bine dracu că nu a cerut să fie și expirat ca să aibă la anu mai puțin de împărțit.

Acestea fiind spuse, dragi creștini, vă urez sărbători ghiftuite!

Isus Vine!!!

P.S. Dacă află cineva pentru ce dată s-a reprogramat Armaghedonul, să-mi dea și mie de stire.

Când pisica nu-i acasă … urlă Bhramsu’ la doișpe noapte-n casă

Și încă cum urlă, și cât de bine. Mai ales când după el mai stau la coadă,  destrăbălata aia lu’ Bizet și niste mascați de-ai lui Vivaldi care zic ceva despre Winter. Cred că zic din lăută că Winter is coming. Nu-i înțeleg, dar tare rău mai arată măștile alea de carnaval din Veneția. Zici că sunt coborâți din cele 120 de zile ale Sodomei lui Pasolini.

După cum ziceam, pisica a.k.a. consiliul de administrație, nu-i acasa. Iar eu în loc să rup cârciumile, sau să înroșesc calculatorul cu jocuri care mai decare mai rele, ascult muzică. Cum ar zice Bobu, ascult muzică cu aroganță, LA MAXIM!!!

Când mă gândesc că acum vreo două ore mă plictiseam și nu știam ce să fac cu pseudo-libertatea mea … Acum nu prididesc cu redescoperitul preferatelor de mult uitate. Doar patefonul mai lipsește. Că vinilurile stau cuminți în așteptare. Chiar îmi lipsește gestul vinilurilor. Gestul tandru prin care le ștergeam cu o cârpă moale înainte să le ascult. Hai că dacă o mai țin așa până la urmă aștern și-o poizea. Dar parcă nu prea merge fără vodka. 🙂

Gata că o dau în prosteli 🙂 Back to music. Maestro …

P.S. Acuș, acuș vine 14 decembrie cu ”The Hobbit: An Unexpected Journey”. Atunci să te ții. Numai adulți o să fim la coadă. Hă Hă Hă!!!

Sisif fiind, păduri cutreieram …

Acum vreo două săptămâni m-a intrebat Cris ce inseamnă o ”buclă” (looping) in informatică. Nu mai stiu pentru ce avea nevoie să explice mai departe, însă eu mi-am adus aminte de un material scris extrem de simpatic despre acest concept. Creatorul povestioarei ce a intrat in vartejul mail-urilor a rămas necunoscut. Cel puțin eu nu l-am putut căuta la buletin.

Acum m-am hotărît să urc povestea pe blog pentru că mi-am dat seama că acest concept se poate aplica extrem de bine software-ului nostru personal, și poate începem să ne căutăm de astfel de bucle redundante și le dăm shut down măcar unora dinte ele.

Si acum povestea:

Pentru cei care nu cunosc conceptul de “buclă” oferim aici explicaţiile clarificatoare pentru a înţelege ce se întâmplă atunci când se spune despre un program că “intră în buclă” („looping”).

Directorul unei firme îi spune secretarei:
– Vom pleca pentru o săptămână în străinătate la un congres şi sper să ne simţim bine împreună. Fă toate pregătirile necesare pentru călătorie…

Secretara îşi sună soţul:
– Voi pleca cu şeful la un congres, în străinătate, pentru o săptămână. Te rog, dragul meu, ai grijă de tine în acest timp.

Soţul îşi sună amanta:
– Nevastă-mea pleacă în străinătate pentru o săptămână. Hai să ne petrecem săptămâna asta împreună, prinţesa mea…

Amanta, care este învăţătoare la o şcoală particulară, îşi anunţă copiii:
– Pentru că săptămâna viitoare am de rezolvat o problemă, voi lipsi de la şcoală.  Deci săptămâna viitoare nu veniţi la şcoală.

Unul dintre copii, pentru că îşi iubeşte foarte mult bunicul, fuge la el şi îi spune:
– Bunicule, săptămâna viitoare nu trebuie să merg la şcoală. Mi-ai promis că dacă vom avea timp liber vom merge la munte împreună.

Bunicul, (care este directorul din această istorioară) îşi iubeşte foartemult nepotul. Ca urmare o sună pe secretară şi îi spune:
– Nepotul meu m-a rugat să-mi petrec săptămâna viitoare cu el, aşa încât nu vom mai merge la congresul din străinătate. Te rog fă demersurile de anulare a călătoriei.

Secretara îşi sună soţul:
– Directorul şi-a anulat călătoria aşa încât vom rămâne împreună, dragul meu…

Soţul îşi sună amanta:
– Nu ne mai putem petrece săptămâna viitoare împreună pentru că soţia mea nu mai pleacă în călătorie.

Amanta îi anunţă pe copiii de la şcoală :
– Problema pe care o aveam s-a rezolvat aşa încât săptămâna viitoare toată lumea vine la şcoală.

Copilul îi spune bunicului:
– Bunicule, săptămâna viitoare mergem la şcoală aşa că, îmi pare rău dar nu mai pot să-ţi ţin companie.

Bunicul director îşi sună secretara :
– Nepotul meu tocmai m-a sunat să-mi spună că nu mai poate petrece săptămâna viitoare cu mine. Ca urmare continuă pregătirile pentru plecarea la congres…

Cam așa arată o buclă

––––

Din fericire această buclă are un final, pentru că unul dintre parametrii, data conferinței, o va face să se închidă. Insă, de foarte multe ori nu avem la îndemână un astfel de parametru si devenim mici Sisifi.