Cine a inventat dictonul „munca l-a facut pe om” cred ca avea probleme mari cu capul, sau era inginer. Munca e cea mai periculoasa treaba din lumea asta. Si nici macar nu este adevarat ca iti stimuleaza inteligenta. Nu, clar nu! Daca as fi fost mai inteligent m-as fi dus azi la pescuit si nu mi-as fi pus degetul in fata unui cutter ascutit. Daca m-as fi dus la peste as fi stat acum relaxat pe canapea si nu mi-as fi perdut o ora din viata pe la urgente.

Ah, camera de garda din Calarasi e ceva like Stairway to Heaven. Adica medicul de garda vine abia dupa ce te-ai racit. Daca ii pot multumi cuiva de acolo, aceea este asistenta care s-a ocupat de mine. Medicul a venit peste o jumatate de ora. Cica avea o conversatie telefonica importanta. WTF Larry?!? Esti medic de garda! A coborat abia dupa ce a fost sunat a treia oara. Saraca asistenta ii tot explica cuiva ca are o plaga taiata si o entorsa. Plaga taiata frate!!! Probabil ca ar fi trebuit sa am mai multe.

Si sa nu mai spun ca atunci cand a coborat a fost foooarte interesat de mine. Aproape mi-a zmuls bandajul de pe mana, s-a uitat cu o jumatate de ochi la rana, m-a bandajat asa, sa fie bandajat, si mi-a zis sa vin  maine la el la cabinet sa-mi schimbe bandajul. Cucu se mai duce! A, am uitat sa va spun, era medic plastician. L-a durut la zece metri de spate ca degetul meu statea stramb. Si cum sa va explic, degetul (policele) e taiat dintr-o parte pana aproape in partea cealalta.  Nu e o taietura superficiala, adica aproape un centrimetru din deget atarna. Daca ar fi fost asa nu m-as fi dus ca tampitul la urgente.

Asa ca fratilor, a venit vremea sa luam lectii de prim ajutor si sa ne amenajam un punct de prim ajutor acasa. Asa o sa avem mai multe sanse sa traim in caz ca se mai intampla cate o boacana.

Si apropo, stie cineva unde sunt toti medicii tineri? Tot respectul pentru medicii buni si dedicati, dar in momentul in care se indreapta spre tine un medic atat de scarbit de viata, parca iti vine sa te duci dracu pe campii.

Hai buna seara!!!

Mereu am fost atras de lucrurile spontane, ah-hoc, sau oricum ati vrea sa le spuneti. In povestea de acum este vorba despre actiunile gen flash mob. Pentru cei care le pregatesc, nu e ceva spontan, insa pentru privitori este o bucurie a sufletului. Ia poftiti la un pahar cu apa si o dulceata si priviti la flash mobul din Gara centrala din Copenhaga. Doamnelor si domnilor, va prezint prin amabilitatea scamatorului Youtube, Filarmonica din Copenhaga cu maestrul pus pe sotii,  Jesper Nordin. Bolero de Ravel! Maesto, muzica!!!

Cum le potriveste el ‘Mnezeu dragutul si ne lasa pe noi sa-i zicem coincidenta. Azi, la vreo ora si ceva dupa expirarea timpului legal de lucru al bugetarilor, primesc o vizita a unui prieten. Cam scump la vedere dupa parerea mea, dar e bine si asa decat nimic. Si din vorba in vorba am ajuns la un subiect simpatic. JAZZ-ul si Calarasul. Ceva gen baba si mitraliera. Consatenii mei se plang ca nu exista viata culturala in urbea noastra mica si prafuita, insa, atunci cand apare o oportunitate, brusc toti isi aduc aminte ca si-au uitat laptele pe foc si nu pot ramane. Probabil ca asa e trendy, sa te plangi!?!

Si acum ajung la coincidenta. Dupa ce pleaca domnu prietenu pe la casa lui, deschid si eu mail-ul, ca omul care a stat 2 ore departe de computador si ce vad? Un mail :), ca doar nu vad un dinozaur 🙂 Iar in mail, una bucata link spre youtube cu ….

He, He, He!!! Observati cat de fascinate sunt vacile de JAZZ?. Acum am inteles, nu oamenii sunt de vina, muzica e.  Jazzul e pentru vaci. DOHHHH!!!

fetele mele 🙂

Vreau sa va spun ca acum in epoca aifoanelor si altor minunatii am reusit si eu sa ma aliniez trendului. Nu mai incap in piele de mandrie. (si sa nu aud comentarii ca de fapt nu mai incap in piele din cauza tesutului adipos, ca fac urat! 🙂 )

Adica, am achizitionat de pe marginea drumului doua bucati sifoane. Da, da. Sifoane. Dinalea comuniste. Toata viata am visat sa am si eu sifonul meu elegant. Si acum, am DOUA!!! Nici nu pot sa mai vorbesc de emotie, doua sifoane, mari cu protectie de plasa. Imi strivesc o lacrima in coltul ochiului.Nici acum nu imi vine sa cred ca a existat cineva atat de inconstient sa abandoneze astfel de bijuterii. Oricum, eu ii multumesc. Le-am adoptat si le-am dat si nume. Nu le spun ca sa nu le strigati si sa fuga de acasa.

Cei care au dat drumul la televizoare prin perioada cand nu exista decat telejurnalul isi aduc foarte bine aminte de simbolul national. Nu, nu secera si ciocanul. Sifonul! Non stop vedeai cate un copil grabindu-se cu cate o plasa zgomotoasa spre sifonarie.

Acum nimeni nu mai bea sifon. Insa, eu imi scot palaria, sapca, fesul si tichia in fata lui Joseph Priesley care prin 1772 s-a saturat de apa plata cu lamaie si a infipt o tzara de dioxid de de carbon intr-o sticla de apa „chioara”.  Si s-a apucat sa faca sprit! 🙂

In incheiere pun si o poza cu neste verisoare de ale lor, pe care le-as primi in gazda. (batranele de prin 1896; 1890 si 1960)

Sunt fericit, Bing – Bang!

Sursa pozei sifoanelor de epoca: Colonel Blink