Hairless … cu zulufi

Ieri mi-am îndreptat pașii spre Bucutulești cu trebi. Și pentru că ceața nu îmbia deloc spre drumul de întoarcere, am profitat de ocazie să mă mai întâlnesc cu vechea gardă la o carafă de vin și o poveste de demult. Cam de cand era bunica fată și eram și noi tineri … și neliniștiți. Am tot depănat noi pînă pe la vreo 11 așa, dar vârsta s-a sculat și a zis: GATA! Acasă, că mâine avem joburi! (aiurea, somnul era cat casa pe noi :))

E, și abia acum ajung la subiectul titlului.  Mă trezesc eu dimineață, dau săru’mâna la gazdă și sora respectivei (săru’mâna Mișulică și Găbița!) și încalec pe calul de foc (jar nu i-am dat, că și așa e însetat de benzină) ca să iau drumul serviciului. Capitaliștii stiu ce înseamnă să calărești dimineața pe răcoare. E ca o plimbare lejeră într-un cortegiu funerar. Toată lumea privește în gol pe deasupra volanului. Nu și eu. De cînd m-am repatriat în satul natal, am prins dorul capitalei. Așa că am profitat de ambuteiaj și mi-am făcut ochii roată.

In timp ce îmi roteam ochii cu tot cu cap, mai abitir decât cucuvelele, ce văd? Un coafor de dame. Cu geam mare să vadă populția cine se prelucrează la perucă. Și atunci m-am bulversat. Băi fraților, știți cît de greu e să scoți o femeie din casă la ora 8. E aproape imposibil. Mofturi, somn, nervi, chestii socoteli. DAR … și încă ce dar!!! Băi nene!!! Era ful. La 8. Munceau fetele alea cu uscătoarele de păr de zici că voiau să depășească planul cincinal 🙂 Flutura părul în vânturi de feounuri de zici că acum zboară și geamurile :). Tată, nici la cărciuma alcoolicilor din colțul pieții nu e ful la 8 dimineața. WTF? M-am perplexat. Scurtcircuit. Neuronii și-au luat concediu de odihnă la săpunari, total distruși si nevrotici 🙂

Și am tot stat eu și m-am gândit, că tot aveam șosea în față, oare dacă vrei să-ți scoți nevasta din casă mai repede, ar trebui să-i spui că e ciufulită? Și ea se aruncă îngrozită în mașină și ia calea coaforului? Eu tot nu m-am dumirit. Dar m-am oprit la o benzinărie pe autostradă și mi-am luat o cafea. Cu un cub de gheață și fără zahăr. Că așa îmi place, să văd cum se uită strâmb la mine câte o duduie când cer un cub de gheață la expresso. Și-și face cruce cu limba ca să nu o văd, dar în ochii ei se vede clar crucea cum se bate până la pământ  :).

Și pentru că povestea cu coaforul nu are cum să se șfârșească atăta timp cât eu nu mă lămuresc, o să o închei cu restul poveștii despre cafea. Aia din benzinărie. ( Moș Dănilă mi-a împărtășit locația celei mai bune cafea de pe autostradă. La OMV). Deci cer eu cafeaua, cer și ghiața. Se fac crucile. Și cafegiul OMV-ist îmi spune, să pun și un pic de scorțișoară? ȘI ATUNCI M-AU NĂPĂDIT SĂRBĂTORILE. Cu tot cu brad și datini și centrul Timișorii forfotind de oameni roșii în obraji, cu brațele pline de cadouri.

CRACIUNUL VINE!!! pocăiți-vă și veti primi darul lui!

Și încă una. Rom Rom Telefon. 🙂

P.S. Spun zvonurile ca la gradinita copiii fredoneaza melodia cu RomTelefon spre disperarea educatoarelor. 🙂


Secretul epavei !!!

Doamnelor şi domnilor, bădişori şi bădişoare, am plăcerea să vă anunţ că am reuşit. 🙂 Am reuşit să particip la un eveniment considerat de mine, EXTRAORDINAR!!! Un eveniment ieşit din comună. Din comuna primitivă, normal, că eu cică sunt de la oraş! În timp ce tobele bat în ritm, eu o să anunţ marea mea reuşită!

Am participat în calitate de observator la o descoperire interesantă pentru unii şi extraordinară pentru mine, asta pentru că nu am mai participat până acum la aşa ceva.

Să încep cu începutul. În weekend, l-am însoţit la Coslogeni pe Florin Rădulescu, ofichial la Cultură şi Patrimoniu. El mergea cu treabă, pentru a verifica un sit arheologic, iar eu m-am lipit ca marca pe plic. Că de, mă consider pasionat (nu pasional:) ) de istorie şi alte vechituri, inclusiv bolovani. Pentru mine era o ocazie nemaipomenită de a-mi condimenta weekendul cu ceva cultură şi poate o relatare scurtă de la faţa locului. Cine ar fi rezistat la aşa ofertă? Mai ales că denumirea zonei în care mergeam era Crucea de leac. Cine ar rezista la aşa ispită?

Zis şi făcut. Dimineaţa eram echipat ”de scandal”, cum ar zice taică-miu. Adică echipamentul de pescuit pentru condiţii vitrege. O preaminunată şubă muncitorească dar călduroasă, polar, blugi de tăvăleală şi cizmele mele de lăptar :). De ce de lăptar, pentru că la magazinele de vânătoare şi pescuit nu se găseau într-o vreme decât cizme de la mărimea 45 în sus. Zici că te duceai să calci peştii, nu să-i pescuieşti cu undiţa. Nu eram eu cel mai chipeş astfel îmbrăcat, dar eram pregătit de tăvăleală şi aventură. Şi ferit de gura nevestii. Poate ştiţi şi voi povestea ţoalelor frumoase de oraş tăvălite prin coclauri. 🙂

Eei… Şi-am plecat şi am ajuns. La sit. El stătea frumos pe malul apei, parţial înfipt în nămol şi denumit generic fântână. Pe limba noastră, groapă de gunoi neolitică. Interesantă şi nu prea. Mai ales că prin ea mai găseai şi sticle de cheag sau peşti bibelou din sticlă. Ne – neolitică dar comunistă.

Şi aici intervine ochiul de mare maestru al lui Florin. Cum dădea el cu aparatul foto în cioburi şi peste ape, a surprins ceva interesant în obiectiv. O ţâră mai jos de obiectivul nostru. O insulă cam simetrică ieşită din Borcea. Probabil că ştiţi că braţul Borcea a ajuns ceva jalnic. Un fir de apă care se chinuie să sară peste mări şi oceane de nisip. Cei de la cotele apelor Dunării anunţau pentru acea zi, minus 122 cm. Ca să vă daţi seama, în mod normal cota este plus 200, dacă nu şi mai mult. Deci, cam vreo trei metri de apă lipseau. Şi vorbim de metri pe verticală.

Buun. Cizme aveam, aparat foto aveam, curiozitate slavă Domnului. Aşa că ne-am luat la revedere de la groapa noastră de gunoi şi am încercat marea cu degetul. Adică Borcea cu piciorul. Şi… VICTORIE. Am reuşit să ajungem pe insuliţă. Acolo eu am rămas fără cuvinte. Sunt nepot de marinar şi am mai văzut la viaţa mea ambarcaţiuni de lemn. Ba chiar am ajutat la construirea unora (lotci de Turtucaia pe numele lor)

Insula noastră era de fapt un OBN, adică Obiect Plutitor Neidentificat. Eşuat şi din lemn. Adică direct interesant. Nea obiectul era aşezat paralel cu malul, la vreo douăzeci de metri în apă. La un nivel normal al apei, ar fi fost mult în larg, la cel puţin cincizeci de metri de mal. Toată trebuşoara era îngropată sub depuneri de nisip, mâl şi piatră albă de carieră (posibil lest). Conturul ei se observa discret, resturile de coaste ieşind cam 10 – 20 de centimetri din nisip. Toată epava, cu tot cu depuneri iese în medie 30 de cm deasupra apei. Dacă trag nemţii apa la veceu mai des, gata se acoperă iar de ape.

Împreună cu Florin am făcut ceva măsurători şi ne-a rezultat că dimensiunile drăguţei de epave sunt cam aşa: 23,5 m lungime şi 5 lăţime. Nu am reuşit să ne dăm seama cât de adânc este îngropată pentru a-i stabili pescajul. În schimb am stabilit că distanţa dintre coaste este de aproximativ 40 cm interax. Lemnul pare destul de dur, cel mai probabil stejar, iar bordajul din ceva conifer şi destul de atacat de apă. În interior, pe lângă fiecare bordaj am descoperit câte un sulinar tot din ceva conifer, gros de cam 25 de cm. Am mai descoperit şi alţi doi sulinari în interiorul corpului, fraţi cu primii doi şi aşezaţi cam la 160 cm distanţă de primii.

În amonte am reuşit să zărim sub apă unul dintre capete. Era frumos arcuit către ax şi uşor ridicat şi retezat la capăt. Celălalt capăt nu l-am găsit, probabil fiind rupt şi dus de ape.

Interesant este că în amonte, cam în dreptul capătului, sunt înfipţi în apă perpendicular pe mal, trei ţăruşi la distanţe egale unul de altul. Nu ştiu ce reprezintă, dar nu par a fi lemne aduse de apă. Florin ca şi specialist a denumit epava corp plutitor. Eu vreau să visez şi o văd ba moară pe apă (ship mill) da corabie sau barjă. Am ajuns chiar la barjă romană cu visurile.

Orice ar fi, pentru mine a fost extraordinar. Am atins o epavă, care chiar dacă a ţinut strâns cu dinţii de secret, pe mine m-a făcut un om fericit. Îmi pare rău că poziţia nu prea lasă posibilitatea cercetării mai amănunţite, dar dacă vreodată se va putea, mă înscriu de acum salahor. Trăiesc cu speranţa că poate într-o zi o să şi aflu pe ce am pus piciorul. Poate pe un vas de peste 2000 de ani sau pe un amărât de bac din anii 50 – 60. Oricum ar fi, inedita experienţă nu mi-o poate lua nimeni. Şi nici pozele care sunt superbe. Mai ales ale lui Florin.

Şi ca să nu uit, dacă găsiţi în peregrinările voastre obiecte vechi sau ruine, Priviţi şi Fotografiaţi, NU DISTRUGEŢI!!! Poate mai vor şi alţii să vadă. Istoria ne aparţine tuturor!

P.S. Încerc să fac o colectie de poze pe flikr şi să o adaug aici.



Ce lerul măsii mai e și asta?

De multa vreme mă tot acuză partea femeiască din casă că nu rezonez deloc la muzica tematică de Crăciun. În special la cea cântată în graiul nostru românesc. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la barzii noștrii care zac prin Canada tot timpul anului și ne atacă de Crăciun ca să stoarcă și ei un pic din banii de porc, de nu mai poți intra în niciun magazin de glasurile lor patetice, care lălăiesc despre țara lor strămoșească.

Și aici ajung la cea mai mare nelămurire a mea. Ce măsa e LER frate? Că mă tot tăbară menestrelii ăștia pătrunși de Domnul și îmi cântă în creier ”Leru-i ler și iarăși ler …” sau ”Leru-i Doamne”, etcâ și etcâ.

Păi, să căutăm în DEX: LER interj. 1– Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] –   2 – Melodia colindului (ex. „leru colindei” sau „o colindă poate avea mai multe leruri” – Densușianu)

Dacă până acum doar mă stresau stupizenia melodiilor și vocile miorlăite ce trăiau profunt spiritul Crăciunului, împreună cu moșii imenși din mucava modelați de micuții chinezi după chipul și asemănarea lor și îmbrăcați în roșu de Coca – Cola, acum mai am o mare dilemă. De mesaj preaminunat ne transmit aceste tradiționale colinde ce Crăciun? NICIUNUL!!!

Păi, dacă ler nu înseamnă nimic, eu înțeleg așa melodiile: ”Leru-i ler și iară ler” – Nimic e nimic si iar nimic, sau ”Leru-i Doamne” – Nimic Doamne. Iar acum dacă luăm și exemplul din DEX,  „o colindă poate avea mai multe leruri” – înțelegem că o colindă poate avea mai multe nimicuri.

Adică, ETE FÂS!!! La bună vedere!!!



Muzica, maestre!

Ieri am avut o zi proastă care a culminat şi cu o noapte de nesomn, ca să fie totul ca la carte. Aşa că azi se prefigura o maare zi „superbă”. Dar nu mai contează! O simplă melodie înghesuită de un prieten pe feisbucul ăsta devenit imposibil, a reuşit să se caţere într-un loc vizibil şi am clicăit-o 🙂 Ză name of ză piesă este Radu Şeu – Nothing Else Matters. Adică, Metallica interpretată la ţambal electric. Da, da. Aţi auzit bine ţambal electric. Compozitorul şi interpretul Radu Şeu, de loc din Bistriţa, este vinovat de năstruşnica idee. Adică de a electriza ţambalul şi de a-l face să sune demenţial. Sistemul original de captare a sunetului a fost şurubărit de inginerul Marius Buta.

Tot acest amalgam, om, maşină şi idee au dus la ceva absolut demenţial. Cel puţin eu sunt convins de genialitatea omului. Şi toată Olanda. Că Românica nu l-a vrut. I-au tras la gioale până şi-a luat câmpii şi s-a dus. Nu ştia să cânte manele la ţambalul lui minune. În schimb cântă piese compuse de el sau preluate din folclor ori din repertoriul internaţional, ca să zic aşa. Încercaţi să căutaţi pe youtube Radu Şeu şi o să găsiţi câteva bucăţi înebunitoare.

Înghesui şi eu la mine câteva din melodiile mele preferate. Să vedeţi cum sună muzica Mariei Tănase …

 


Astea sunt doar câteva. Eu doar v-am deschis apetitul …
Auditie mai mult decât plăcută.


Noi suntem români!!! – Gina Burileanu

Am început săptămâna trecută seria românilor care au ieșit în evidență cu ceva. Și am ales un biciclist. Ca să nu se supere că îl las singur, azi am să vorbesc despre o surata de-a lui, care a stabilit la rândul ei un record. Poate că nu este un record nemaipomenit, dar a fost prima femeie din lume care a ocolit singură pe bicicletă întreaga Europă. E? O fi mult, o fi puțin?

20 000 de kilometri și 1000 de ore în șa pe parcursul a doi ani. Eu zic că merită un loc în galeria mea de ROMÂNI! Mai ales că totul se întâmpla în 1937.

Cu ce a plecat la ea această fiică de marinar? ”Tenacitate, curaj și bună dispoziție. Bani. Bicicletă bărbătească, ușoară, roțile normale, nu de curse. Un rucksac. Două bidoane. Două rânduri de camere pentru roți. Una geantă cu tot materialul și scule pentru reparat. Harta cu șosele. Un revolver, la cingătoare, de care nu trebuie să uzezi, să n-ai de-a face cu autoritățile. Două schimburi de rufe, pe care la nevoie le schimbi cu altele noi, aruncându-le pe cele vechi. Un ibric, spirtieră și o cană de ceai. O mică farmacie. Moralitate și manieră multă – gândește-te că reprezinți o națiune. Viteză – 15 -20 km pe oră; numai așa poți rezista la un drum lung. Pașaport. Recomandațiile de la forurile noastre sportive” – povestea Gina Burileanu în broșura O călătorie cu bicicleta. 

Moralitate și manieră multă. Așa gândea o tânăra de 18 ani, fiică de marinar ce a văzut lumina zilei pe un vapor românesc.  Așa a și fost primită în toate țările pe care le-a străbătut. Iar drapelul românesc fâlfâia prin toate țările pe care le străbătea. Și au fost ceva, nu glumă:

 A pornit în toamna lui 1935 spre Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Letonia, Estonia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Franța, Spania, Italia, Grecia și Turcia. În Constantinopol s-a încheiat lunga ei călătorie către casă. La 9 ianuarie 1937 un vapor românesc o debarca în portul din Constanța și  devenea prima femeie din lume care a ocolit singură pe bicicletă întreaga Europă.

Nicolae Iorga prefața în broșura publicată la întoarcere de Gina Burileanu – ”O călătorie cu bicicleta”: ”Țările și popoarele nu se învață decât văzându-le, cartea nu poate înlocui niciodată ceea ce spune realitatea.” Românca noastă a ales o modalitate inedită de a le vizita. Acum am putea spune că a fost verde. 20 000 de km și poluare zero.

Parafrazându-l pe Andi Moisescu, MĂ-NCLIN!!!

P.S. Ca să închei într-un ton vesel, vă mai las și un link către un interviu  postat de Matilda în Metropotam. Interviul este dat de Maria Mihaescu, celebra ”Cona Mița Biciclista”, prima femeie din Romania care s-a plimbat pe bicicletă,. Nu stiu dacă este real, dar în mod sigur este spumos. 🙂 Gud bai !

 

 

Cu Scorsi si Tara prin neolitic

Acum cateva zile scriam despre experimentul lui Catalin Lazar, doctor in istorie si tatic in neolitic. Emisiunea lui Cristian Roman, Masina Timpului a picat extrem de bine.  Ca o completare la scriitura mea. Pun link-ul catre emisiune si va las sa calatoriti impreuna cu Dr. Catalin Lazar si Adrian Nicolae in neolitic, la Sultana intr-un sit arheologic nemaipomenit.

Pe la minutul 18 se vorbeste de experimentul cu casuta de la Sultana – Malu Rosu.
Gata, va las in compania lui Scorsi si Tara.