We wants it, we needs it. Must have the precious.

O, da!!! chiar must have the precious!!! 🙂 Nu pe maistrul sburător șef  Charles Lindbergh. Nu cu el am eu treaba, chiar dacă a fost un mare om, mare caracter, ci cu avionul dumnealui care se recomanda atunci când mai întâlnea câteo păsărică: ”Louis,  Spirit of St Louis”. Ca să nu cârcotească nimeni, o să devin serios și o să vă spun scurt pe doi că „Lucky Lindy” a devenit faimos după ce și-a condus solo peste Atlantic în 1927 avionul „Spirit of St Louis” de la New York până la Paris.

Eeee, și acum să vă explic de ce atâta tevatură. Spirit Of St. Louis Babe Box Radio/Alarm este unul dintre  aparatele de radio vintage dedicate marelui om. Și este superb. În momentul în care l-am văzut am căzut în genunchi în fața lui. Must have the precious! The precious must be mine! GOLLUM, GOLLUM!!! I must own the precious!!! 🙂



Vinete pe la ochi :)

Deci, da, este adevărat. Materia cenușie se consumă odată cu înaintarea în vârstă :). În locul ei rămâne avântul muncitoresc, adică heirupismul tipic românesc. Ca să vă dau de înțeles, ieri am fost prins în vârtejul gospodăresc tomnatic murătoristic. Adică, am replicat pe o scară mai restrânsă focurile iadului. Iar în ele am sacrificat 20 de kile de vinete.  Da vere, am perpelit în focuri nevinovatele legume până ne-a luat dracii. Pentru că suntem români. Și ne place să exagerăm. Acum că am terminat și mi-au trecut arsurile de la buricele degetelor am revenit la sentimente mai umane.

Deci ce mai tura-vura, am devenit proprietarul unui morman de viitoare salate de vinete. Pam-Pam!!! Acum sper să fi învățat ceva din această mega ardere și să mă potolesc pe viitor. Pot spune chiar că am adus o frumoasă ofrandă zeilor :). Păcat că nu am ars și o halcă de carne.

Maestrul Radu Anton Roman bine spunea că ”… Daca ar masura cineva (cum o si fac unii din când în când, de te crucesti ce-a putut sa le mai dea prin minte) lungimea vinetelor puse cap la coada, care se gatesc din august pâna-n noiembrie-n România, ar fi zguduit de dimensiunile interstelare rezultate. Daca ar transforma cineva în energie electrica miscarea lingurilor de lemn din castroanele de salata de vinete, noi n-am mai importa petrol.”

Acestea fiind spuse, je vous salue madame je vous salue monsieur!!!



A fost și Z.P.D. ediția a X-a

De ce Z.P.D.? Ce este Z.P.D.? NU este o formație de muzică Pop-Rock sau Hip-Hop, este doar o deschidere a unor porți. Porți virtuale ce ne invită să pășim măcar pentru câteva ore în apoi în trecut. Bunul meu prieten Tara, pe numele lui oficial Cătălin Lazăr, păzitorul porților dar și șef peste tarlaua neolitică a organizat ieri o nouă ediție a porților deschise la șantierul arheologic Sultana – Malu Rosu, situat la 14 km de Comuna Mânăstirea, jud. Călărași.

De cînd îl stiu, a fost interesat pe lîngă partea pură de arheologie și de partea de sociologie. Pe vremurile acelea oamenii se uitau cam strâmb la el, însă acum s-au cam schimbat treburile. Așa că, de vreo trei ani se tot chinuie să descopere măcar frânturi ale societății umane de prin mileniile VI-IV î. Iar pentru că omul e profesionist, a lansat un proiect îndrăzneț, Arhitectură & Arheologie Experimentală, intrat deja în cel de-al treilea an al lui. Bine, nu a făcut singur toate astea, a fost ajutat de diverse instituții pe care cred că o să le găsiți în comunicatul de presă. Despre începutul experimentului v-am mai povestit eu in Visa românul neolitic la o casă pe pământ … Atunci și-au construit casă. Acum că aveau casă s-au apucat să o și utileze. Voluntarii noștrii neolitici s-au apucat să prelucreze materii prime specifice perioadei respective. Adică tot ce aveau ei la îndemână, cum ar fi: lemn, os, corn, silex, piatră, lut, piele etc. Din mâinile lor au ieșit unelte, arme, piese de podoabă și accesorii vestimentare. La acest experiment a participat un alt bun prieten de-al meu, Florin Rădulescu, mare meșter. (Salutare maestre!!!) Da, știu, au participat și alții, dar eu nu îi cunosc. Dacă or să citească, îi rog să se treacă în
comentarii iar eu o să-i adaug în material. Buun! După ce făcură instrumentele, omuleții noștrii le-au și testat ca să vadă dacă sunt eficiente sau nu. Și fuseră. URAAA!!!

Să revenim la oițele noastre … că parcă vorbeam despre Z.P.D. Da, așa e. Cei care au ajuns acolo au reușit să vadă cam tot din ceea ce am povestit aici. Cei care nu au reușit să ajungă, să se uite la poze și așa poate că la anul or să vrea să le vadă pe viu. Mai ales că până la anul or să mai apară și alte rezultate, pentru că proiectul nu s-a încheiat. Iar pentru că, dacă vrei cu adevărat poți, o să vă spun că o tânără entuziastă a reusit să ajungă la Z.P.D. cu autostopul. Deci se poate! Unde există pasiune există și putiință, plus o poveste frumoasă.

La bună vedere!

P.S. Echipa de implementare a proiectului este rezultatul unui parteneriat între Muzeul Naţional de Istorie a României, Asociaţia Română de Arheologie, Primăria Comunei Mânăstirea (jud. Călăraşi), Muzeul Dunării de Jos Călărași şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Călăraşi, cu sprijinul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti.



Hai la roșii neamule … !

De peste o lună mi-am pus pana după ureche și blogul înapoi în raft. Nu l-am pus pentru uitare ci pentru scurtă păstrare. Iar pentru că prea multă odihnă strică, azi am hotărât că e momentul să-l scot din raft, să scutur bruma de praf ce se asezase la repezeală pe el și să vă aduc aminte de ceva. De ceva bun. Amintirile le rezerv pentru cei care au deschis televizorul pe vremea lui Bălănel și Miaunel, prezenți în viața noastră doar câte 5- 10 minute pe zi.

Mirosul acela de pâmănt, amestecat cu ceva răcoritor al roșiilor naturale ce se simțea atunci când împușcatul ne scotea din școli și ne trimitea să muncim pe brânci prin diverse CAP-uri sau IAS-uri, așa ca să nu ne priască vacanța, care oricum din mare se făcea mică datorită infernalelor defilări. Îmi aduc foarte bine aminte cum urlau niste idioti semi-analfabeți la noi și ne îndemnau să muncim mai cu spor, că țara are nevoie de mâncare. Avea pe dracu.

Dar nu despre asta e vorba, idioți au fost și or să mai fie.

Îmi aduc foarte bine aminte de momentele de pauză, când, frânt de oboseală și cu o mare sete în mine apucam direct din grămadă câte o roșie, o ștergeam de tricou și mușcam din ea. Fără sare, fără nimic. În momentul ăla tot rahatul propagandist mi se ștergea din minte. Idioții, umilința, tăieturile din palme, murdăria de pe haine și de pe față. Nu mai rămânea decât gustul acela tare, al pământului care a pompat o vară întreagă viață în acea roșie. Viața merita trăită.

Ca să nu mă mai lungesc atât, acel miros l-am re-experimentat acum două zile în grădina unui prieten, harnic grădinar amator în puținul timp liber,Vio Ghiță. Mirosul roșiilor naturale, neaditivate plutea peste grădină. Poate din cauză că erau proaspăt udate. La plecare, pentru că am fost cuminți am primit cadou într-o sacoșică câteva exemplare. Unele dintr-un soi portocaliu și altele roz. Nu semănau cu cele de pe tarabe., însă arătau mult mai apetisant.

Nu m-am purtat la fel de spartan ca în copilărie. Nu am mușcat acolo din madam tomata. Am facut-o acasă împreună cu nevasta personală. Iar gustul, gustul, m-a împins înapoi în timp. Pe acolo pe la chichițele de care vorbea Marcelică Proust. Nu caut timpul trecut, însă sunt uimit că am mai putut simți încă odată gustul copilăriei.

Mulțumesc grădinare iscusit.

P.S. (doar pentru cei ce s-au născut sub semnul steagului găurit). Da, roșiile au gust, iar gustul lor nu este unul similar cu cel al cartonului 🙂



Școala de vară – Silistra – “Region Wide Education – Parteneriat transfrontalier pentru instruire pe tot parcursul vieţii” cod MIS – ETC 219

Călărași – 01 august 2012 – În perioada 03 august – 05 august 2012 Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administrația Publică Locală București organizează la Silistra, Bulgaria – Hotel Viena:

”ȘCOALA DE VARĂ – „Procesul eurointegrării din Bulgaria și România – perspectiva bulgară”

Obiectivele Școlii de Vară sunt:

  •  Sporirea cunoștințelor cu privire la aspectele cele mai importante în procesul de integrare și a dialogului social;
  • Creșterea gradului de conștientizare cu privire la rolul dialogului în gestionarea diversității cultural;
  •  Învățarea abilităților practice tipice comunicatorilor interculturali
  • Promovarea dialogului intercultural între comunitățile de frontier în procesul de integrare europeană continuă;
  • Creșterea importanței dialogului intercultural în gestionarea diversității europene.

Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administrația Publică Locală București împreună cu Universitatea din Ruse „Anghel Kanchev” – sucursala Silistra prin Autoritatea de management al Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 au obținut finanțare pentru proiectul „Region Wide Education -Parteneriat transfrontalier pentru instruire pe tot parcursul vieții în regiunea Călărași -Silistra – Constanța”, cod MIS – ETC: 219.

 Obiectivul principal al proiectului este de a încuraja cooperarea și schimburile între trei instituții de învătământ pentru a elabora și implementa programe comune bilingve, care să dezvolte resursele umane în regiunea transfrontalieră Călărași – Silistra – Constanța.

 Obiective specifice: 1. Crearea unei retele pentru schimb de experiență profesională și practice pozitive între echipele instituțiilor de instruire; 2. Implementarea și aplicarea programelor specializate de instruire: unul de limbi străine și altul profesional; 3. Promovarea și aplicarea unor forme noi de formare continuă, inclusiv e-learning.

PROGRAMUL DE COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ ROMANIA-BULGARIA 2007 – 2013

Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria este un program operațional cu finanțare europeană, pentru România și Bulgaria, în perioada 2007-2013.

Programul sprijină dezvoltarea zonelor de graniţa eligibile, atât din România, cât și din Bulgaria. El urmăreşte să creeze o „punte” între cele două ţări, cu scopul de a sprijini regiunile de graniţă în rezolvarea problemelor similare de dezvoltare, prin colaborare şi promovarea unor soluţii comune. Astfel, granița va uni regiunile de pe ambele maluri ale Dunării, în loc să le despartă.

Prin intermediul programului, românii şi bulgarii din zonele de frontieră vor fi încurajaţi să dezvolte noi afaceri, să schimbe informaţii şi să profite de pe urma îmbunatăţirii accesului peste graniţă. Ei vor colabora pentru a preveni inundaţiile, pentru a conserva resursele naturale şi pentru a promova turismul. În acest fel, zonele de frontieră vor deveni locuri mai atractive pentru oamenii care trăiesc şi muncesc acolo, dar şi pentru investitori.

Fondurile alocate Programului de Cooperare Transfrontalieră Romania-Bulgaria 2007-2013 însumează peste 262 milioane de euro. Programul este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – fondul structural creat pentru a sprijini reducerea dezechilibrelor dintre regiunile UE. Contribuţia UE reprezintă 83% din bugetul alocat programului (217,8 milioane de euro), restul de 17% (44,2 milioane de euro) reprezentând contribute naţionale (din bugete de stat şi din sursele proprii ale partenerilor care iau parte la proiecte).

Obiectivele Programului de Cooperare Transfrontalieră Romania-Bulgaria 2007-2013

Scopul strategic general al programului este apropierea oamenilor, a comunităţilor şi a economiilor zonei de graniţă dintre România şi Bulgaria, în vederea participării la dezvoltarea comună a zonei de cooperare, prin utilizarea durabilă a resurselor şi avantajelor sale umane, naturale şi de mediu. România şi Bulgaria au stabilit următoarele obiective specifice comune pentru acest program:

  1. îmbunătăţirea accesului la infrastructură de transport în cadrul ariei eligibile, pentru a facilita circulaţia bunurilor şi persoanelor;
  2. îmbunătăţirea disponibilităţii şi diseminării informaţiilor privind oportunităţile comune în cadrul zonei de frontieră;
  3. durabilitatea valorii intrinseci a resurselor naturale ale zonei, prin exploatarea prudentă şi protejarea efectivă a mediului înconjurător;
  4. dezvoltarea economică durabilă a regiunii de frontieră prin iniţiative comune, în vederea identificării şi întăririi avantajelor comparative şi reducerii dezavantajelor;
  5. consolidarea coeziunii sociale şi culturale prin acţiuni de cooperare între oameni şi comunităţi.

 

descarcă comunicatul în format pdf de aici Comunicat de presa CRFB_ro_Scoala_de_vara_BG


Gunoi cu caru … pe ape

Spuneam acum ceva vreme că sunt chestii de care aflu întâmplator și încep să mă bântuie. Așa s-a întâmplat și cu o știre pe care am citit-o acum ceva vreme și care nu se lasa deloc arhivată. Tot revine în prim plan, în planul meu mental, of course my horse :). Iar vioara asta stricată tot scârtâie de ceva vreme. Este vorba de ”Marea pata de gunoi din Oceanul Pacific”. Știți Pacificul, e ăla despre care tot cântam noi când eram mici: ”Din oceanul Pacific A iesit un peste mic. Si pe coada lui scria Iesi afara dum-nea-ta!”.

OK. Acum l-am localizat toți fără probleme. Cu Pacificul în minte, să ne imaginăm o suprafață de două ori mai mare decât țărișoara noastră și să o umplem de gunoaie (cei care nu își pot imagina draga noastră țară plină de gunoaie, să-si imagineze o suprafață aproape cat suprafața Texas-ul).

OAU!!! Imens nu? ESTE. Este atât de mare, că eu nu mă mai pot desprinde de ea. Nu îmi vine să cred că se poate ajunge la așa ceva. Tone și tone de gunoi plutitor infectează apele odată curate. Unii ar spune că avem noroc că ele sunt strânse în același loc datorită curentului subtropical al Pacificului de Nord care formează o spirală ce atrage în centrul ei aceste mizerii. Halal noroc!  De acest ”noroc” au fost afectate viețuitoarele care nu deosebesc micile particule de plastic, descompuse în mici bucățele datorită acțiunii valurilor. Ele ingerează cu încredere aceste bucățele fiind convinse că și-au asigurat o masă copioasă. Iar atunci când mor, pentru că numai noi oamenii reușim să ne hrănim cu plastic și să nu murim, (cred că toți stim despre ce vorbesc aici) nu cred că fredonează niciuna dintre ele ”life in plastic is fantastic”

Tragic este că pentru această mega poluare, pentru că aici vorbim despre sute de milioane de tone de gunoi, nu există încă nicio soluție.

Chiar acum, înainte de închiderea ediției, am aflat că o pată similară se întinde și în Atlantic.