Zilele trecute ne-am jucat un pic cu cuvintele și am descoperit că unele cuvinte ar trebui antrenate un pic ca să poată ieși la lumină. De atunci până la scriitura mea a mai fost cale doar de câteva jocuri de cuvinte și cimilituri ce au pornit de la o prăjitură inteligentă:) cu straturi care se se despart singure. Așa că s-a pus problema dacă straturile se despart pentru că sunt inteligente sau că nu se mai iubesc, o prietenă concluzionând că iubirea depășește inteligența, deci oricum ar fi, ele tot se despart. (Minte de psihologi, de!) Din acel moment, imaginația mea cu care nu știu ce să mă fac, pentru că am momente când nici eu nu vreau să o recunosc, a plecat cu sorcova, și mi-a adus de acolo următorul scenariu (a se citi ca la comentariile hipice):
… inteligenta aleargă detaşat pe culoarul 2 având un avans considerabil, calculând mereu traiectoriile optime pentru a câștiga tot mai mult avans în timp ce iubirea aleargă stânjenită de aripioare lăsând în urmă un nor de pene şi călcând împleticit cu picioarele durdulii heruvinatice.
… inteligența se îndreaptă victorioasă spre linia de FINIȘ văzându-se deja câştigătoare și înfulecând prăjitura inteligentă.
… în ultimul moment, iubirea scoate din tolbă o săgeată şi trage după inteligență, nimerind inteligența direct în marele dorsal. Vădit rănită de acţiunea iubirii, inteligența începe să calculeze cât sânge poate pierde în condiţiile în care inima bate alert datorită vitezei şi concluzionează că ar trebui să încetinească dacă vrea să nu moară în ring.
… iubirea continuă alergarea, depăşeşte inteligența şi îi trimite veselă un sărut zglobiu şoptindu-i galeş: I love you babe. Love hurts!:)))))
Final apoteotic stimați ascultători…!!!!!!!
P.S. Doamna Stoltz, într-o discuție amicală a spus că să nu ne îndoim niciodată cine va câştiga într-o astfel de cursă. Citez din memorie:” dragilor, hormonul bate neuronul”
Am zis!
