Nu-mi aduc aminte sa fi facut vreun chef in studentie fara Timpuri Noi. Pe atunci cred ca nu era cineva sa nu le stie versurile. Am fost si raman un mare fan al trupei si al lui Artanu.
Din pacate azi am aflat de pe metalhead ca unul dintre membrii fondatori ai trupei, Catalin Neagu – zis Tobi a incetat din viata la numai 44 de ani.
Ce sa spun, canta si pe acolo la fel de bine ca aici!
Respect.
Daca tot vine weekendul si inca nu ploua (sper) am mai planuit o mica iesire. In Dobrogea. Frumoasa Dobrogea, superba Dobrogea. Deci, aparat foto, rucsac, bocanci, o geaca de ploaie, ceva de mancare (nu mult ca iar sunt la cura. Eterna cura :)) si hai la drum.
Pana ma intorc sa povestesc ce am facut va las in compania unor imagini superbe pe peterlengyel – Zbor peste Dobrogea. Sper sa reusesc sa vizitez in timp cat mai mult din ceea ce a fotografiat el din avion.
Pe mai tarziu!!!
Acum vreo două săptămâni discutam cu nevasta personală despre metodele de predare din învăţământ şi am ajuns la concluzia că sunt cam învechite. Ea lucrează în domeniu si îmi tot povesteşte despre situaţia din învăţământ.
Buun. Profesorii nu fac nimic. Programa, curriculum scolar, blabla bla. Probabil.
Insa, vă tot povesteam că am prieteni nebuni. Nebuni da buni. Imaginaţia pe ei cât China :). Aşa că s-au apucat să explice ei marile evenimente din istoria noastră, a românilor. Cum au reuşit ei? ei bine, priviti:
Băieţi, continuaţi!
Niciodată nu am fost un mare fan al lui Marcel Proust cu a sa carte ”În căutarea timpului pierdut”. Pe vremea când buchiseam la scrierile lui am citit despre celebra madlena care a declanşat aventura de căutare a timpului pierdut. Atunci am considerat povestea o mare tâmpenie.
Dar iată că mi s-a întâmplat. În seara asta, în timp ce mai lucram pe la proiectele mele, ascultam o selecţie de muzică clasică şi arii din opera. Nu că aş fi marele meloman, însă, mă inspiră. (nu râdeţi, îmi plac şi gata)
Dar vă povesteam că s-a întâmplat. Exact cum bine zicea nenea Proust. S-a declanşat ca şi cum ar fi acţionat cineva un trăgaci. A venit de nicăieri. Cunoscut. Şi m-am simţit iar copil.
“Bună ziua stimaţi auditori, Orele Seratei„. Da. Iosif Sava. O voce inconfundabilă. Zbârnâia televizorul. Este omul care m-a învăţat valoarea muzicii clasice. De acolo, de la TVR în emisiunile lui săptămânale. Iosif Sava, care revenea în fiecare emisiune obsesiv şi îşi întreba invitaţii: Vă place Bach? Datorită lui mi-am cumpărat primul vinil cu Bach. Au urmat Vivaldi, Chopin, List, Verdi şi mulţi alţii.
Cred că Iosif Sava a reuşit să „infecteze ” cu microbul muzicii clasice generaţii întregi. Eu recunosc. My name is Meleacă and I’m addicted to music
Adio DOMNULE SAVA. Vă mulţumesc.
Dar, să revenim la Bach …
P.S. Am găsit pe net un interviu luate de Iosif Sava Doamnei Ioana Celibidache. Poate doriţi să-l ascultaţi.
Fratilor! Nu am nimic cu gadgeturile. Ba chiar as vrea ca „toate gadgeturile sa apeleze la mine” :). Insa am o mare nelamurire. Mi-am adus aminte azi cu ocazia celebrei lansari a unui nou Iphone de o chestie tampita pe care o tot observ de la o vreme. Daca ai Iphone, nu conteaza cat de mare ai geanta pe umar sau cate buzunare are geaca ta, el trebuie sa stea in mana si cu marul la vedere. WTF!
What’s wrong with you people?
Da frate, el e visul tuturor, e gadgetul care face tot ce vrei tu si mult pe deasupra. Dar, in numele lui Trompi, tine-l frate in buzunar. Eu nu cred ca Cioran isi tinea creierul in mana cu desteptaciunea la vedere. Il ai, il folosesti. Nu-l ai, asta e. Poate data viitoare.
Telefonul strans in mana ne arata cat de limitati suntem. Prin ’90 si ceva, cand au aparut primele telefoane GSM vedeam prin baruri smecheri care isi puneau pe masa doua telefoane. Si se rugau de ele sa sune ca sa vada tot prostul ca smecheri sunt ei.
Nu am evoluat absolut deloc de atunci si tare ma tem ca nu avem sanse sa evoluam prea curand.
Si da, imi doresc si eu unul!
sursa pozei aici
Ce nu face omul când stă în cârciumă la o cafea and stuff. Nu, nu face prostii. Stă la palavre şi face planuri de weekend cu prietenii. Face şi desface. Deocamdată a desfăcut planul cu vizita la peşterile de lângă Silistra. Şi dacă peşterile de lângă Silistra au picat, a fost ales câştigător la puncte şi persoane un alt plan, mai vechi, Capidava. Așa că a doua zi am pornit la drum.
La început am fost să vedem fostul drum pe care se ajungea la cetate. 
Dunărea a avut nevoie de el aşa că s-a dus. Din fericire s-a construit o rută ocolitoare, iar noi am reuşit să ajungem fără probleme.
Să vă povestesc un pic despre Capidava. Unele le mai ştiam şi eu, altele le-am aflat de la prieteni şi de la nea guugle, băiat învăţat, doldora de informaţii.
Capidava a fost un castru roman, construit pe la începutul secolului al II lea pe malul drept al Dunării, în vremea Împăratului Traian. Construcţia a fost realizată peste o aşezare fortificată geto-daca, romanii păstrîndu-i numele, toponimul getic de Capidava însemnând 
”cetatea de la cotitură” . Probabil că scopul lui a fost de a controla vadul din această zonă şi pentru a-l folosi în invazia sa asupra Daciei, în primul război dacic din 101 d. Chr. Totodată făcea parte din strategia de fortificare a frontierei Imperiului Roman la Dunăre. Cetatea era dotată şi cu un cheu, iar cu ajutorul flotei făcea de gardă pe fluviu.
Locul era foarte bine ales, deoarece aici, la aproximativ 20 de km de actuala Cernavoda, Dunărea face o mare cotitură, săpând în malul dobrogean într-o faleză înaltă din calcar. Pe de altă parte, un sanț natural pornea din Dunăre şi ocolea masivul ajungând până în colţul estic al cetăţii, oferindu-i un bun avantaj strategic. De aici se putea supraveghea malul celălalt al Dunării, mult mai jos şi împădurit.
În secolul III castrul este atacat de goţi şi distrus aproape în totalitate. La sfârşitul sec. V cetatea este refăcută în întregime, iar în nordul ei se dezvoltă o aşezare civilă. După invazia cutrigurilor din 559 cetatea este părăsită. În secolul IX peste ruinele vechii aşezări romane se construieşte o cetate ţărănească şi Capidava reintra în sistemul defensiv bizantin. Din păcate, nimic nu putea să ţină piept atacurilor violente ale popoarelor migratoare. Acestea vor distruge aşezarea fortificată, iar cetatea va fi dată uitării.
Pe la sfârşitul secolului XIX Mihai Ionescu-Dobrogeanu şi Grigore Tocilescu au fost primii care au semnalat fortificaţia din vecinătatea satului turcesc Kale-köy, adică „satul cetăţii”. Însă, cel care o identifica este Vasile Pârvan. În 1924 săpăturile sunt iniţiate de Grigore Florescu, unul dintre asistenţii lui Vasile Pârvan, acesta lucrând singur până în 1954, ajutat episodic de câte unul dintre studenţii săi. Acesta a condus cercetările de la Capidava până în 1960, când a trecut în nefiinţă. I-au urmat o seamă de cercetători şi oameni de cultură dedicaţi, cercetările ne oprindu-se nici acum.
Situl este impresionat, iar priveliştea merită orice efort. Noi am ales să rămânem peste noapte în apropierea cetăţii şi nu ne-a părut rău. Pentru că Dunărea este foarte scăzută am reuşit să trecem cu maşina printr-un vad şi să campăm pe o insulă din apropiere. Nu ştiu dacă este insula pe care se tot adună Ufologii, însă ştiu sigur că este superbă.
Locul pare propice şi pentru pescuit dar, dacă am fi venit cu o săptămână mai devreme, sau poate cu una mai târziu…:). Se pare că nu suntem super pescari, aşa ca peştele a rămas liniştit în apă.
Asta a fost povestea Capidavei, spusă cu vorbe şi imagini.
Un documentar interesant despre Capidava puteti vedea aici