Nu-s parale … nu-mi convine, măi nea Tase!

(n. 5 iulie1880 - d. 29 august 1945), actor de scenă și de vodevil

De multă vreme tot zic că am un pitic care pedalează pe autostrada neuronilor mei așa cum îl duce capul. Azi s-a tot frecat și nu m-a lăsat până nu mi-a făcut poftă de o satiră. De data asta nu am spus ”pofta-n cui”, așa că m-am am apucat de scotocit într-o doară prin maldărul de ace, brice și … glume 🙂 vărsate cu toptanul în calculatorul meu și am descoperit …

Am descoperit un folder cam prafuit, nedeschis de ani de zile, în care mă aștepta, cine altul decât nea Tase. Unicul Constantin Tănase. Cel mai mare pamfletar pe care l-a avut țara noastră.

Fericit că mi-am găsit material de râs, m-am pus căștile și am purces la ascultat. Însă ceea ce am auzit nu prea m-a făcut deloc să rîd. Din cîte stiam eu omu murise prin ’45. Însă el făcea mișto de lucruri care se întâmplă astăzi. OMFG! În mâini aveam o mașină de tuns iarba, nu o mașină a timpului. (păi da, acum așa e la modă, tunzi gazonul cu căștile pe clăpăuge :), că e mai cool :))

Închid paranteza și vă spun: ”și cu asta ce-am făcut?”, vorba lui nea Tase.

Păi nu prea am făcut nimic ca și popor. Se pare că am apăsat pe un buton de pauză și am lăsat să treacă totul pe lângă noi. Vă las și vouă vreo trei scheciuri care mi-au plăcut mult. Nea Tase s-a dus, prostia a rămas. Așa că …. el tic, eu tac, el tic, eu tac. 🙂

Gata, pun link-urile cu pamfletele, iar la final și transcrierea unuia dintre ele, de foarte mare actulitate. 🙂

Constantin Tanase – Nu-s parale. Cu ce?

Constantin Tanase – Cu ce, de ce, pen’ ce

Constantin Tanase – Fonoteca de umor

Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut.
Scoatem totul la vânzare.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Pentru-a câștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe, accize.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte…
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Se urzesc pe-ascuns vendete
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut.
Iarăși am votat ca proștii
Și, cu asta, ce-am făcut?!

Vinilurile adolescenţei

Am observat de la o vreme că dacă încep să fiu obsedat de un lucru, o grămadă de coincidenţe încep să se adune în jurul obsesiei mele şi să începă să o consolideze. E ca şi cum obsesia mea ar transmite în eter şi activează nebuniile altora. 🙂

De ce spun asta … păi, de cîteva săptămâni am început să fredonez o melodie pe care o ascultam în adolescenţă, tînăra adolescenţă, cea dinainte de Iron Maiden, Slayer sau Sepultura. Este vorba despre Basatomba (vânătoare de leoparzi) – Rising Sound, o melodie scoasă prin ’77 de patru neni și tanti, îmbrăcați tradițional afro. Iar pentru că o tâmpenie  nu se lasă ușor detronată, m-a tot chinuit până am găsit pe net o versiune, dar fără voce, doar negativ, drept pentru care s-a născut o altă obsesie. Trebuie să-mi iau un pick-up.

Pai da, trebuie neapărat să-mi iau, pentru că am fost pe la ai mei și am scotocit în maldărele de viniluri pe care le păstrez cu sfințenie de peste 20 de ani. În afară de colecția Iris pe care am vândut-o … în nemernicia mea, ca un câine turbat, care a mușcat mâna care l-a hrănit, pe un cartuș de Kent 🙂 Acolo am regăsit alte viniluri care or să-mi bântuie zilele și nopțile cerând să fie ascultate.

Când am zis și eu că m-am mai potolit, s-a trezit o prietenă de-a mea să-și aducă și ea aminte de o altă melodie din tinerețuri: Middle of the Road – Chirpy Chirpy Cheep Cheep, aflată în topuri prin ’71. Drept pentru care am fost aruncat direct în prăpastie 🙂 PICK-UPPPPP!!!.

Eee … și uite așa construim temeinic obsesii și pe urmă  ne dăm în cap cu ele 🙂

Dar pick-up tot vreau!!!

Abracadabra

Nu am timp să urez nimic, nimanui,  pentru că ma pregătesc asiduu pentru resuscitarea de la 12 noaptea. Acu când am aflat de la Florența că s-a scos pe piață și candela oficială netoxică ce se va folosi cu cucces în locul celor chinezești, toxice (ca și cum aș fi avut de gând să o mănânc sau să fac fumigații) m-am liniștit.

Deși nu vă salut, nu vă urez nimic, vă sfătuiesc ca mâine să purtați tainic în buzunarul de la piept un triferment. Este cel mai bun talisman. Dacă mergeți cu el în seara asta la marea iluminare, mâine o să fie magic. Ce magie, o să fie chiar o minune. Chiar mă gîndeam că domnii din deal nu s-au gândit să scoată un triferment oficial, ediție limitată :)).

Later update (12 noaptea cu vreo 20 de minute peste ea)

M-am întors cu impresii proaspete, de la locul faptei. Prima impresie rămasă nestrămutată până la final: o mare țigăneală. O a doua impresie: nimeni nu era interesat de ce se întâmplă în biserică. Toți așteptau cu câte o lumânare în mână să vină cineva să le-o aprindă și să se care dracului acasă. A treia impresie: babele nu sunt ceea ce par a fi. Când apare popa cu lumnarea aprinsă ele devin ghionoaie. Nu ai nicio șansă în fața lor. Calcă totul în picioare pentru o lumină la sufletul lor gol. Și încă o impresie, nu mai contează a câta: în urma gloatei (hoardei) de credincioși rămâne o mare de mucuri de țigări, coji de semințe si pământ sterp, pentru că săracele flori din spațiul verde s-au dus dracu, așa, ca de înviere.

Concluzie: never again!!!!!!!!!!!!!!!!! sau în traducere liberă: al dracu să fie ăla care o mai merge vreodată la vreo înviere la Călărași.

Tacerea mieilor … varianta local ciobaneasca :)

Ne place, ne place ne place, place, place. Despre mielul de Paște era vorba măi dragi blogospectatori. Deja este ză second an în care îmi achiziționez oratania cu 4 picioare direct de la sursă. Sincer, e un pic cam traumatizant, dar deja m-am obișnuit.

Haios a fost în primul an când nu știam cu ce se mănâncă treaba asta, cu achiziționatul de miel direct de la stână. Așa că ne-am prezentat noi, adică eu si Dale să cumpărăm mieii. Deja de când am intrat la stână, mie mi s-a cam strâns sufletul vazănd puzderia de blănuri puse la zvântat la aer, dar na, am trecut peste și am sperat să scap rapid din acea capcană a morții :). Însă partea haioasă abia acum a început. Un neica coiban secund ne-a întrebat câți mei vrem. Buuun, ne-am liniști când am auzit. I-am explicat că vrem câte unul de fiecare și am dat să scoatem banii ca să-i platim.

Dar … Surpriză!!!!

Nea ciobanul s-a întors cu 2 miei vii. Moment în care nouă ne-a picat fața. Ăsta a bufnit în râs și ne-a zis să stăm liniștiți că acum ni-i taie, că doar nu ne-o trimite acasă cu ei vii. (mă și imaginam pe centru cu 2 miei legați cu zgarda de portieră).  Când l-am auzit că se apucă de sacrificat, noi ne-am bulucit pe poată, strindu-i că ne întoarcem în 20 de minute :). Bărbați nu jucărie, cu inimi de fier (de călcat) :). Până la urmă curiozitatea ne-a întors înapoi pe poartă și am asistat la final de proces, așa mai cu jumătate de ochi. Barbar, dar interesant. Însă minus partea cu luatul de viață care nu e chiar drăguță și de care ne-am lipsit bucuroși. Odată ajunși carcase, domnii miei au început să semene a mâncare, drept pentru care i-am plătit și ne-am tirat spre compartimentul ECO de ouă si brânză. Burdușiți de produse ne-am îndreptat spre casele noastre ca să prezentăm familiei rodul vânătorii noastre.

Și uite așa am pus eu pe masa de Paște tradiționalul miel, precum strămoșii noștri dacii și romanii, creștini din tată în tată, că așa am învățat eu la istorie, că ne tragem din daci și romani, prin diviziune mitotică :). De aia și suntem duri, că nu am avut mame.

Altfel zis, să vă priască la toți bucatele tradiționale și să nu aveți nevoie de triferment!!!

La bună citire!!!

P.S. Nici anul acesta nu voi trimite la nimeni SMS-uri cu urări standard răsuflate, așa că pentru urări există felicitări, telefon, întâlniri face to face sau alte metode tradiționale urătoare. Exclus Hrușcă 🙂

Bibliotheca semper viva!

Frecventez destul de des biblioteca locală a urbei noastre prăfuite. Însă, de fiecare dată când intru acolo mă încearcă un fior. Redevin copil. Copil ce se încântă atunci când vede rafturi pline de mistere. Am zis mistere pentru că pe fiecare raft prăfuit stau aliniate, copertă lăngă copertă, povești. Povești mai mici, povești mai mari, unele știute și uitate, altele auzite dar necitite și mai ales multe, multe necunoscute. Plăcerea redescoperirii vreunei cărți ce ți-a bântuit adolescența sau studenția este incredibilă. Este ca și cum te-ai revedea cu un prieten pierdut. Te-nclini în fața lui și-l saluți parcă timid. ”Tu ești?” ”Îți mulțumesc prietene că m-ai luminat … ”

Câteodată îmi vine să mă așez acolo pe jos și să mă înconjur de cărți. Să ridic ziduri în jurul meu și să rezist astfel asaltului cotidianului. Cu o bună organizare poți rezista precum strămoșii noștrii asediilor barbarilor.

Oricât de mult ar evolua tehnica, ea nu îmi poate înlocui plăcerea răsfoitului. E imposibil să răsfoiești pe tabletă sau pe calculator o carte. Legătuta dintre tine și autor parcă se rupe, parcă te privește dintr-un acvariu. Așa că eu mă reîntorc mereu la bibliotecă, rămânînd adoratorul ei.

Mă-nclin!!!

Tezaurul de la Pietroasa by Adrian Nicolae

Prietenul meu Adrian Nicolae, redactor la revista Știință și Tehnică este un adevărat sac fără fund atunci cînd vine vorba de povești. Binențeles că pe mine mă încântă cu povestirile istorice. Fiind un om ocupat, unele dintre poveștile lui îmi parvin pe calea undelor.

Astăzi l-am prins într-o emisiune la radio Lynks. În această ediție a emisiunii Mașina Timpului, alături de domnul Cristian Romîn, Scorsi ne povestește despre misterele faimosului tezaur de la Pietroasa. Aveți răbdare și ascultați-l pentru că o să aflați multe lucruri inedite. Garantez!!!

Nu o să-i stric povestea dezvăluind eu mai multe. Așa că îi predau legătura. Merge banda maestre!!!