Ce nu face omul când stă în cârciumă la o cafea and stuff. Nu, nu face prostii. Stă la palavre şi face planuri de weekend cu prietenii. Face şi desface. Deocamdată a desfăcut planul cu vizita la peşterile de lângă Silistra. Şi dacă peşterile de lângă Silistra au picat, a fost ales câştigător la puncte şi persoane un alt plan, mai vechi, Capidava. Așa că a doua zi am pornit la drum.
La început am fost să vedem fostul drum pe care se ajungea la cetate. 
Dunărea a avut nevoie de el aşa că s-a dus. Din fericire s-a construit o rută ocolitoare, iar noi am reuşit să ajungem fără probleme.
Să vă povestesc un pic despre Capidava. Unele le mai ştiam şi eu, altele le-am aflat de la prieteni şi de la nea guugle, băiat învăţat, doldora de informaţii.
Capidava a fost un castru roman, construit pe la începutul secolului al II lea pe malul drept al Dunării, în vremea Împăratului Traian. Construcţia a fost realizată peste o aşezare fortificată geto-daca, romanii păstrîndu-i numele, toponimul getic de Capidava însemnând 
”cetatea de la cotitură” . Probabil că scopul lui a fost de a controla vadul din această zonă şi pentru a-l folosi în invazia sa asupra Daciei, în primul război dacic din 101 d. Chr. Totodată făcea parte din strategia de fortificare a frontierei Imperiului Roman la Dunăre. Cetatea era dotată şi cu un cheu, iar cu ajutorul flotei făcea de gardă pe fluviu.
Locul era foarte bine ales, deoarece aici, la aproximativ 20 de km de actuala Cernavoda, Dunărea face o mare cotitură, săpând în malul dobrogean într-o faleză înaltă din calcar. Pe de altă parte, un sanț natural pornea din Dunăre şi ocolea masivul ajungând până în colţul estic al cetăţii, oferindu-i un bun avantaj strategic. De aici se putea supraveghea malul celălalt al Dunării, mult mai jos şi împădurit.
În secolul III castrul este atacat de goţi şi distrus aproape în totalitate. La sfârşitul sec. V cetatea este refăcută în întregime, iar în nordul ei se dezvoltă o aşezare civilă. După invazia cutrigurilor din 559 cetatea este părăsită. În secolul IX peste ruinele vechii aşezări romane se construieşte o cetate ţărănească şi Capidava reintra în sistemul defensiv bizantin. Din păcate, nimic nu putea să ţină piept atacurilor violente ale popoarelor migratoare. Acestea vor distruge aşezarea fortificată, iar cetatea va fi dată uitării.
Pe la sfârşitul secolului XIX Mihai Ionescu-Dobrogeanu şi Grigore Tocilescu au fost primii care au semnalat fortificaţia din vecinătatea satului turcesc Kale-köy, adică „satul cetăţii”. Însă, cel care o identifica este Vasile Pârvan. În 1924 săpăturile sunt iniţiate de Grigore Florescu, unul dintre asistenţii lui Vasile Pârvan, acesta lucrând singur până în 1954, ajutat episodic de câte unul dintre studenţii săi. Acesta a condus cercetările de la Capidava până în 1960, când a trecut în nefiinţă. I-au urmat o seamă de cercetători şi oameni de cultură dedicaţi, cercetările ne oprindu-se nici acum.
Situl este impresionat, iar priveliştea merită orice efort. Noi am ales să rămânem peste noapte în apropierea cetăţii şi nu ne-a părut rău. Pentru că Dunărea este foarte scăzută am reuşit să trecem cu maşina printr-un vad şi să campăm pe o insulă din apropiere. Nu ştiu dacă este insula pe care se tot adună Ufologii, însă ştiu sigur că este superbă.
Locul pare propice şi pentru pescuit dar, dacă am fi venit cu o săptămână mai devreme, sau poate cu una mai târziu…:). Se pare că nu suntem super pescari, aşa ca peştele a rămas liniştit în apă.
Asta a fost povestea Capidavei, spusă cu vorbe şi imagini.
Un documentar interesant despre Capidava puteti vedea aici
