Tag: Vangelis

Vinete pe la ochi :)

Deci, da, este adevărat. Materia cenușie se consumă odată cu înaintarea în vârstă :). În locul ei rămâne avântul muncitoresc, adică heirupismul tipic românesc. Ca să vă dau de înțeles, ieri am fost prins în vârtejul gospodăresc tomnatic murătoristic. Adică, am replicat pe o scară mai restrânsă focurile iadului. Iar în ele am sacrificat 20 de kile de vinete.  Da vere, am perpelit în focuri nevinovatele legume până ne-a luat dracii. Pentru că suntem români. Și ne place să exagerăm. Acum că am terminat și mi-au trecut arsurile de la buricele degetelor am revenit la sentimente mai umane.

Deci ce mai tura-vura, am devenit proprietarul unui morman de viitoare salate de vinete. Pam-Pam!!! Acum sper să fi învățat ceva din această mega ardere și să mă potolesc pe viitor. Pot spune chiar că am adus o frumoasă ofrandă zeilor :). Păcat că nu am ars și o halcă de carne.

Maestrul Radu Anton Roman bine spunea că ”… Daca ar masura cineva (cum o si fac unii din când în când, de te crucesti ce-a putut sa le mai dea prin minte) lungimea vinetelor puse cap la coada, care se gatesc din august pâna-n noiembrie-n România, ar fi zguduit de dimensiunile interstelare rezultate. Daca ar transforma cineva în energie electrica miscarea lingurilor de lemn din castroanele de salata de vinete, noi n-am mai importa petrol.”

Acestea fiind spuse, je vous salue madame je vous salue monsieur!!!

Muzica, maestre!

Ieri am avut o zi proastă care a culminat şi cu o noapte de nesomn, ca să fie totul ca la carte. Aşa că azi se prefigura o maare zi „superbă”. Dar nu mai contează! O simplă melodie înghesuită de un prieten pe feisbucul ăsta devenit imposibil, a reuşit să se caţere într-un loc vizibil şi am clicăit-o 🙂 Ză name of ză piesă este Radu Şeu – Nothing Else Matters. Adică, Metallica interpretată la ţambal electric. Da, da. Aţi auzit bine ţambal electric. Compozitorul şi interpretul Radu Şeu, de loc din Bistriţa, este vinovat de năstruşnica idee. Adică de a electriza ţambalul şi de a-l face să sune demenţial. Sistemul original de captare a sunetului a fost şurubărit de inginerul Marius Buta.

Tot acest amalgam, om, maşină şi idee au dus la ceva absolut demenţial. Cel puţin eu sunt convins de genialitatea omului. Şi toată Olanda. Că Românica nu l-a vrut. I-au tras la gioale până şi-a luat câmpii şi s-a dus. Nu ştia să cânte manele la ţambalul lui minune. În schimb cântă piese compuse de el sau preluate din folclor ori din repertoriul internaţional, ca să zic aşa. Încercaţi să căutaţi pe youtube Radu Şeu şi o să găsiţi câteva bucăţi înebunitoare.

Înghesui şi eu la mine câteva din melodiile mele preferate. Să vedeţi cum sună muzica Mariei Tănase …

 


Astea sunt doar câteva. Eu doar v-am deschis apetitul …
Auditie mai mult decât plăcută.