I (unu)
Acuma zilele,
Sunt toate iara fara noima.
Ma-ti parasit din nou,
Infricosati.
Caci ati vazut ca nu-s ca voi,
Ca n-am a voastra forma,
Ca eu traiesc o viata ,
Ce-o credeti voi fara noima.
De ce sunt trist atunci ?
De ce disper ?
Nu vreau sa fiu ca voi !
Nu vreau sa pier !
La voi uitarea e o forma,
Un mod de viata,
Fara de mister.
Nu vreti sa stiti nimica,
Nu-ntrebati.
E prea frumoasa asta viata,
Fara noima.
Ce rost mai are-atunci,
Sa va-ntrebati …
Nebuni, va ziceti voi,
Au fost si-n alte timpuri,
Ce rost mai are-atunci
Sa-i ascultati.
Caci ei nu spun nimic.
S-o credeti voi !!!…
Sunt trist, si mandru,
Sunt singur si rebel.
Nu vreau ca voi,
Sa-mi dati a voastra forma.
Nu vreau sa fiu ca voi,
Nicicand.!
****
II (doi)
Si iata zilele,
Si-au rupt fagasul,
Si iata zilele s-au contopit.
Nu-si mai au noptile
Misterul,
Caci eu m-am prins,
Si m-am zidit.
Nu-si mai au rostul vorbele
Din mine.
Nu-si mai au rost nici visele,
Nimic.
Mi-am rupt de tot,
Mi-am scos din mine,
Eu,…
Asta foame,
Dorinta de-a fi fericit.
De ce-am crezut ,
Ca asta forma-i mai presus de toate ?
M-am amagit, m-am plafonat.
Dispari din mine,
Forma fara noima !!
Si-acum sunt eu,
Eu !!!
Cel adevarat.
Sunt cel ce umbla
zile-ntregi,
ce cauta misterul.
Megaloman in vise,
Si-ncercari.
Sunt eu,
Sunt misticul,
Fanaticul ce crede,
Ca fericirea-i un temei
Cam fara rost.
Sunt poate cam nebun.
Sunt…, poate…
Dar stiu acum
ca pentru mine,
Nu-si are rostul,
Banala viata de pe strazi.
****
III (trei)
M-am pus la sfat,
Eu cu batranii.
De fapt eu doar ascult.
Ce vor sa spuna ei ?
De ce nu le-nteleg discursul ?
Sunt oare eu prea tanar ?
Prea necopt ?
Caci ei spun vorbe mari,
Ce seamana cu adevarul.
Il cauta si ei de fapt.
Sunt insa mai aproape decat mine.
O spune parul alb din cap.
Nu au trait degeaba ei pe lume,
S-au chinuit la randul lor,
Ca mine.
Dar n-au ajuns de fapt,
Nici ei la un liman.
Si-acum s-au strans
In cerc la sfat.
sunt tristi. Ii vad.
caci stiu ca-n asta lume,
Nu mai au mult de stat.
Si n-au aflat ei adevarul,
dar insa-acum ce rost mai are …
Ce pacat.
Ma vad si eu ca ei,
Batranul visator,
Ce-acuma rade.
Sunt constient ca n-am sa stiu
Nici eu mai mult,
De fapt.
****
Dimitri Amacos
Pentru ca manuscrisele mele, daca le pot spune asa, sunt sub un maldar de carti, se pare ca Terță este ultimul ciclu de poeme pe care il public. Daca timpul sau inspiratia se v-or hotara sa mai scuture din mine diverse cuvinte ce se v-or pune cap la cap, atunci o sa mai public. Pana acum nu a aruncat nimeni cu rosii in mine, drept pentru care multumesc.
Cosmin Meleacă
P.S. “Terță” este un ciclu scurt de III de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.
P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.