Am observat de la o vreme că dacă încep să fiu obsedat de un lucru, o grămadă de coincidenţe încep să se adune în jurul obsesiei mele şi să începă să o consolideze. E ca şi cum obsesia mea ar transmite în eter şi activează nebuniile altora. 🙂
De ce spun asta … păi, de cîteva săptămâni am început să fredonez o melodie pe care o ascultam în adolescenţă, tînăra adolescenţă, cea dinainte de Iron Maiden, Slayer sau Sepultura. Este vorba despre Basatomba (vânătoare de leoparzi) – Rising Sound, o melodie scoasă prin ’77 de patru neni și tanti, îmbrăcați tradițional afro. Iar pentru că o tâmpenie nu se lasă ușor detronată, m-a tot chinuit până am găsit pe net o versiune, dar fără voce, doar negativ, drept pentru care s-a născut o altă obsesie. Trebuie să-mi iau un pick-up.
Pai da, trebuie neapărat să-mi iau, pentru că am fost pe la ai mei și am scotocit în maldărele de viniluri pe care le păstrez cu sfințenie de peste 20 de ani. În afară de colecția Iris pe care am vândut-o … în nemernicia mea, ca un câine turbat, care a mușcat mâna care l-a hrănit, pe un cartuș de Kent 🙂 Acolo am regăsit alte viniluri care or să-mi bântuie zilele și nopțile cerând să fie ascultate.
Când am zis și eu că m-am mai potolit, s-a trezit o prietenă de-a mea să-și aducă și ea aminte de o altă melodie din tinerețuri: Middle of the Road – Chirpy Chirpy Cheep Cheep, aflată în topuri prin ’71. Drept pentru care am fost aruncat direct în prăpastie 🙂 PICK-UPPPPP!!!.
Eee … și uite așa construim temeinic obsesii și pe urmă ne dăm în cap cu ele 🙂
Dar pick-up tot vreau!!!