Tag: Paste

Fie ca…

În fiecare an, în cel puțin două ocazii, Paște și Crăciun, oamenii își aduc aminte brusc că ar trebui să fie mai buni. Dar cum devenim mai buni și care sunt beneficiile? De unde bunătatea asta? S-a reflectat ea oare în acțiunile noastre pe tot parcursul anului?

Eu mereu mi-am imaginat bunicile și bunicii aceia din casele de bătrâni care tot restul anului și-l petrec privind pe fereastră așteptând pe cineva sau ceva ce nu mai vine și brusc, 3-4 zile pe an sunt asaltați. Dulciuri, sucuri, mâncare, lume multă, hărmălaie, apoi iar… fereastra goală și restul anului. Nimeni nu mai vine, dar am fost mai buni, ne-am gândit la ei.

Așa procedăm oare și în viețile noastre, în zilele noastre obișnuite, în care nu se întâmplă ceva deosebit, pentru a o transforma într-o zi neobișnuita? Cum avem grijă de noi? Ce ne dăruim în acele zile? Mă ambiționez și le tot recomand celor care mă vizitează pe la cabinet, în căutarea unei canapele comode și două vorbe, că toți avem nevoie zilnic de trei mici pe zi. Nu, nu de pe grătar, cu muștar lângă, ci trei mici plăceri nevinovate. După ce învățăm să ne dăm nouă și începem să simțim diferența, atunci devenim conștienți că putem da din preaplinul nostru mai departe. Zilnic, nu de două ori pe an. Dăm conștient, nu din reflex și nu pentru că așa ar trebui, ci pentru că așa simțim.

Acum ceva vreme, un visător celebru ne încălzea inimile spunând că: “Un vis pe care îl visezi singur este doar un vis. Un vis pe care îl visezi împreună este o realitate”  – John Lennon.

Să ne dăm drumul la simțire în toate zilele noastre obișnuite, care nu sunt puține și împreună să creăm o lume mai bună deoarece “putem vedea aşa cum trebuie numai cu inima, ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi” (Antoine De Saint-Exupery).

Şi poate că într-o zi:

“You, you may say 
I’m a dreamer, but I’m not the only one
I hope some day you’ll join us
And the world will live as one”
(Imagine – John Lennon)

 

sursa foto: www.lovethispic.com

Abracadabra

Nu am timp să urez nimic, nimanui,  pentru că ma pregătesc asiduu pentru resuscitarea de la 12 noaptea. Acu când am aflat de la Florența că s-a scos pe piață și candela oficială netoxică ce se va folosi cu cucces în locul celor chinezești, toxice (ca și cum aș fi avut de gând să o mănânc sau să fac fumigații) m-am liniștit.

Deși nu vă salut, nu vă urez nimic, vă sfătuiesc ca mâine să purtați tainic în buzunarul de la piept un triferment. Este cel mai bun talisman. Dacă mergeți cu el în seara asta la marea iluminare, mâine o să fie magic. Ce magie, o să fie chiar o minune. Chiar mă gîndeam că domnii din deal nu s-au gândit să scoată un triferment oficial, ediție limitată :)).

Later update (12 noaptea cu vreo 20 de minute peste ea)

M-am întors cu impresii proaspete, de la locul faptei. Prima impresie rămasă nestrămutată până la final: o mare țigăneală. O a doua impresie: nimeni nu era interesat de ce se întâmplă în biserică. Toți așteptau cu câte o lumânare în mână să vină cineva să le-o aprindă și să se care dracului acasă. A treia impresie: babele nu sunt ceea ce par a fi. Când apare popa cu lumnarea aprinsă ele devin ghionoaie. Nu ai nicio șansă în fața lor. Calcă totul în picioare pentru o lumină la sufletul lor gol. Și încă o impresie, nu mai contează a câta: în urma gloatei (hoardei) de credincioși rămâne o mare de mucuri de țigări, coji de semințe si pământ sterp, pentru că săracele flori din spațiul verde s-au dus dracu, așa, ca de înviere.

Concluzie: never again!!!!!!!!!!!!!!!!! sau în traducere liberă: al dracu să fie ăla care o mai merge vreodată la vreo înviere la Călărași.

Tacerea mieilor … varianta local ciobaneasca :)

Ne place, ne place ne place, place, place. Despre mielul de Paște era vorba măi dragi blogospectatori. Deja este ză second an în care îmi achiziționez oratania cu 4 picioare direct de la sursă. Sincer, e un pic cam traumatizant, dar deja m-am obișnuit.

Haios a fost în primul an când nu știam cu ce se mănâncă treaba asta, cu achiziționatul de miel direct de la stână. Așa că ne-am prezentat noi, adică eu si Dale să cumpărăm mieii. Deja de când am intrat la stână, mie mi s-a cam strâns sufletul vazănd puzderia de blănuri puse la zvântat la aer, dar na, am trecut peste și am sperat să scap rapid din acea capcană a morții :). Însă partea haioasă abia acum a început. Un neica coiban secund ne-a întrebat câți mei vrem. Buuun, ne-am liniști când am auzit. I-am explicat că vrem câte unul de fiecare și am dat să scoatem banii ca să-i platim.

Dar … Surpriză!!!!

Nea ciobanul s-a întors cu 2 miei vii. Moment în care nouă ne-a picat fața. Ăsta a bufnit în râs și ne-a zis să stăm liniștiți că acum ni-i taie, că doar nu ne-o trimite acasă cu ei vii. (mă și imaginam pe centru cu 2 miei legați cu zgarda de portieră).  Când l-am auzit că se apucă de sacrificat, noi ne-am bulucit pe poată, strindu-i că ne întoarcem în 20 de minute :). Bărbați nu jucărie, cu inimi de fier (de călcat) :). Până la urmă curiozitatea ne-a întors înapoi pe poartă și am asistat la final de proces, așa mai cu jumătate de ochi. Barbar, dar interesant. Însă minus partea cu luatul de viață care nu e chiar drăguță și de care ne-am lipsit bucuroși. Odată ajunși carcase, domnii miei au început să semene a mâncare, drept pentru care i-am plătit și ne-am tirat spre compartimentul ECO de ouă si brânză. Burdușiți de produse ne-am îndreptat spre casele noastre ca să prezentăm familiei rodul vânătorii noastre.

Și uite așa am pus eu pe masa de Paște tradiționalul miel, precum strămoșii noștri dacii și romanii, creștini din tată în tată, că așa am învățat eu la istorie, că ne tragem din daci și romani, prin diviziune mitotică :). De aia și suntem duri, că nu am avut mame.

Altfel zis, să vă priască la toți bucatele tradiționale și să nu aveți nevoie de triferment!!!

La bună citire!!!

P.S. Nici anul acesta nu voi trimite la nimeni SMS-uri cu urări standard răsuflate, așa că pentru urări există felicitări, telefon, întâlniri face to face sau alte metode tradiționale urătoare. Exclus Hrușcă 🙂