De cateva saptamani ascult cu obstinație Imagine în versiunea celor de la Playing for Change despre care am mai asternut cuvinte pe aici. Nu aș zice că sunt obsedat de linia melodică ci de mesaj. Melodia imaginată și cântată de John Lenon este mult deasupra cuvintelor, însă impactul masiv al melodiei l-am simțit abia când am ascultat-o cântată de acei superbi necunoscuți din toată lumea.
De ce o ascult atât de des? Pentru că încerc să-mi imaginez într-adevăr lumea așa cum a văzut-o John și cu fiecare încercare pare a fi și mai posibilă. Bine, ca și oricare utopie e perfectă dar de ne pus în practică. Însă cine a spus că nu pot visa? Sau că eu nu pot pune cât mai mult în practică ceea ce îmi place? Mai ales că tot de la John citire: ”Un vis pe care il visezi singur este doar un vis. Un vis pe care il visezi impreuna este o realitate.” .
Poate că în această realitate posibilă nu am să mai citesc știri de genul toate bisericile care în mod normal își înfig cuțite în spate s-au coalizat pentru a boicota un act de cultură în 2013.
După ce am citit ce am citit, mi-am mai revizuit încă odată credințele și am ajuns să cred că într-adevăr Darie are dreptate și că a fi doar agnostic nu mai e deajuns. Așa că de azi mă declar occamist (las definiția mai jos pentru a nu crede cineva, Doamne ferește că am devenit vreun satanist 🙂 ), și da, încă mai cred în Dumnezeu, însă nu în acela de pe tarabe.
Am ales să ascult cu urechile mele, să văd cu ochii mei și să simt cu inima, și poate că într-o zi:
You, you may say
I’m a dreamer, but I’m not the only one
I hope some day you’ll join us
And the world will live as one
(Imagine – John Lennon)
OCCAMÍSM s. n. doctrină a filozofului și teologului engelz William Occam, care își îndrepta interesul spre problemele de logică, spre problema valorii cunoașterii și a însemnătății reale a conceptelor, spre științele naturii, susținând separarea între rațiune și credință, între puterea laică și cea ecleziastică.
OCCAMÍSM (‹ n. pr. Ockham) s. n. Termen folosit de istoricii gândirii medievale pentru atitudinea critică și sceptică, dominantă a sec.14, față de teologia rațională și metafizica tradițională și explicată prin dezvoltarea anumitor tendințe critice, empiriste și sceptice latente la W. Ockham. O. constituia, în sec. 14 și 15, via moderna în contrast cu via antiqua, asociată scolasticii în sec. 13. Reprezentanți: R. Holkot, A. Woodham, Gregorio da Rimini, J. d’Mirecourt, N. d’Autrecourt, J. Buridan, Albert din Saxonia, Nicole Óresme.