Cine e Corneliu M. Popescu? Asta e o intrebare la care greu se poate raspunde. Iti trebuie ceva rabdare ca sa afli cate ceva despre el. Daca ne uitam in statistici, el este una dintre cele 1570 de victime ale cutremurului din 1977. Dar daca dam statisticile la o parte, descoperim ca a fost cel mai bun traducator in limba engleza a poeziilor lui Mihai Eminescu. Traducerile lui sunt considerate de catre britanici ca si etalon al traducerilor de poezie.
Poate ca o sa va intrebati ce e asa de deosebit. Pai este. Corneliu M. Popescu avea doar 19 ani cand moartea s-a gandit la el. Era un licean indragostit de versurile lui Mihai Eminescu (nici nu vreau sa ma gandesc la ce iubesc liceenii de azi). Din pacate toate visurile lui au fost sterse in 55 de secunde. A murit imbratisandu-si mama pe 4 martie 1977 la ora 21.22.
Dupa aparitia volumului de traduceri in limba engleza, “Mihai Eminescu – Poems”, in 1978, a devenit laureat post-mortem al Premiului Academiei Romane si a fost recunoscut ca cel mai bun traducator al operei eminesciene.
Din 1987, Ion ratiu a initiat premiul acordat pentru traducere de poezie dintr-o limba europeana in engleza in memoria lui Corneliu M. Popescu. Premiul este organizat de catre Societatea de Poezie din Marea Britanie (The Poetry Society at National Poetry Centre in London), cu sponsorizare din partea Fundatiei Ratiu in colaborare cu British Council.
| O, MAMA…O, mama, dulce mama, din negura de vremi Pe freamatul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfintului mormânt Se scutura salcimii de toamna si de vint, Se bat încet din ramuri, ingina glasul tău… Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.Când voi muri, iubito, la crestet să nu-mi plingi; Din teiul sfânt si dulce o ramura sã fringi, La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei sã cada a ochilor tai stropi; Simti-o-voi odata umbrind mormintul meu… Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.Iar daca impreuna va fi ca sã murim, Sã nu ne duca-n triste zidiri de tintirim, Mormintul sã ni-l sape la margine de râu, Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu; De-a pururea aproape vei fi de sinul meu… Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu. 1880, 1 aprilie Mihai Eminescu |
O, MOTHER…O mother, darling mother, lost in time’s formless haze Amidst the leaves sweet rustle you call my name always; Amidst their fluttering murmur above your sacred grave I hear you softly whisper when ever the branches wave; While o’er your tomb the willows their autumn raiment heap… For ever wave the branches, and you for ever sleep.When I shall die, beloved, do not beside me mourn, But break a branch of blossom that does the lime adorn, And take it very softly, and plant it at my head; I’ll feel its shadow growing as on the soil it’s shed, And watered by the tears that you for sorrow weep… For ever grow that shadow, and I for ever sleep.And should it be together that we shall die one day, They shall not in some cemetery our separate bodies lay, But let them dig a grave near where the river flows And in a single coffin them both together close; That I to time eternal my love beside me keep… For ever wail the water, and we for ever sleep. Translated by Corneliu M. Popescu |
Corneliu M. Popescu (n. 1958, Bucuresti – d. 4 martie 1977) cel mai bun traducator al lui MIHAI EMINESCU