De multa vreme mă tot acuză partea femeiască din casă că nu rezonez deloc la muzica tematică de Crăciun. În special la cea cântată în graiul nostru românesc. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la barzii noștrii care zac prin Canada tot timpul anului și ne atacă de Crăciun ca să stoarcă și ei un pic din banii de porc, de nu mai poți intra în niciun magazin de glasurile lor patetice, care lălăiesc despre țara lor strămoșească.
Și aici ajung la cea mai mare nelămurire a mea. Ce măsa e LER frate? Că mă tot tăbară menestrelii ăștia pătrunși de Domnul și îmi cântă în creier ”Leru-i ler și iarăși ler …” sau ”Leru-i Doamne”, etcâ și etcâ.
Păi, să căutăm în DEX: LER interj. 1– Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – 2 – Melodia colindului (ex. „leru colindei” sau „o colindă poate avea mai multe leruri” – Densușianu)
Dacă până acum doar mă stresau stupizenia melodiilor și vocile miorlăite ce trăiau profunt spiritul Crăciunului, împreună cu moșii imenși din mucava modelați de micuții chinezi după chipul și asemănarea lor și îmbrăcați în roșu de Coca – Cola, acum mai am o mare dilemă. De mesaj preaminunat ne transmit aceste tradiționale colinde ce Crăciun? NICIUNUL!!!
Păi, dacă ler nu înseamnă nimic, eu înțeleg așa melodiile: ”Leru-i ler și iară ler” – Nimic e nimic si iar nimic, sau ”Leru-i Doamne” – Nimic Doamne. Iar acum dacă luăm și exemplul din DEX, „o colindă poate avea mai multe leruri” – înțelegem că o colindă poate avea mai multe nimicuri.
Adică, ETE FÂS!!! La bună vedere!!!