Tag: Florin Radulescu

Doamnelor şi domnilor, bădişori şi bădişoare, am plăcerea să vă anunţ că am reuşit. 🙂 Am reuşit să particip la un eveniment considerat de mine, EXTRAORDINAR!!! Un eveniment ieşit din comună. Din comuna primitivă, normal, că eu cică sunt de la oraş! În timp ce tobele bat în ritm, eu o să anunţ marea mea reuşită!

Am participat în calitate de observator la o descoperire interesantă pentru unii şi extraordinară pentru mine, asta pentru că nu am mai participat până acum la aşa ceva.

Să încep cu începutul. În weekend, l-am însoţit la Coslogeni pe Florin Rădulescu, ofichial la Cultură şi Patrimoniu. El mergea cu treabă, pentru a verifica un sit arheologic, iar eu m-am lipit ca marca pe plic. Că de, mă consider pasionat (nu pasional:) ) de istorie şi alte vechituri, inclusiv bolovani. Pentru mine era o ocazie nemaipomenită de a-mi condimenta weekendul cu ceva cultură şi poate o relatare scurtă de la faţa locului. Cine ar fi rezistat la aşa ofertă? Mai ales că denumirea zonei în care mergeam era Crucea de leac. Cine ar rezista la aşa ispită?

Zis şi făcut. Dimineaţa eram echipat ”de scandal”, cum ar zice taică-miu. Adică echipamentul de pescuit pentru condiţii vitrege. O preaminunată şubă muncitorească dar călduroasă, polar, blugi de tăvăleală şi cizmele mele de lăptar :). De ce de lăptar, pentru că la magazinele de vânătoare şi pescuit nu se găseau într-o vreme decât cizme de la mărimea 45 în sus. Zici că te duceai să calci peştii, nu să-i pescuieşti cu undiţa. Nu eram eu cel mai chipeş astfel îmbrăcat, dar eram pregătit de tăvăleală şi aventură. Şi ferit de gura nevestii. Poate ştiţi şi voi povestea ţoalelor frumoase de oraş tăvălite prin coclauri. 🙂

Eei… Şi-am plecat şi am ajuns. La sit. El stătea frumos pe malul apei, parţial înfipt în nămol şi denumit generic fântână. Pe limba noastră, groapă de gunoi neolitică. Interesantă şi nu prea. Mai ales că prin ea mai găseai şi sticle de cheag sau peşti bibelou din sticlă. Ne – neolitică dar comunistă.

Şi aici intervine ochiul de mare maestru al lui Florin. Cum dădea el cu aparatul foto în cioburi şi peste ape, a surprins ceva interesant în obiectiv. O ţâră mai jos de obiectivul nostru. O insulă cam simetrică ieşită din Borcea. Probabil că ştiţi că braţul Borcea a ajuns ceva jalnic. Un fir de apă care se chinuie să sară peste mări şi oceane de nisip. Cei de la cotele apelor Dunării anunţau pentru acea zi, minus 122 cm. Ca să vă daţi seama, în mod normal cota este plus 200, dacă nu şi mai mult. Deci, cam vreo trei metri de apă lipseau. Şi vorbim de metri pe verticală.

Buun. Cizme aveam, aparat foto aveam, curiozitate slavă Domnului. Aşa că ne-am luat la revedere de la groapa noastră de gunoi şi am încercat marea cu degetul. Adică Borcea cu piciorul. Şi… VICTORIE. Am reuşit să ajungem pe insuliţă. Acolo eu am rămas fără cuvinte. Sunt nepot de marinar şi am mai văzut la viaţa mea ambarcaţiuni de lemn. Ba chiar am ajutat la construirea unora (lotci de Turtucaia pe numele lor)

Insula noastră era de fapt un OBN, adică Obiect Plutitor Neidentificat. Eşuat şi din lemn. Adică direct interesant. Nea obiectul era aşezat paralel cu malul, la vreo douăzeci de metri în apă. La un nivel normal al apei, ar fi fost mult în larg, la cel puţin cincizeci de metri de mal. Toată trebuşoara era îngropată sub depuneri de nisip, mâl şi piatră albă de carieră (posibil lest). Conturul ei se observa discret, resturile de coaste ieşind cam 10 – 20 de centimetri din nisip. Toată epava, cu tot cu depuneri iese în medie 30 de cm deasupra apei. Dacă trag nemţii apa la veceu mai des, gata se acoperă iar de ape.

Împreună cu Florin am făcut ceva măsurători şi ne-a rezultat că dimensiunile drăguţei de epave sunt cam aşa: 23,5 m lungime şi 5 lăţime. Nu am reuşit să ne dăm seama cât de adânc este îngropată pentru a-i stabili pescajul. În schimb am stabilit că distanţa dintre coaste este de aproximativ 40 cm interax. Lemnul pare destul de dur, cel mai probabil stejar, iar bordajul din ceva conifer şi destul de atacat de apă. În interior, pe lângă fiecare bordaj am descoperit câte un sulinar tot din ceva conifer, gros de cam 25 de cm. Am mai descoperit şi alţi doi sulinari în interiorul corpului, fraţi cu primii doi şi aşezaţi cam la 160 cm distanţă de primii.

În amonte am reuşit să zărim sub apă unul dintre capete. Era frumos arcuit către ax şi uşor ridicat şi retezat la capăt. Celălalt capăt nu l-am găsit, probabil fiind rupt şi dus de ape.

Interesant este că în amonte, cam în dreptul capătului, sunt înfipţi în apă perpendicular pe mal, trei ţăruşi la distanţe egale unul de altul. Nu ştiu ce reprezintă, dar nu par a fi lemne aduse de apă. Florin ca şi specialist a denumit epava corp plutitor. Eu vreau să visez şi o văd ba moară pe apă (ship mill) da corabie sau barjă. Am ajuns chiar la barjă romană cu visurile.

Orice ar fi, pentru mine a fost extraordinar. Am atins o epavă, care chiar dacă a ţinut strâns cu dinţii de secret, pe mine m-a făcut un om fericit. Îmi pare rău că poziţia nu prea lasă posibilitatea cercetării mai amănunţite, dar dacă vreodată se va putea, mă înscriu de acum salahor. Trăiesc cu speranţa că poate într-o zi o să şi aflu pe ce am pus piciorul. Poate pe un vas de peste 2000 de ani sau pe un amărât de bac din anii 50 – 60. Oricum ar fi, inedita experienţă nu mi-o poate lua nimeni. Şi nici pozele care sunt superbe. Mai ales ale lui Florin.

Şi ca să nu uit, dacă găsiţi în peregrinările voastre obiecte vechi sau ruine, Priviţi şi Fotografiaţi, NU DISTRUGEŢI!!! Poate mai vor şi alţii să vadă. Istoria ne aparţine tuturor!

P.S. Încerc să fac o colectie de poze pe flikr şi să o adaug aici.