Tag: Dmitri Amacos

Terță

I (unu)

Acuma zilele,

Sunt toate iara fara noima.

Ma-ti parasit din nou,

Infricosati.

Caci ati vazut ca nu-s ca voi,

Ca n-am a voastra forma,

Ca eu traiesc o viata ,

Ce-o credeti voi fara noima.

De ce sunt trist atunci ?

De ce disper ?

Nu vreau sa fiu ca voi !

Nu vreau sa pier !

La voi uitarea e o forma,

Un mod de viata,

Fara de mister.

Nu vreti sa stiti nimica,

Nu-ntrebati.

E prea frumoasa asta viata,

Fara noima.

Ce rost mai are-atunci,

Sa va-ntrebati …

Nebuni, va ziceti voi,

Au fost si-n alte timpuri,

Ce rost mai are-atunci

Sa-i ascultati.

Caci ei nu spun nimic.

S-o credeti voi !!!…

Sunt trist, si mandru,

Sunt singur si rebel.

Nu vreau ca voi,

Sa-mi dati a voastra forma.

Nu vreau sa fiu ca voi,

Nicicand.!

****

 II (doi)

 Si iata zilele,

Si-au rupt fagasul,

Si iata zilele s-au contopit.

Nu-si mai au noptile

Misterul,

Caci eu m-am prins,

Si m-am zidit.

Nu-si mai au rostul vorbele

Din mine.

Nu-si mai au rost nici visele,

Nimic.

Mi-am rupt de tot,

Mi-am scos din mine,

Eu,…

Asta foame,

Dorinta de-a fi fericit.

De ce-am crezut ,

Ca asta forma-i mai presus de toate ?

M-am amagit, m-am plafonat.

Dispari din mine,

Forma fara noima !!

Si-acum sunt eu,

Eu !!!

Cel adevarat.

Sunt cel ce umbla

zile-ntregi,

ce cauta misterul.

Megaloman in vise,

Si-ncercari.

Sunt eu,

Sunt misticul,

Fanaticul ce crede,

Ca fericirea-i un temei

Cam fara rost.

Sunt poate cam nebun.

Sunt…, poate…

Dar stiu acum

ca pentru mine,

Nu-si are rostul,

Banala viata de pe strazi.

****

 III (trei)

 M-am pus la sfat,

Eu cu batranii.

De fapt eu doar ascult.

Ce vor sa spuna ei ?

De ce nu le-nteleg discursul ?

Sunt oare eu prea tanar ?

Prea necopt ?

Caci ei spun vorbe mari,

Ce seamana cu adevarul.

Il cauta si ei de fapt.

Sunt insa mai aproape decat mine.

O spune parul alb din cap.

Nu au trait degeaba ei pe lume,

S-au chinuit la randul lor,

Ca mine.

Dar n-au ajuns de fapt,

Nici ei la un liman.

Si-acum s-au strans

In cerc la sfat.

sunt tristi. Ii vad.

caci stiu ca-n asta lume,

Nu mai au mult de stat.

Si n-au aflat ei adevarul,

dar insa-acum ce rost mai are …

Ce pacat.

Ma vad si eu ca ei,

Batranul visator,

Ce-acuma rade.

Sunt constient ca n-am sa stiu

Nici eu mai mult,

De fapt.

****

Dimitri Amacos

Pentru ca manuscrisele mele, daca le pot spune asa, sunt sub un maldar de carti, se pare ca Terță este ultimul ciclu de poeme pe care il public. Daca timpul sau inspiratia se v-or hotara sa mai scuture din mine diverse cuvinte ce se v-or pune cap la cap, atunci o sa mai public. Pana acum nu a aruncat nimeni cu rosii in mine, drept pentru care multumesc.

Cosmin Meleacă

 

P.S. “Terță” este un ciclu scurt de III de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.

 

Poemele nebuniei – part two

prima parte e aici

IX (noua)

Ratacim impreuna

Eu si cu mine.

Pe strazile pustiite de oameni.

Dar ne simtim priviti

De dupa garduri.

Fara curajul abordarii directe.

Dar nu ne pasa,

Noi ne-am eliberat de sentimente.

Simtim universul.

Il simtim prin toti porii.

Noi ne-am descoperit,

Dar capul noi il tinem sus.

Nu ne este rusine de singuratate,

Caci suntem doi.

Eu,si cu mine.

****

 X (zece)

 Simt cum se scurge materia cenusie,

La picioare este deja un lac.

Lipicios.

O mazga infecta …

Asta sa fie inteligenta ?

Fara de ea sa nu putem trai ?

Unde este sufletul ?

Unde sta el ?

In cap ?

Sau in degetul mic de la picior ?

****

 XI (unspe)

 Cand un om huleste,

Vrea oare sa-L sfideze ?
Sau vrea doar,

Sa fie sigur ca El exista ?

El are curajul sfidarii.

Ceilalti prefera

Sa-l ucida cu pietre.

****

 XII (doispe)

Noi cei aratati cu degetul ,

Nu degradam specia.

Ci vrem doar sa ne amintim

Inceputurile vietii

Noi ne intoarcem,

Sa vedem daca exista,

De fapt inceputuri.

****

XIII (treispe)

Cand esti impins spre sinucidere,

Tu singur te arunci.

Ceilalti doar te privesc

Cu un ranjet satisfacut ,

Ca nu sunt ei in locul tau.

****

XIV (paispe)

 Noi am parasit puritatea,

Pentru a ne balaci in minciuna.

El si-a parasit puritatea ,

Pentru a ne ajuta.

El a intrat langa noi,

Sa ne intinda o mana,

Pentru a iesi.

Insa noi am calcat peste El,

Si primii care au iesit,

Au vazut ca uscatul,

S-a transformat in mocirla.

****

 XV (cinspe)

 Destinul nostru,

Este insemnat cu o bila neagra.

Cea alba n-a existat niciodata

In joc.

****

 XVI (saispe)

 Unii au nevoie de iubire.

Alearga zilnic dupa ea,

Pentru a-si desclesta falcile.

Pentru a crede ca sunt fericiti.

Cumpara flori si le dau iubitelor,

Si se declara fericiti.

Ies in oras cu ele,

Pentru a arata ca sunt fericiti.

Se bucura…

Se bucura pentru lucruri marunte,

Dar nu, nu sunt fericiti !

Eu am ucis iubirea,

Si traiesc, da ,

Traiesc fericit.

****

 XVII (saptaspe)

Trec prin locuri neumblate,

Si simt ca nu sunt primul.

Il simt pe cel din fata mea,

Si simt ca stie,

 Ca nici el nu e primul.

Dar nu-l simtim pe cel ce a trecut

Primul.

Poate am fost eu,

Poate a fost el.

 Amintirile ne chiama.

Aceleasi amintiri,

Acelasi drum.

Si eu, si el,

 Suntem de fapt,

Doar unul.

****

XVIII (optaspe)

 Un bolovan mi-a prins piciorul.

Si l-a zdrobit.

Si ma forteaza,

Sa-i admir maretia.

Eu pitic intre pitici,

Adiere trecatoare,

Intr-o lume meschina,

Plina de lucruri marete.

Nu ma fortez sa scap,

Nu vreau sa scap,

Caci n-am unde ma duce.

El imi poate oferi umbra,

Protectoare de lumina,

Sa nu ma pierd,

Sa nu ma scurg.

Sa nu devin si eu,

Un pumn de tina.

****

 XIX (nouaspe)

 Alerg in nestire,

Alerg pe un zid.

Si nu-i gasesc capatul.

Caci zidul e un cerc,

Si cercul e un zid.

Alerg, alerg,

Vreau sa-l tocesc.

si il tocesc,

Si in sfarsit pamantul

E sub mine,

Dar mi-am tocit,

Picioarele pe zid.

****

 XX (douazeci)

 Placerea nebunilor este de a rade.

oamenii ce se cred normali,

Rad de ei …

****

 XXI (douasunu)

M-au rupt acum furtunile ploioase,

M-am adunat, un pic cam schiop.

Simteam durerea cum m-apasa,

Si eu zambeam c-un zambet orb.

Aveam un gand, aveam o noima.

Zambeam mereu,

Un zambet cam narod …

Asa zambeam, asa zambesc

Si-acuma.

Asa primesc, asa si dau.

Dar dati-mi mie ce nu cer acuma.

Va multumesc anticipat.

****

 XXII (douaşdoi)

 Si m-am trezit in ziua deselata,

Si m-am simtit cam rupt de tot.

Nu mai credeam ca va veni

Si timpul,

Cand am sa plec si am sa scap,

De tot.

****

 XXIII (douaştrei)

 Am fost cazut pe-o rana,

Intr-o doara.

Sedeam incet cu plictiseala,

Nu vream sa stiu ca-i inc-amiaza,

Caci eu sedeam,

Si-mi era jale.

Ma plictiseau cuvintele, cu forma lor

De gala.

Ma plictiseau si cei

Ce imi tineau de urat.

Nu mai puteam s-ascult,

Si-mi era jale,

Caci toti spuneau,

Dar nu credeau nimic.

Sa mergem deci, sa bem

De plictiseala,

Si sa-necam acest urat.

****

Dimitri Amacos

P.S. “Poemele nebuniei” este un ciclu de XXIII de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.

Poemele nebuniei – part one

Nebunul nu este omul care si-a pierdut ratiunea; nebunul este cel care a pierdut totul, in afara de ratiune.

Gilbert Keith Chesterton

I (unu)

 Noi am pierdut legatura cu trecutul,

Noi alergam sa prindem clipa netraita.

Sa ne-mbatam cu noul, cu-absolutul.

Dar noi nu cautam trecutul.

De l-am gasi am plange toti,

Caci el ne este viitor,

Trecutul …

****

 II (doi)

 De vrei sa fugi de soarta harazita,

Te amagesti desigur,

Caci de ea,

Nu poti sa scapi,

Ea-ti este umbra.

Si nu te bucura,

In zilele cu nori, nu te-a pierdut.

Ea s-a urcat pe tine,

Si s-a prins,

C-o cange inrosita-n focul,

Ce te asteapta,

Fara graba,

Pururea nestins.

****

 III (trei)

 Spre cer, nu se mai duce nimeni.

Caci noi am vandut cheia.

Pentru o clipa de ragaz pe lume,

N-am vrut sa trecem poarta

spre extaz.

Acum El a plecat.

Si nu mai vine.

El ne-a aratat intrarea,

Dar noi am ras,

Si L-am crucificat.

Acum noi plangem,

Si-L chemam pe cel plecat.

****

 IV (patru)

 Pentru mine destinul,

 S-a nascut o data cu moartea puritatii.

O data cu recunoasterea minciunii,

Pentru a ne impiedica sa mintim.

Sa ne mintim pe noi si altii,

Sa ne strigam cu ura adevaruri masluite.

Cuvinte imbibate in namol

Ce improasca-n jururi,

si ne-nghite …

Pe noi …pe toti …in grup.

****

 V (cinci)

 Nu exista loc pentru fericire.

Ea a fugit de noi o data cu-nceputul.

O data cu Pandora,

Ea a fugit.

A crezut ca e libera

Sa se aseze unde vrea.

Dar noi am gonit-o,

Nu am recunoscut-o.

Ura era prea puternica in noi.

Nu o puteam primi.

Era o fugara.

Era interzis sa primesti in casa

Fugarii …

Dar ne-a ramas speranta,

Fata Morgana deghizata.

Sa ne-amagim atunci,

Sa ne-amagim …

****

 VI (sase)

 Prin noi curge elementul distructiv.

Noi ne-nbatam in fiecare zi cu el.

si ne place …

Doamne, ce ne place …

Noi il simtim intaritor,

Dar este otrava.

 Otrava data cu lingurita

De fiara din noi.

Ea rade …

Si ne adapa zilnic.

****

 VII (sapte)

 Pentru ce ne agatam,

Cu furie, cu disperare,

De viata ?

Ea ne da numai deziluzii.

Aripa ei e noapte,

Moartea e zi.

Ea e trairea necunoscuta,

Ne atrage.

Dar o respingem zi de zi.

De ce nu renuntam ?

De ce nu ne scaldam in lumina …

In necunoscut.

Poate e frumos,

Poate e totul.

Poate …

Cei ce au curajul

Sunt huliti …

****

 VIII (opt)

 Lumina ?

Inceputul tuturor scamatoriilor.

Ea ne arata totul masluit.

Imbraca totul in mister nedefinit.

Fara de ea am vedea ,

Adevarata fata a lucrurilor.

Am descoperi taina …

Taina scamatoriei primordiale.

****

Dmitri Amacos

continuarea aici

P.S. “Poemele nebuniei” este un ciclu de XXII de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.