Când am început să practic psihoterapia, mă simţeam destul de intimidat de ideea de a primi în cabinet cupluri. Asta pentru că păreau să vină prea târziu, atunci când parcă nu mai era nimic de făcut. Veneau după ani de furtuni, cu toată relația pustiită. Dinspre nici unul nu părea să mai licăre speranța. Asta mă făcea și pe mine să mă întreb dacă mai are rost. Se auzeau doar acuze și era tentant să îţi focusezi atenția spre cel acuzat și să încerci să îl schimbi, pentru că părea vinovat. De multe ori chiar se declara vinovat.
Totuși ceva lipsea. Ei ajunseseră până în acel moment tocmai pentru că aşa funcționau împreună, însă tendința şi tentația era de a lucra cu durerile lor separat. Aşa spunea Bowlby, că aveau oarece deviații de la atașamentul acela securizat, pe care toți ni-l dorim. Dacă problemele lor veneau din copilărie sau adolescență ori, pur și simplu dinainte de acea relație, de ce să nu facă terapie separat? Și oamenii se apucau. Lucrurile începeau să se lege în viețile lor personale, dar viața de cuplu tot șchiopăta. Ba chiar oamenii mă întrebau dacă nu cumva terapia individuală o să îi îndepărteze și mai mult și în final o să-i împingă spre divorţ.
Așa că am început să tot caut informații pentru a putea veni în întâmpinarea nevoilor lor și pentru a găsi o soluție cât mai bună care să-i ajute cu adevărat să funcționeze mai bine, dar împreună.
Atunci prietena mea Laura mi-a povestit că merge la un workshop dedicat terapiei de cuplu. Cineva adusese în România o abordare terapeutică interesantă, EFT, diferită de terapia sistemică de cuplu pe care o aplicăm deja în cabinet, care aprofunda teoria ataşamentului lui Bowlby și o aplica cuplurilor. Suna interesant! Așa că l-am întrebat pe bunul meu prieten, Nea Goagle dacă el a auzit despre EFT. Normal că auzise, dar era despre ceva dubios, (EFT – Tehnici de eliberare emoțională), ceva despre auto vindecare și oameni care se ciocăneau prin diverse părți ale corpului. Am râs copios și am zis NU. Metoda asta nu părea să aibă nimic în comun cu psihoterapia. Dar prietena care îmi spusese despre EFT a insistat să mergem. Că ea auzise că e treabă serioasă. Am acceptat. Și așa nu mai văzusem de mult o comedie bună. Era un seminar de vreo 3-4 zile, dar am convenit că dacă e dubios, ieşim rapid şi ne cerem banii înapoi. Așa că am purces. În sală păreau să fie numai oameni serioşi, cu o parte din ei mă cunoșteam de pe la alte seminarii, așa că parcă am mai prins curaj să rămân.
Și a început externshipul!
„Eu sunt Simona Herb și vă voi prezenta o metodă dezvoltată în anii „80 de Dr. Susan Johnson. Pe englezește EFT era de fapt: Emotionally Focused Therapy, iar mai pe românește, Terapia Centrată pe Emoții. Total diferit de ceea ce îmi povestise Gogu. Dubioșenia s-a terminat de la primele cuvinte ale Simonei Herb, pentru că era treabă serioasă. Nea Goagle mi-a vândut brașoave. Erau două lucruri total diferite, acelaşi acronim. (De atunci lucrurile s-au schimbat. Dacă îl întrebi acum pe Gogu ce e EFT îţi oferă mai întâi informații despre metoda terapeutică, și apoi despre chestia aia cu ciocăneli) Din acel moment pot spune că totul s-a schimbat. Cele 4 zile de seminar s-au scurs instant. Informația era beton. Simona (cred că îi pot spune Simona aici pentru că între timp a devenit o persoană dragă sufletului meu, o prietenă adevărată) umplea acel gol resimțit de mine. Ce facem cu cei doi protagoniști ai cuplului? Sue Johnson vorbește despre acel „dans” al partenerilor și îl numește tango. De fapt, este un ciclu negativ de menținere a unei interacțiuni rigide între parteneri.
Ar fi mult de povestit, dar asta ar însemna să intru în detalii tehnice, iar Simona le știe și le explică foarte frumos și pe înțelesul tuturor. Acum la un click distanță sunt disponibile interviuri faine date de ea în care povesteşte despre relația de cuplu. Însă important este că eu am aflat despre ce se întâmplă de fapt în cuplu şi mi-a oferit un instrument superb pentru cupluri. Am aflat multe despre accesibilitate, disponibilitate și implicare emoţională. Despre „Ești acolo pentru mine? Și multe altele. De atunci povestea a tot continuat. Am participat la mai toate seminariile dedicate acestei formări terapeutice și mă regăsesc în totalitate în această formă de terapie, care a dat un suflu nou metodelor mele de lucru în cabinet. Acum pot spune că frica a dispărut și a fost înlocuită de speranță. Pot spune acum că DA, cuplurile au multe șanse!
Îţi mulțumesc mult pentru asta Simona Herb! Şi lui Sue Johnson! Fără ele încă m-aș fi luptat cu demonii cuplurilor!
P.S.: Sue Johnson are o carte superbă dedicată cuplurilor. Se numește „Hold me Tight” –” Ține-mă strâns în brațe”. Aduce multă lumină și speranță cuplurilor care se întreabă dacă mai au şanse.
Ce nevoie avem să comunicăm? La ce ne trebuie?