Tag: Calarasi

Dunărea dezlănțuită

Nu-mi place să dau titluri apocaliptice, dar cam ăsta este adevărul. După o perioadă în care Dunărea ne-a oferit un spectacol alb, încremenit, a venit vremea ca ea să ne arate ce putere are. Așa că s-a hotărât să spargă aceast scut ce o acoperea și să facă ordine în matca ei. Din păcate în calea ei s-au așezat diverse utilaje navale, ca să zic așa, iar ea nu e într-o perioadă politicoasă. Drept pentru care a început să ia cu ea absolut tot ce îi împiedică curgerea. Adică, bărci, barje, pontoane, vapoare și multe alte obiecte ce își aveau sălașul pe malul ei. Partea proastă e că abia a început. Acum doar ne arată că poate. Probabil că abia în vreo două zile o să dezlănțuie urgia. Imaginile nu reușesc să descrie ceea ce am văzut. Par chiar prea calme. Dar din păcate nu prea sunt. Dar asta e. Natura își vede de ale ei. Noi stăm în calea ei, nu ea în calea noastră. Așa că noi doar contemplăm.

Las mai jos un filmuleț și vreo două poze. Promit că o să fac și un album foto. Am câteva poze nemaipomenite.

la bună vedere!


Am avut la dispoziție un aparat foto care știe să facă panoramare. Așa că atașez două panorame.

 

 

Independența României – Răsboiul Româno Ruso -Turc 1877

În 2008, Nae Caramfil ne prezenta ”Restul e tăcere”. Un film super despre un film epocal, adică, despre un prim film românesc și anume, ”Independența României”. Povestea, în mare parte adevărată, prezintă zbaterea regizorului român, Grigore Brezianu, finanțat de Leon Popescu, un moșier cam nebun, în a crea o operă de artă. Cei doi au reușit să realizeze o reconstituire aproape fidelă a războiului cu turcii, război prin care România își cucerise independența.

Filmul lor a rezistat peste ani, iar acum îmi revine cinstea să vi-l prezint prin intermediul unor oameni care s-au chinuit să-l posteze pe rețelele sociale. Merci ”istorie româneasă în fotografii” pentru străduința ta.

P.S. conacul lui Leon Popescu este în Călărași. E o construcție super, care a fost salvată de la ruinare de un bun prieten de-al meu. Salutări și lui.

Biserică de patrimoniu, caut casă

Poate ca titlul suna ciudat, dar asta este crudul adevăr. Unul dintre cele mai ample lăcaşuri de cult din Transilvania a fost lăsat să moară. Din fericire pentru ea, Biserica din demn din Sălciva, jud. Hunedoara, datată de prin anul 1799 a reuşit cu ultimile puteri să supravieţuiască pentru a reuşi să-şi găsească o nouă casă în Călăraşi.

Cei care ar fi trebuit să o îngrijească s-au lepădat de ea. Din punctul de vedere al unora dintre ei, e doar o vechitură de biserică. Prăbuşită şi inutilă. Nu contează că este o frumuseţe de biserică din lemn ridicată în Transilvania şi că se distinge prin pictura murală de factură bizantină cu influenţe baroce. Nu contează nici că s-a lucrat timp de şase ani pentru construcţia ei. De ce să conteze!?! Au uitat că ”Această sf[â]ntă biserică sau zugrăvit cu ajutorul lui D[u]mnezeu la anul 1811 cu cheltuiala a tot satul Sălciva, fiind parocu Ion Gheorghe … și sau gătat în luna lui iulie în 26 … în zile[le] prea luminatului împăratului nostru Franțișcuș sfârșit și lui Dumnezeu laudă, Nicolae Pătruț.” şi că ”Această sfântă biserică sau zugrăvit de mâna mea Nicolae Bădău din Lupșa Mare în zilele [pre î]nălțatului împăratului nostru Franțișcuș, și sa gătat la anul 1811 luna iulie” -fragmente din cele doua pisanii (wikipedia). Munca strămoşilor lor a fost zvărlită la coş.

Acum au alta. Arată ca o hală cu o turlă în capăt. Dar e nouă şi betonoasă (sau cărămidoasă). Făcută din banii de la CAP. Pentru a o abandona pe cealaltă, au găsit o o grămadă de scuze  puerile. Citiţi şi vă minunaţi:

Cică era veche şi nu se mai putea sluji în ea. ALO!!! Monument de patrimoniu vă spune ceva??? Că ploua prin acoperiş şi că erau în pericol de electrocutare din cauza asta. Şi mai ales Dumnezeu e de vină, că s-a trezit să-l ia la el pe meşterul şindrilar. Practic, datorită câtorva găuri minore apărute prin 2007 şi lăsate în voia lor, învelitoarea de şiţă a evoluat dramatic până în 2009. Rezultatul? O parte a elementelor de boltire s-au prăbuşit şi aproape toată pictura de pe latura sudică a naosului a dispărut.

Aşa că au rezolvat rapid. ABANDON!!!

Acum bine că au scăpat de ea. Minune Domnezeiască şi maximă fericire că le-au luat-o călărăşenii de pe cap. (ce proşti mai suntem, la câte CAP-uri sunt în zonă, trageam neste betoane de murea lumea) În evz.ro găsiţi declaraţia preotului satului, Dorin Băştean, dacă nu mă credeti pe cuvânt.

Ce să o mai lungesc, Biserica de lemn cu hramul ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sălciva, judeţul Hunedoara, construită în în anul 1799, va fi relocată, restaurată şi reasamblată pe strada Muşeţelului din municipiul Călăraşi.

Mulţumim Fundaţiei Dala şi Ordinului Arhitecţilor Români că au realizat proiectul “60 de biserici din lemn”. Astfel s-a putut interveni cu ajutorul voluntarilor, studenţilor şi profesorilor de la arhitectură şi arte, împreună cu meşteri populari atestaţi pentru a înveli lăcaşurile în pericol de prăbuşire cu o membrană specială, care sa le stopeze degradarea până se vor gasi fonduri pentru intervenţii. Biserica ”noastră” a fost învelită în 17 august 2009 şi astfel a reuşit să supravieţuiască pentru a fi restaurată şi reintegrată în comunitate.

Călărăşenii au făcut cunostinţă cu ea anul trecut în cadrul unei expoziţii-atelier, găzduită de Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia şi au hotărât să o adopte.

La restaurarea acestui monument eclesial va participa o echipă de specialişti şi experţi atestaţi de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, urmăriţi îndeaproape de către părintele paroh Paul Tudorache, cel care va fi păstratorul lăcaşului de cult si nu în ultimul rând, monument istoric.

Sper să preţuim aceasta ”comoară” mai mult decât cei care au condamnat-o la moarte prin uitare.

sursa foto: wikipedia

Visa românul neolitic la o casă pe pământ …

Vine iarna, bine-mi pare c-avem timp de istorioare :). Ca să zic așa. Păi nu cu asta v-am amenințat că mă ocup? Cu povestitul. O amică îmi spunea mai deunăzi că aș fi povestaș. Atunci așa să fie!!!

Acum că s-a lasat gerul peste Dobrogea și mi-a cam pierit cheful de plimbări prin coclauri, a venit timpul călătoriilor interioare așa cum bine spunea Mircea Eliade: ”Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înșine.”

În această primă călătorie am redescoperit un proiect drag mie, Arhitectură & Arheologie Experimentală, realizat de o mână de oameni inimoși, prieteni de nădejde. Chiar dacă eu nu am reușit să particip efectiv, rezultatul  și-a adjudecat luat un loc de cinste în suflet.

Să o luăm cu începutul … să fi fost prin vara lui 2010.

Au cercetat ei (arheologii) din vremurile acelea, vestigiie arheologice ale culturii Gumelnița descoperite în situl Sultana – Malu Roșu. Acestea constau din fragmente de pereți cu amprente ale materialelor de construcție, fragmente de pari carbonizați și alte chestii care fac meseria de arheolog interesantă. (au mai cercetat ei și altele, că din neolitic ne-au rămas o grămadă de bunătăți de descoperit si studiat, dar nu își au locul în povestea de astăzi)

Și au ajuns la o concluzie. Dom’le, nu ar fi super să reconstituim o locuință preistorică din neolitic? Să vedem și noi căt de greu era pe atunci să îți faci o casă, câte rude chemai să pună osul la treabă, ce tehnici de construcție foloseau, câte materiale intrau, etc, etc. Și nu în ultimul rând, cât rezista o astfel de casă? (că tot românul neolitic visa la o casă pe pământ 🙂

Păi vere, o astfel de idee nu te lasă să dormi sau să visezi la stele. Ea te cheamă, te cere … Se impune!!! Așa că ce mai tura – vura, s-a lăsat cu un proiect. Acesta a implicat mințile dechise și creatoare ale studenților de la Facultățile de Istorie şi Arhitectură și nu în ultimul rând mâinile lor dibace. Să nu credeți că doar ei au pus mâna, nu … toată lumea a ajutat, inclusiv primăria Mânăstirea cu locul de casă şi lemnul, că acum sunt scumpe vere, nu ca pe vremuri când erau moca.

Și uite așa s-a lăsat cu un experiment științific de toată frumusețea. Rezultatele obținute în urma reconstrucției locuinței din a doua jumătate a mileniului V î.Chr. au fos în măsură să le ofere specialiștilor din domeniu explicații plauzibile privind tehnicile de construcție preistorice. Acestea vor ajuta în procesul de interpretare a descoperirilor arheologice.

În vara asta (în perioada 17 iulie – 15 august 2011) s-au adunat iar și au evaluat gradul de degradare, au facut niscaiva reparații și au făcut o țâră de decoratiuni interioare și exterioare ca să se bucure și casa, nu numai ei. Oamenii și-au pus în cap să studieze până in 2014 casuța și să adune cât mai multe date până atunci. (eu le urez succeuri și spor în munca socialistă continuare)

Și acum am să vă prezint pălmașii ce au trudit pe plantație cu drag și spor. De la stânga la dreapta:

Dr. Cătălin Lazăr (Muzeul Național de Istorie a României), Theodor Ignat (Muzeul Municipiului Bucureşti), Florin Rădulescu (Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Călăraşi), Sebastian Stan, Alina Filipoiu, Octavian Cazacu, Alexandru Năstase, Irina Ioniţoiu, Cătălin Ivanov, Vincent Babeş (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti), Marcian Enache-Poti (Swedish Trade Council).

… și s-a realizat în baza parteneriatului dintre Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei, Asociaţia Română de Arheologie, Primăria comunei Mânăstirea jud. Călăraşi (Primar ing. Mocanu Aurel) şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Călăraşi, cu sprijinul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti.

Uf, gata, că mulți au fost, dar nu era frumos să-i omit dacă tot îi știam.

Responsabili cu pozurile de peste tot au fost Dr. Cătălin Lazăr și Florin Rădulescu și subsemnatul . Desenul nu știu cine l-a facut, dar mi-a plăcut. Daca autorul îmi spune, il trec și pe el, că e frumos (desenul :))

P.S. Casa a fost încondeiată” artistic de Florin Râdulescu.  Jos pălăria maestre !!! (sau jobenul:))

Noua degete jumate :) Muhaha Ha Ha!!!

Cine a inventat dictonul „munca l-a facut pe om” cred ca avea probleme mari cu capul, sau era inginer. Munca e cea mai periculoasa treaba din lumea asta. Si nici macar nu este adevarat ca iti stimuleaza inteligenta. Nu, clar nu! Daca as fi fost mai inteligent m-as fi dus azi la pescuit si nu mi-as fi pus degetul in fata unui cutter ascutit. Daca m-as fi dus la peste as fi stat acum relaxat pe canapea si nu mi-as fi perdut o ora din viata pe la urgente.

Ah, camera de garda din Calarasi e ceva like Stairway to Heaven. Adica medicul de garda vine abia dupa ce te-ai racit. Daca ii pot multumi cuiva de acolo, aceea este asistenta care s-a ocupat de mine. Medicul a venit peste o jumatate de ora. Cica avea o conversatie telefonica importanta. WTF Larry?!? Esti medic de garda! A coborat abia dupa ce a fost sunat a treia oara. Saraca asistenta ii tot explica cuiva ca are o plaga taiata si o entorsa. Plaga taiata frate!!! Probabil ca ar fi trebuit sa am mai multe.

Si sa nu mai spun ca atunci cand a coborat a fost foooarte interesat de mine. Aproape mi-a zmuls bandajul de pe mana, s-a uitat cu o jumatate de ochi la rana, m-a bandajat asa, sa fie bandajat, si mi-a zis sa vin  maine la el la cabinet sa-mi schimbe bandajul. Cucu se mai duce! A, am uitat sa va spun, era medic plastician. L-a durut la zece metri de spate ca degetul meu statea stramb. Si cum sa va explic, degetul (policele) e taiat dintr-o parte pana aproape in partea cealalta.  Nu e o taietura superficiala, adica aproape un centrimetru din deget atarna. Daca ar fi fost asa nu m-as fi dus ca tampitul la urgente.

Asa ca fratilor, a venit vremea sa luam lectii de prim ajutor si sa ne amenajam un punct de prim ajutor acasa. Asa o sa avem mai multe sanse sa traim in caz ca se mai intampla cate o boacana.

Si apropo, stie cineva unde sunt toti medicii tineri? Tot respectul pentru medicii buni si dedicati, dar in momentul in care se indreapta spre tine un medic atat de scarbit de viata, parca iti vine sa te duci dracu pe campii.

Hai buna seara!!!

Jazz-o-cow

Cum le potriveste el ‘Mnezeu dragutul si ne lasa pe noi sa-i zicem coincidenta. Azi, la vreo ora si ceva dupa expirarea timpului legal de lucru al bugetarilor, primesc o vizita a unui prieten. Cam scump la vedere dupa parerea mea, dar e bine si asa decat nimic. Si din vorba in vorba am ajuns la un subiect simpatic. JAZZ-ul si Calarasul. Ceva gen baba si mitraliera. Consatenii mei se plang ca nu exista viata culturala in urbea noastra mica si prafuita, insa, atunci cand apare o oportunitate, brusc toti isi aduc aminte ca si-au uitat laptele pe foc si nu pot ramane. Probabil ca asa e trendy, sa te plangi!?!

Si acum ajung la coincidenta. Dupa ce pleaca domnu prietenu pe la casa lui, deschid si eu mail-ul, ca omul care a stat 2 ore departe de computador si ce vad? Un mail :), ca doar nu vad un dinozaur 🙂 Iar in mail, una bucata link spre youtube cu ….

He, He, He!!! Observati cat de fascinate sunt vacile de JAZZ?. Acum am inteles, nu oamenii sunt de vina, muzica e.  Jazzul e pentru vaci. DOHHHH!!!

Faces & Signs

Lume lume, ia aminte si apropie-te!!! Cel mai mare eveniment cultural din Calarasi din ultima suta de ani!!! Primul spectacol de Jazz  din urbea noastra prafuita. Lasand gluma la o parte,  asa a si fost.

Dar sa incepem cu inceputul. (Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64… 🙂 il stiti, Farfuridi). Primesc eu un mesagiu pe feisbuc cum ca daca vreau o invitatie free la un concert slesh vernisaj. Hm, pai cum sa nu, free imi place. Si iau eu in serios treaba si citesc. In data de … la ora de … va avea loc vernisajul expozitiei CHIPURI SI SEMNE, urmat de un concert EXTRAORDINAR, NEMAIVAZUT de Jazz!!!

Pictura si muzica buna, orcand! Plus ca si gratis. OMFG!!! asta e de mine. Sa nu se mai planga lumea ca la noi in oras nu se intampla nimic. Pictorul, Ion Salisteanu (nu e calarasan, e ploiestean), trecut in nefiinta la inceputul anului, are un palmares impresionant. Peste 4000 de lucrari expuse in circa 200 de expozitii. Talentat, ce sa zic, cel putin asa am vazut eu. Concertul de jazz si el e cu poveste. E sustinut de Toma Dimitriu – pian (il stiti de la copiii spun lucruti traznite, cu Iantu) care canta la Calarasi impreuna cu Michael Acker – bas si cu invitatul sau din Australia, Eamon Dilworth – trompeta. Pustiul de 18 ani este nepotul pictorului.

Niciunul dintre jazzmani nu e trecut de 30 de ani, insa talent e cu carul. NU am mai ascultat de mult asa concert. Multa improvizatie cu bun gust. Muzica de calitate. O seara petrecuta cu folos. Au dat si vin la un moment dat. M-am abtinut. Dar m-am premiat cu o vodka dupa. (una poate doua. Absolut 🙂 )

Maine e iar zi mare pentru Calarasi. E plin de sesiuni stiintifice. Sigur ma strecor macar la una dintre ele si poate va povestesc. Cercetatorii sunt baieti de gasca, dar beutori de bere. Ce le-o place frate la amarala aia?