Unii dintre noi încă ne mai întrebăm ce se întâmplă, de ce nu mai suntem apropiați unii cu ceilalți, de ce nu ne mai simțim uniți ca şi popor, de ce nu mai avem nimic care să ne reprezinte, înafară poate de blazare și nepăsare.
Un posibil răspuns l-am găsit citind câteva informații despre aborigeni, într-un material pregătit de Cris pentru copii. Informația m-a lovit în moalele capului. Aborigenii au o istorie ce acoperă aproape 50 000 de ani. (Dacă greșesc cu anii, corectează-mă tu Scorsi). Cum au reușit acești oameni să nu-și uite istoria? Cum au făcut să fie posibil acest lucru? Noi cum de nu mai putem?
Răspunsul e simplu și tot de la ei vine, asta în condițiile în care abia pe la începutul secolului marea rasă colonizatoare albă a început să-i recunoască că fiind oameni, după care au încercat să facă tot posibilul să scape de ei.
Cum au reușit în aceste condiții acești oameni să-și păstreze identitatea? Simplu! Este atât de simplu că îți vine să o iei pe arătură. Prin povești spuse și transmise din generație în generație. Acești oameni geniali, și-au spus poveștile despre cultura lor, despre strămoși, despre viața de zi cu zi în scopul de a-și educa poporul despre locul lor pe pământ. Au spus povești despre orice, despre stele, despre pământ, despre animale, despre mâncăruri tradiționale, despre jocuri, vânătoare și mai ales despre strămoși. Au făcut asta prin toate mijloacele posibile, pictură, sculptură, dans și cântec până când au reușit să își facă loc în istorie și în cultura universală.
Plecând de la povestea lor, fac o paralelă către noi și blazarea noastră. Normal că nu mai știm cine suntem. Nu mai avem habar despre nimic ce ține de strămoși, și când spun strămoşi spun mult. Majoritatea nu avem habar nici de unde venea bunicul, deja dacă întrebăm despre străbunici, e nebuloasă totală. Jocurile tradiționale care ne legau și ne țineau pe stradă au dispărut. Ele ne ajutau să fim uniți, să învățăm ce înseamnă un grup și nu în ultimul rând să ne cunoaștem vecinii.
Da, din păcate am pierdut aproape tot. Pierzând legătura cu strămoșii, am pierdut legătura cu pământul, cu identitatea noastră, cu tot. Am devenit doar niște frunze în vânt, fără niciun rost. Așa că să nu se mai mire nimeni că acceptăm cu ușurință tradiții ce vin de peste mări și tari.
Coală albă am ajuns, desenatori se vom strânge în jurul nostru. De unde? Cine știe? De unde vor ei, nu? Noi suntem disponibili…