Tag: abandon

Legea pumnului… în cuplu

Violența domestică este cea mai bine ascunsă formă de agresiune asupra altei persoane. Mulți dintre noi au auzit cel puțin în viață despre celebrele căzături în baie, sau lovituri în ușă. Nu conta că povestea era subțire și neplauzibilă. Nimeni nu credea că ușa se poate închide brusc de cel puțin trei ori peste față și de două ori peste coaste, însă povestea era luată ca atare pentru că o palmă dată în familie nu face gaură în cer și apoi, poate că o merita. Apoi, majoritatea persoanelor abuzate aveau mai multă încredere în agresorii lor decât în ceilalți, iar încercarea de a le veni în ajutor era privită cu suspiciune și cu furie.

Ce este de fapt violența domestică? Ce se poate înscrie sub această denumire? Prima și cea mai vizibilă este violența fizică, adică loviturile cu pumnii sau cu diverse obiecte, pălmuiri, strangulări sau alte forme imaginate de agresor, care aduc vătămare celeilalte persoane.

Abuzul sexual este și el o formă de violență domestică. Chiar dacă cei doi sunt soț şi soție, relația intimă trebuie să fie consimțită de ambii parteneri, oricare dintre ei având libertatea să refuze atunci când comportamentul sexual al celuilalt nu este acceptat. Și aici, violența fizică poate fi folosită ca atu în acceptarea actului sexual nedorit.

Un alt tip de abuz este cel psihologic, de data aceasta armele fiind invizibile, dar la fel de tăioase și distructive, deoarece amenințările verbale sau intimidarea fac la fel de rău persoanei. De asemenea, învinovățirea sau umilirea partenerului intră și ele în sfera abuzului. Abuzatorul îi încalcă drepturile celuilat prin control, urmărire sau prin manipularea copiilor, aceștia fiind transformați în monedă de schimb.

Nimeni nu merită să fie lovit sau înjosit, oricare ar fi circumstanțele!

 Ce se întâmplă totuși? De ce femeile abuzate nu ies din acele relații toxice, pentru că de obicei ele sunt partea vătămată. De ce se întorc mereu? Unul dintre răspunsuri ar fi: „Că este mai ușor să fii abuzat decât abandonat”. În prima perioadă a vieții, toți suntem dependenți de părinți. Fără ei am avea prea puține șanse de supraviețuire, așa că teama de abandon este poate mai puternică decât cea de moarte. Agonia poate fi lungă și sfâșietoare.

Apoi, asistarea în prima parte a vieții la abuzuri în familie duce la o dezvolatare defectuoasă a Eului pe de o parte, iar pe de altă parte, îi transformă pe abuzatori în potențiali parteneri optimi, datorită percepției distorsionate a realității, deoarece, cel care te abuzează nu te abandonează.

Din păcate, societatea se focusează încă preponderent pe drepturile părinților și valorizează prea puțin copiii, permițându-le în continuare adulților să maltrateze copiii și să-i depriveze emoțional.

Fiind un subiect amplu, săptămâna viitoare voi continua prezentarea modelelor și scenariilor de maltratare și voi face o radiografie a abuzatului și cea a abuzatorului. Înțelegerea mecanismelor va duce, sper, la prevenirea acestor tragedii.

 

P.S. Inițial, articolul l-am publicat în ziarul Observator de Călărași, și cu voia redacției îl postez după o perioadă rezonabilă de timp și pe site la mine.

sursa foto: http://theburtonwire.com

Biserică de patrimoniu, caut casă

Poate ca titlul suna ciudat, dar asta este crudul adevăr. Unul dintre cele mai ample lăcaşuri de cult din Transilvania a fost lăsat să moară. Din fericire pentru ea, Biserica din demn din Sălciva, jud. Hunedoara, datată de prin anul 1799 a reuşit cu ultimile puteri să supravieţuiască pentru a reuşi să-şi găsească o nouă casă în Călăraşi.

Cei care ar fi trebuit să o îngrijească s-au lepădat de ea. Din punctul de vedere al unora dintre ei, e doar o vechitură de biserică. Prăbuşită şi inutilă. Nu contează că este o frumuseţe de biserică din lemn ridicată în Transilvania şi că se distinge prin pictura murală de factură bizantină cu influenţe baroce. Nu contează nici că s-a lucrat timp de şase ani pentru construcţia ei. De ce să conteze!?! Au uitat că ”Această sf[â]ntă biserică sau zugrăvit cu ajutorul lui D[u]mnezeu la anul 1811 cu cheltuiala a tot satul Sălciva, fiind parocu Ion Gheorghe … și sau gătat în luna lui iulie în 26 … în zile[le] prea luminatului împăratului nostru Franțișcuș sfârșit și lui Dumnezeu laudă, Nicolae Pătruț.” şi că ”Această sfântă biserică sau zugrăvit de mâna mea Nicolae Bădău din Lupșa Mare în zilele [pre î]nălțatului împăratului nostru Franțișcuș, și sa gătat la anul 1811 luna iulie” -fragmente din cele doua pisanii (wikipedia). Munca strămoşilor lor a fost zvărlită la coş.

Acum au alta. Arată ca o hală cu o turlă în capăt. Dar e nouă şi betonoasă (sau cărămidoasă). Făcută din banii de la CAP. Pentru a o abandona pe cealaltă, au găsit o o grămadă de scuze  puerile. Citiţi şi vă minunaţi:

Cică era veche şi nu se mai putea sluji în ea. ALO!!! Monument de patrimoniu vă spune ceva??? Că ploua prin acoperiş şi că erau în pericol de electrocutare din cauza asta. Şi mai ales Dumnezeu e de vină, că s-a trezit să-l ia la el pe meşterul şindrilar. Practic, datorită câtorva găuri minore apărute prin 2007 şi lăsate în voia lor, învelitoarea de şiţă a evoluat dramatic până în 2009. Rezultatul? O parte a elementelor de boltire s-au prăbuşit şi aproape toată pictura de pe latura sudică a naosului a dispărut.

Aşa că au rezolvat rapid. ABANDON!!!

Acum bine că au scăpat de ea. Minune Domnezeiască şi maximă fericire că le-au luat-o călărăşenii de pe cap. (ce proşti mai suntem, la câte CAP-uri sunt în zonă, trageam neste betoane de murea lumea) În evz.ro găsiţi declaraţia preotului satului, Dorin Băştean, dacă nu mă credeti pe cuvânt.

Ce să o mai lungesc, Biserica de lemn cu hramul ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sălciva, judeţul Hunedoara, construită în în anul 1799, va fi relocată, restaurată şi reasamblată pe strada Muşeţelului din municipiul Călăraşi.

Mulţumim Fundaţiei Dala şi Ordinului Arhitecţilor Români că au realizat proiectul “60 de biserici din lemn”. Astfel s-a putut interveni cu ajutorul voluntarilor, studenţilor şi profesorilor de la arhitectură şi arte, împreună cu meşteri populari atestaţi pentru a înveli lăcaşurile în pericol de prăbuşire cu o membrană specială, care sa le stopeze degradarea până se vor gasi fonduri pentru intervenţii. Biserica ”noastră” a fost învelită în 17 august 2009 şi astfel a reuşit să supravieţuiască pentru a fi restaurată şi reintegrată în comunitate.

Călărăşenii au făcut cunostinţă cu ea anul trecut în cadrul unei expoziţii-atelier, găzduită de Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia şi au hotărât să o adopte.

La restaurarea acestui monument eclesial va participa o echipă de specialişti şi experţi atestaţi de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, urmăriţi îndeaproape de către părintele paroh Paul Tudorache, cel care va fi păstratorul lăcaşului de cult si nu în ultimul rând, monument istoric.

Sper să preţuim aceasta ”comoară” mai mult decât cei care au condamnat-o la moarte prin uitare.

sursa foto: wikipedia