Categorie: Mai serioase

Ba a noastra-i mai frumoasa

NacelaMa bucur ca in Romania inca mai exista oameni care nu se prefac ca muncesc. Cei de la revista Stiinta & Tehnica o demonstreaza luna de luna. NU spun asta pentru ca ii cunosc. Munca lor se vede. Insa cel mai mult ma enerveaza atunci cand vad ca munca nu este apreciata absolut deloc.

In weekend s-au chinuit sa puna pe picioare un experiment unic in Romania.  Ei au lansat cu succes un balon de inalta altitudine, reusind sa stabileasca un record in Romania si in Europa Centrala si de Est, balonul lor urcand pana la 35 304 metri altitudine. (Articolul lor precum si imagini superbe puteti vedea aici)

Dupa cum spuneam, in dimineata de 15 octombrie, balonul a fost lansat si a urcat timp de 108 minute apoi a explodat. Aparatura a fost recuperata in apropierea satului Agaua din Braila, doua ore mai tarziu. Echipa stiintifica a obtinut in premiera imagini nemaipomenite cu Delta si Marea Neagra.

Iar acum sa va spun de ce sunt ofticat. In loc sa promovam astfel de evenimente autohtone, presa noastra (Mediafax, Realitatea si ProTV) a preferat sa popularizeze un eveniment asemanator din Marea Britanie, eveniment care deja era fumat, fiind vechi de o saptamana.

Eu nu inteleg fenomenul. Sper sa imi spuna si mie cineva care este treaba, ca de stiut a stiut toata presa din Romania despre evenimentul romanesc.

Pana sa inteleg ceva, prefer sa nu ii injur. INCA

Noi suntem români!!! – Corneliu M. Popescu

Cine e Corneliu M. Popescu? Asta e o intrebare la care greu se poate raspunde. Iti trebuie ceva rabdare ca sa afli cate ceva despre el. Daca ne uitam in statistici, el este una dintre cele 1570 de victime ale cutremurului din 1977. Dar daca dam statisticile la o parte, descoperim ca a fost cel mai bun traducator in limba engleza a poeziilor lui Mihai Eminescu. Traducerile lui sunt considerate de catre britanici ca si etalon al traducerilor de poezie.

Poate ca o sa va intrebati ce e asa de deosebit. Pai este. Corneliu M. Popescu avea doar 19 ani cand moartea s-a gandit la el. Era un licean indragostit de versurile lui Mihai Eminescu (nici nu vreau sa ma gandesc la ce iubesc liceenii de azi). Din pacate toate visurile lui au fost sterse in 55 de secunde. A murit imbratisandu-si mama pe 4 martie 1977 la ora 21.22.

Dupa aparitia volumului de traduceri in limba engleza, “Mihai Eminescu – Poems”, in 1978, a devenit laureat post-mortem al Premiului Academiei Romane si a fost recunoscut ca cel mai bun traducator al operei eminesciene.

Din 1987, Ion ratiu a initiat premiul acordat pentru traducere de poezie dintr-o limba europeana in engleza in memoria lui Corneliu M. Popescu.  Premiul este organizat de catre Societatea de Poezie din Marea Britanie (The Poetry Society at National Poetry Centre in London), cu sponsorizare din partea Fundatiei Ratiu in colaborare cu British Council.

O, MAMA…O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfintului mormânt
Se scutura salcimii de toamna si de vint,
Se bat încet din ramuri, ingina glasul tău…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.Când voi muri, iubito, la crestet să nu-mi plingi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sã fringi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sã cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormintul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.Iar daca impreuna va fi ca sã murim,
Sã nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormintul sã ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sinul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

1880, 1 aprilie

Mihai Eminescu

 O, MOTHER…O mother, darling mother, lost in time’s formless haze
Amidst the leaves sweet rustle you call my name always;
Amidst their fluttering murmur above your sacred grave
I hear you softly whisper when ever the branches wave;
While o’er your tomb the willows their autumn raiment heap…
For ever wave the branches, and you for ever sleep.When I shall die, beloved, do not beside me mourn,
But break a branch of blossom that does the lime adorn,
And take it very softly, and plant it at my head;
I’ll feel its shadow growing as on the soil it’s shed,
And watered by the tears that you for sorrow weep…
For ever grow that shadow, and I for ever sleep.And should it be together that we shall die one day,
They shall not in some cemetery our separate bodies lay,
But let them dig a grave near where the river flows
And in a single coffin them both together close;
That I to time eternal my love beside me keep…
For ever wail the water, and we for ever sleep.

Translated by

Corneliu M. Popescu

Corneliu M. Popescu (n. 1958, Bucuresti  – d. 4 martie 1977) cel mai bun traducator al lui MIHAI EMINESCU

Toate drumurile duc la Roma… via Dacia

Săptămâna trecută, în timp ce scotoceam pe net pentru a aduna şi centraliza vorbe despre Capidava, castrul roman de lângă Cernavodă, am dat peste o informaţie pe care nu am menţionat-o în post. În Seimenii Mici a fost descoperit un stâlp militar din anul 160 pe care era menţionat că acel drum a fost reparat până la Axiopolis (actuala Cernavodă) şi că cetatea Capidava se află la 18.000 de paşi (în jur de 27 km) distanţă de ea. Tot acolo se menţiona că Axiopolis este indicat şi în Tabula Peutingeriana.

Mi s-a aprins un beculeţ. Parcă am mai auzit de această tabula. Aşa că am căutat mai multe detalii şi am aflat că Tabula Peutingeriana este o hartă antică ce indică cele mai importante drumuri din imperiul Roman. Interesant. Şi că noi am fost menţionaţi acolo.

Frumos, foarte frumos. Mai ales că în 2011 nu mai apărem nici în AutoRoute map.:) (poate că nu mai e folosit ca înainte, dar tot ruşinos e) Dar totuşi, lăsând gluma la o parte, ce e această Tabula Peutingeriana?

Este o copie a unei hărţi romane, realizată cel mai probabil în secolele II – III d.H. Acest document, descoperit în 1507 într-o bibliotecă din Worms a fost realizat prin secolul al XIII-lea. Se presupune că autorul copiei este un călugăr din Colmar. Acesta a redesenat harta pe 11 bucăţi de pergament, care unite măsoară aproximativ 34 cm înălţime şi peste 6 metri lungime (aproximativ 6,75m). Harta a fost numită după cel care a achiziţionat-o, Konrad Peutinger – renumit colecţionar şi filolog german.

Cel mai interesant este că această hartă este de fapt un ghid de călătorie, folosit de către curieri şi negustori. Drumurile sunt prezentate lizibil, fără a lua în considerare amploarea sau corectitudinea lor geografică, fiind esenţiale pentru a afişa distanţele şi răscrucile de drumuri, nu toponimia terenului. Harta a fost optimizata în aşa fel încât cei care călătoreau, ghidându-se după ea să localizeze cu uşurinţă locurile de popas sau aprovizionare, precum şi pentru a calcula distanţele ce urmau să le parcurgă zilnic.

Roma este punctul central al hărţii, reprezentată grafic printr-o personalitate încoronată şi aşezată pe tron. Aceeaşi grafică elaborată o au şi alte două oraşe importante ale imperiului, Constantinopol (Bizantium) şi Antiohia. Celelalte cetăţi sunt reprezentate sub forma unor aşezări medievale, mărimea pictogramelor fiind dată de importanţa lor.

Harta poate fi asemuită cu un plan modern de itinerarii ale metroului, datorită formei sale unice (întinsă şi aplatizată) şi este realizată de la vest la est, redând întreaga lume cunoscută – din Spania până în India. Din păcate, primul segment al hărţii, cel care prezenta Britania, Hispania şi nordul Africii lipseşte, însă a fost refăcut pe baza datelor istorice.

De ce toate drumurile duc la Roma, via Dacia?

Pentru că avem onoarea de a fi prezenţi în două segmente ale Tabulei Peutingeriana, segmentele 7 şi 8. (noroc că am fost cuceriţi de romani). Cine are răbdare să privească cu atenţie, o să descopere la o privire rapidă, o multitudine de oraşe şi cetăţi de-a lungul Dunării. (Durostorum, Sucidava, Axiopolis, Capidava, Troesmis, Tomis, Callatis, etc)

Cei care vor să privească harta în toată splendoarea ei pot intra aici

Cetatea de la cotitură

Ce nu face omul când stă în cârciumă la o cafea and stuff. Nu, nu face prostii. Stă la palavre şi face planuri de weekend cu prietenii. Face şi desface. Deocamdată a desfăcut planul cu vizita la peşterile de lângă Silistra. Şi dacă peşterile de lângă Silistra au picat, a fost ales câştigător la puncte şi persoane un alt plan, mai vechi, Capidava. Așa că a doua zi am pornit la drum.

La început am fost să vedem fostul drum pe care se ajungea la cetate. Dunărea a avut nevoie de el aşa că s-a dus. Din fericire s-a construit o rută ocolitoare, iar noi am reuşit să ajungem fără probleme.

Să vă povestesc un pic despre Capidava. Unele le mai ştiam şi eu, altele le-am aflat de la prieteni şi de la nea guugle, băiat învăţat, doldora de informaţii.

Capidava a fost un castru roman, construit pe la începutul secolului al II lea pe malul drept al Dunării, în vremea Împăratului Traian. Construcţia a fost realizată peste o aşezare fortificată geto-daca, romanii păstrîndu-i numele, toponimul getic de Capidava însemnând ”cetatea de la cotitură” . Probabil că scopul lui a fost de a controla vadul din această zonă şi pentru a-l folosi în invazia sa asupra Daciei, în primul război dacic din 101 d. Chr. Totodată făcea parte din strategia de fortificare a frontierei Imperiului Roman la Dunăre. Cetatea era dotată şi cu un cheu, iar cu ajutorul flotei făcea de gardă pe fluviu.

Locul era foarte bine ales, deoarece aici, la aproximativ 20 de km de actuala Cernavoda, Dunărea face o mare cotitură, săpând în malul dobrogean într-o faleză înaltă din calcar. Pe de altă parte, un sanț natural pornea din Dunăre şi ocolea masivul ajungând până în colţul estic al cetăţii, oferindu-i un bun avantaj strategic. De aici se putea supraveghea malul celălalt al Dunării, mult mai jos şi împădurit.

În secolul III castrul este atacat de goţi şi distrus aproape în totalitate. La sfârşitul sec. V cetatea este refăcută în întregime, iar în nordul ei se dezvoltă o aşezare civilă. După invazia cutrigurilor din 559 cetatea este părăsită. În secolul IX peste ruinele vechii aşezări romane se construieşte o cetate ţărănească şi Capidava reintra în sistemul defensiv bizantin. Din păcate, nimic nu putea să ţină piept atacurilor violente ale popoarelor migratoare. Acestea vor distruge aşezarea fortificată, iar cetatea va fi dată uitării.

Pe la sfârşitul secolului XIX Mihai Ionescu-Dobrogeanu şi Grigore Tocilescu au fost primii care au semnalat fortificaţia din vecinătatea satului turcesc Kale-köy, adică „satul cetăţii”. Însă, cel care o identifica este Vasile Pârvan. În 1924 săpăturile sunt iniţiate de Grigore Florescu, unul dintre asistenţii lui Vasile Pârvan, acesta lucrând singur până în 1954, ajutat episodic de câte unul dintre studenţii săi. Acesta a condus cercetările de la Capidava până în 1960, când a trecut în nefiinţă. I-au urmat o seamă de cercetători şi oameni de cultură dedicaţi, cercetările ne oprindu-se nici acum.

Situl este impresionat, iar priveliştea merită orice efort. Noi am ales să rămânem peste noapte în apropierea cetăţii şi nu ne-a părut rău. Pentru că Dunărea este foarte scăzută am reuşit să trecem cu maşina printr-un vad şi să campăm pe o insulă din apropiere. Nu ştiu dacă este insula pe care se tot adună Ufologii, însă ştiu sigur că este superbă.

Locul pare propice şi pentru pescuit dar, dacă am fi venit cu o săptămână mai devreme, sau poate cu una mai târziu…:). Se pare că nu suntem super pescari, aşa ca peştele a rămas liniştit în apă.

Asta a fost povestea Capidavei, spusă cu vorbe şi imagini.

Un documentar interesant despre Capidava puteti vedea aici

Imunizare la umanitate?

Nu imi vine sa cred cat de reci am devenit. Nu stiu daca noi ca si popor am devenit asa, sau e o treaba generalizata. Nimeni nu mai vrea sa creada ca o poveste tragica e doar o poveste tragica ci nu o reclama la un produs, serviciu sau promovarea unei companii. Nu stiu daca televiziunile comerciale sunt de vina, cu celebrele lor stiri de la ora 5.

De ce sunt atat de pornit acum. Pentru ca am facut o fapta buna. In continuare sunt convins ca am facut o fapta buna, oricat de mult mi-ar explica cineva. Ieri am postat pe blog clipul  „O viata poate depinde de tine” . Am postat clipul pentru ca sunt convins de faptul ca avem o gramada de cretini in tara asta. Insa nu m-am astepta la o reactie atat de vehementa impotriva clipului. Nici macar nu m-am gandit ca-i fac un serviciu lui x sau lui y si nici nu am vrut sa-mi promovez blogul.

Oare nimeni nu se mai gandeste la aproapele lui ca la un OM? Poate ca un batran cersetor din 1000 chiar cerseste pentru el, nu pentru nu stiu ce retea. Eu nu vreau sa devin atat de rece incat sa vad in batranul ala doar reteaua. Inca vreau sa vad un om obidit de soarta. Mai bine sa ma pacaleasca 999 si sa ajut 1.

Bun, ca sa nu ma mai lungesc aiurea, mai ales ca nu-mi face placere sa invart cutitul in rana, postez tot documentul Statistici la nivel national urgenta 112 in format PDF. Cei care lucreaza in domeniu cred ca recunosc siglele. NU vreau sa fiu atat de cinic incat sa cred ca aceasta statistica este trucata.Pe acea statistica nu e trecut numele niciunei companii comerciale.

Stiu ca o sa fiu injurat pentru postul asta, dar asta e. In viata trebuie sa te asumi.

 

Privește și dă mai departe!!!

112 O viata poate depinde de tineIa aminte neamule și te minunează de prostia omenească!!!

Asociația React a pornit campania “O viață poate depinde de tine” pentru că marea majoritate a oamenilor sunt tâmpiți!!!  Ia priviți un pic la statistici și o să vă dați seama de ce:

–   3 din 4 apeluri la 112 sunt false urgențe: 73% din totalul apelurilor înregistrate în perioada ianuarie-august 2011 sunt, practic, apeluri făcute în joacă sau accidental de către cei care sună, doar 27% sunt apeluri reale;

–   La serviciul de urgență 112, se înregistrează peste 2000 apeluri/ora; 60% din totalul apelurilor reale solicită intervenția echipajelor medicale de urgență;

–     Orice apel fals înregistrat la 112 poate întarzia sau chiar determina moartea unei persoane care are nevoie reală de ajutor: în 2010, s-au inregistrat 8477 de victime grav rănite în accidente de mașină (23 de oameni raniti grav/ zi)

Locul 1 cu coroniță la prostie îl primește Covasna. Este județul care a înregistrat cel mai mare număr de apeluri false (în aceeași perioadă monitorizată de către Serviciul de Telecomunicații Speciale) – 86,86% apeluri abuzive. Nici Bucureștiul nu se lasă mai prejos, 1 din 2 apeluri sunt false (procentul apelurilor abuzive se ridică la 55,6%);

Daca vreun „glumeț” citește acum, poate o să își dea seama cât „costă” o glumă idioată:

Un om moare în 3 minute din momentul în care a intrat în stop respirator. Cum e sa piardă ruda acestuia șansa de a-l salva pentru că cineva abuzează de 112.

Privește spotul și dă mai departe!!!

Poate că viața ta o să depindă vreodată de asta!!!

P.S. II mulțumesc lui Manafu că m-a ales și pe mine să particip la promovarea acestei campanii.

Cetatea Scufuntata …

Am facut o promisiune saptamana trecuta referitoare la Cetatea de pe insula Pacuiul lui Soare. Ei bine, acum a venit momentul.

Cetatea de ieri

portul esuat

In timpul imparatului bizantin Ioan Tzimiskes, pe la 971, in partea de nord-est  a insulei Pacuiul lui Soare pe o micuta insula ce despica apele Dunarii din dreptul actualei comune Ostrov pana in fata dealului Dervent, incepe sa se zideasca o puternica fortificatie. Datorita terenului aluvionar pe care se facea constructia, bizantinii au folosit o tehnica speciala, construind zidul in sistemul „blocaj” si sprijindu-l pe o substructie din lemn de stejar.

poarta cetatii

Insa de cine se temeau oare bizantinii atat de tare incat sa ridice aceasta mare fortareata nemaivazuta pana acum pe Dunarea de jos? Se pare ca vinovatii erau kievienii care se aliasera cu drujinele varege si terorizau de ceva vreme Imperiul bizantin cu atacurile lor navale. Asa ca puternica fortareata de pe insula Pacuiu lui Soare era menita sa protejeze capitala regiunii – orasul Durostorum de orice atac naval venit de la gurile Dunarii.

Odata construita, ea a gazduit o mare garnizoana militara. Tot aici se afla si sediul flotei de razboi imperiale de la Dunare. Astfel ca, in timpul stapanirii bizantine in Dobrogea, cetatea a avut un rol de o importanta deosebita in regiunea ce purta denumirea  de Thema Paristrion

Biata cetate construita cu atata truda nu si-a indeplinit scopul foarte multi ani pentru ca domnii bulgari s-au rasculat si pentru o vreme cetatea a fost dezafectata.

Dupa recucerirea teritoriilor din nord-estul Bulgariei si Dobrogei de catre bizantini, cetatea de la Pacuiul lui Soare se repopuleaza, insa nu mai are un asa important rol militar deoarece de data aceasta atacatorii erau pecenegii, iar ei nu atacau pe ape ci de pe uscat, putand foarte bine sa traverseze Dunarea iarna pe gheata.

zidul scufundat

Pentru o vreme cetatea are noroc deoarece pecenegii sunt infranti de catre kievieni  si asfel puterea acestora slabeste un timp, lasand loc regenerarii vietii economice din zona. Insa norocul ei se cam termina pe la jumatatea secolului al XI-lea deoarece pecenegii revin in forta si pe la 1048 are loc o mare invazie, ei trecand in sudul Dunarii si luand in stapanire Dobrogea si nu numai. In acea perioada a fost atacata si distrusa de un puternic incendiu si cetatea noastra.

Din cauza deselor navaliri barbare cetatea va fi parasita si timp de 150 de ani natura o va narui partial. Dupa anii 1200 viata in interiorul cetatii se reia, dar ea nu mai e decat o umbra a falnicei fortarete bizantine, activitatea fiind totalmente comerciala. Locuitorii mai ridica un zid si ii confera asezarii insulare caracter de oras.

Doar ca, pe la 1422 asezarea este din nou parasita in mod misterios si de acum incolo incepe legenda.

Cetatea de azi

"talpa" cetatii

Mare a fost cetatea, dar mai mare este Dunarea. Nu stiu sa va spun de ce, insa ea s-a suparat pe draga noastra insulita si a acoperit-o de ape. Acum daca vrei sa traiesti in mijlocul istoriei nu mai ai la dispozitie decat o mica suprafata din cetate, deoarece pestii strajuiesc cam trei sferturi din ea. Si asa, ceea ce a ramas neacoperit de ape este superb. Iar acest putin ramas a incins spiritele istoricesti.

Pai ce a facut ea saraca de a ajuns sa supere atata lume? A facut, pentru ca multi o asocieaza acum cu mareata cetate bizantina Vicina, leagan al ortodoxiei romane. Aici se presupune ca ar fi fost sediul Mitropoliei Ortodoxe Vicina. Aceasta ipoteza a fost lansata de regretatul profesor Petre Diaconu, care si-a dedicat intreaga activitate cercetarilor de pe insula Pacuiul lui Soare.

pazitorii

Doar ca intr-o controversa mereu exista doua tabere. Cea de-a doua tabara sustine ca genovezii care au construit cetatea Vicina aveau acceptul Bizantului de a construi doar in nordul Dobrogei la gurile Dunarii. Astfel ei combat concluziile profesorului Diaconu si localizeaza cetatea Vicina undeva pe la Isaccea, alaturi de alte doua cetati venetiene, Cetatea Alba si Chilia.

Vicina sau nu, cetatea ce stajuieste inca deasupra apelor Dunarii  este superba. Zidurile ei ce ies amenintatoare din apa, portul esuat in padurea salbatica, poarta ce duce catre nicaieri, totul te duce cu gandul la o cetate a zanelor.

Batranul nostru leu

Cat de multe stim despre hartiile noastre valorice din portofel? Eu cred ca putin. Si poate ca nici nu ne intereseaza istoria lor, ci doar valoarea. Insa, cum mie imi place tare mult sa scotocesc, am scotocit si prin istoria lui, a LEULUI. Asa ca am aflat cand si cum a aparut si a evoluat.

Sa va povestesc atunci …

Sa o luam cu inceputul, ca si cu viata. S-a nascut in 22 aprilie 1867 odata cu infiintarea sistemului monetar romanesc, venind ca o masura de stopare a haosului generat de circulatia monedelor straine de tot soiul. Deci, leul nostru a implinit venerabila varsta de 144 de ani.

Pe la inceputul secolului al XIX-lea pe teritoriul Principatelor Romane circulau cateva zeci de monede de toate felurile, cele mai folosite fiind cele austriece, turcesti sau rusesti.

Zarafii (valutistii de astazi) erau cei care beneficiau cel mai mult de acest haos, deoarece  erau singurii care cunosteau valoarea reala a monedelor in circulatie. Astfel, ei impuneau cursul de schimb valutar si speculau pe diferentele de schimb. Valoarea cursului inregistra diferente foarte mari de la o localitate la alta. Nicolae Sutu (1798 – 1817) remarca: „Galbenul umbla 32 de lei la Braila dar ajunge la Galati la 46 de lei”

Dupa Marea Unire, ca semn de recunoastere a insemnatatii ei, Alexandru Ioan Cuza propune baterea unei monede nationale. El sugera ca moneda sa se numeasca român, sau romanat, insa fara succes, deoarece denumirea monedei a generat dispute.

Prima varianta, inspirata din denumirea monedei franceze, atribuia numele de ‘român‘ monedei nationale. Heliade Radulescu atragea, insa, atentia ca numele de ‘român’ ar putea naste confuzii si echivocuri. „Auzul românului nu sufere a se zice: s-a dat o suta de români (ca o suta de franci) pe un bou (Spiritul siu materia, 1959)”. Dionisie Pop Martian sublinia si el acest lucru in ‘Analele Economice (1860)’: „ar fi nostim la intrebari precum ‘Cu cat ai cumparat magarul acesta?’ sa se raspunda ‘Cu 20 de români!’. Franc nu inseamna francez. Sa lasam numirea leu pentru unitatea monetara”. Pana la urma a fost adoptata denumirea de ‘romanat’ dupa etimologia similarului ‘ducat’. Cu aceasta denumire au fost batute prototipuri din argint si aur, insa planurile privind baterea monedei nu au putut fi puse in aplicare. Lipsa de fonduri necesare infaptuirii acesteia precum si conjunctura internationala nefavorabila initiativelor care sugerau independenta Romaniei au facut imposibila materializarea acestui proiect ambitios.

Talerul-leu, stramosul leului romanesc si al dolarului

Prima moneda nationala a vazut lunina zilei in timpul domniei lui Carol I, dupa promulgarea legii noului sistem monetar din 1867. Denumirea monedei (leu) a avut ca sursa de inspiratie talerul olandez ‘lowenthaler’ (foto), care a dominat circulatia monetara in Tarile Romane intre 1650-1700.  Moneda avea pe fata efigia unui leu ridicat in doua labe care i-a adus denumirea de taler-leu. Desi a existat ca moneda fizica in jur de 100 de ani, talerul-leu a ramas multa vreme unitate de calcul si de masura a valorii marfurilor precum si a altor monede. Talerul-leu a mai inspirat denumirile altor monede nationale din sud-estul continentului european cum ar fi leva bulgareasca sau leka albaneza. Dolarul isi datoreaza si el numele tot talerului-leu. Emigrantii olandezi l-au dus in Lumea Noua unde din leeuwendaalder (denumirea in limba olandeza) a devenit dhaler si apoi dolar.

Se bate primul leu romanesc, polul

Stradaniile domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-au concretizat in  anul plecarii acestuia de la domnie. Noul domnitor (Carol I) primeste aprobarea de la guvernul turc de a bate moneda proprie cu conditia ca aceasta sa poarte un semn al imperiului (semiluna sau semiluna cu stelele). Insemnele suzeranitatii turcesti trebuiau imprimate doar pe monedele de aur sau de argint, moneda divizionara din bronz fiind scutita de acest lucru Pentru a evita inscriptionarea insemnelor de suzeranitate, guvernul Bratianu, invocand motive financiare a ales sa bata doar monede de bronz.

Din dorinta de afirmare a suveranitatii romanesti, in 1868 Carol I a batut in secret la o monetarie neidentificata o in jur de 100 de monede din aur cu valoarea de 20 de lei (un pol). Aceasta avea pe fata efigia regelui, iar pe cealalta, inscriptia valorii nominale, anul baterii (1868) si legenda “Carol I Domnulu Romaniloru”(foto). Datorita legendei, aceasta moneda a adus protestele turcilor si a austro-ungarilor  iar monedele nu  au mai fost puse in circulatie. Legenda spune ca jumatate din monedele emise sunt ingropate la temelia castelului Peles, restul fiind facute cadou apropiatilor si curtenilor, ajungand in colectiile numismatilor sau sa fie purtate ca bijuterii.

Dupa multe eforturi, in 1870 la Bucuresti, se deschide Monetaria Statului. Aici va fi batut in acelasi an primul leu romanesc. Monedele au fost denumite caroli, dupa numele regelui a carui efigie aparea pe fata monedei. Pana la inceperea Primului Razboi Mondial leul a cunoscut o perioada de glorie. El a avut cea mai mare stabilitate din toata istoria economica a tarii, fiind una dintre cele mai puternice monede ale Europei. Primele bancnote romanesti au aparut odata cu declansarea Razboiului de Independenta (1877-1878). Acesta a condus la o criza de numerar ce a fost solutionata prin emiterea de bilete ipotecare (foto).

Cam asta este istoria leutului nostru, batran si rebegit.

Nu mai este el ce a fost, DAR, pana cand domnul euroi o sa vina sa-i dea ultima impartasanie, inca ne mangaie buzunarele si cardurile.