Sifoaneeeee!!!

fetele mele 🙂

Vreau sa va spun ca acum in epoca aifoanelor si altor minunatii am reusit si eu sa ma aliniez trendului. Nu mai incap in piele de mandrie. (si sa nu aud comentarii ca de fapt nu mai incap in piele din cauza tesutului adipos, ca fac urat! 🙂 )

Adica, am achizitionat de pe marginea drumului doua bucati sifoane. Da, da. Sifoane. Dinalea comuniste. Toata viata am visat sa am si eu sifonul meu elegant. Si acum, am DOUA!!! Nici nu pot sa mai vorbesc de emotie, doua sifoane, mari cu protectie de plasa. Imi strivesc o lacrima in coltul ochiului.Nici acum nu imi vine sa cred ca a existat cineva atat de inconstient sa abandoneze astfel de bijuterii. Oricum, eu ii multumesc. Le-am adoptat si le-am dat si nume. Nu le spun ca sa nu le strigati si sa fuga de acasa.

Cei care au dat drumul la televizoare prin perioada cand nu exista decat telejurnalul isi aduc foarte bine aminte de simbolul national. Nu, nu secera si ciocanul. Sifonul! Non stop vedeai cate un copil grabindu-se cu cate o plasa zgomotoasa spre sifonarie.

Acum nimeni nu mai bea sifon. Insa, eu imi scot palaria, sapca, fesul si tichia in fata lui Joseph Priesley care prin 1772 s-a saturat de apa plata cu lamaie si a infipt o tzara de dioxid de de carbon intr-o sticla de apa „chioara”.  Si s-a apucat sa faca sprit! 🙂

In incheiere pun si o poza cu neste verisoare de ale lor, pe care le-as primi in gazda. (batranele de prin 1896; 1890 si 1960)

Sunt fericit, Bing – Bang!

Sursa pozei sifoanelor de epoca: Colonel Blink

Jocul balatrucilor grezosi

Printre ciudateniile pe care le tot aduc in casa si nevasta le scoate pe furis afara 🙂 am salvat doi dorobanti. Da, dorobanti. Domnii dorobanti sunt cam balatruci :). In buletinul lor scrie ca de fapt sunt de etnie trovanta. Iar astora care nu le place sa se dea mari le spun concretiuni grezoare (nu grețoase 🙂 )

Hai ca pana cum am reusit sa ne intelegem. (Muhaha ha ha!!!)

Unii mai nerabdatori or sa inceapa sa bata din picioare si sa mormaie in surdina ca nu mai intra in viata lor aici. Adica am scris 500 de caractere si nu am spus nimic. Ba am spus si o sa mai spun.

Hai ca va dau de-nteles.

Balatrucii astia sunt de fapt aglomerari de nodule sferice sau cu forma neregulata formate din roci sedimentare.

Pai zi asa ma nene!!! (or sa comenteze ultimii ramasi cu ochii in pagina. Iar ne aburesti cu bolovanii tai grețosi, pardon, grezosi)

Pe bune ca nu e abureala. Sunt fenomenale.Si ca sa nu mai va inebunesc, va pun pe tava si etimologia lor. Uzual (stiintific) se foloseste termenul de concretiune grezoasa. Unii cercetatori prefera termenul de trovant. In popor sunt numite balatruci sau dorobanti.

De ce o tot tin eu ca sunt superbe. Ei bine, pentru ca natura, in ingeniozitatea ei a creat aceste “statuete” de o varietate impresionanta, unele imbracand forme zoomorfe sau antropomorfe, atfel reusind sa-l bata pana si pe marele Brancusi. Chiar exista voci care soptesc ca de fapt Brancusi s-a inspitat din aceste opere minunate ale naturii. Posibil, mai ales ca la Costesti, care e destul de aproape de Hobita, satul natal al maestrului este o mare aglomerare de concretiuni grezoase.

Umbla vorba ca cercetatorii astia nu ar sti nimic, si ca degeaba ii dau ei cu aglomerari de nisip cimentat cu carbonat de calciu si ca varietatea formelor este data de valoarea factorilor si elementelor mediului de concretionare. NȚ, abureala …

… Pe inserat, cand dispar aparatele foto purtate de tropaitori spre cabane cu ciorbe si friptane, pietrele se aduna la sfat de taina. Poarta in burta oua de dinozaur si sunt incarcate de o energie mai pozitiva decat plusul de la baterie. Daca te uiti mai atent reusesti sa vezi balaurii adormiti in stanca. Nu te lasa pacalit de formele lor domoale, ei doar asteapta un semnal de taina si atunci se vor descolaci si isi vor arata forma lor de grozavie. (cred ca am vazut prea multe filme:) )

Ce sa spun, spusul ca spusul, dar o calatorie pe dealul Feleacui sau pe la Costesti iti poate scoate in cale „a statue made by Nature”. Calatorule, nu o distruge, minunea din mana ta nu are decat 10 – 13 M.a. vechime si vine tocmai din sarmatian.

Daca nu iti plac plimbarile in natura le mai poti admira la Muzeul de Stiinte Naturale din Bistrita sau in Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor Costesti.

 

Terță

I (unu)

Acuma zilele,

Sunt toate iara fara noima.

Ma-ti parasit din nou,

Infricosati.

Caci ati vazut ca nu-s ca voi,

Ca n-am a voastra forma,

Ca eu traiesc o viata ,

Ce-o credeti voi fara noima.

De ce sunt trist atunci ?

De ce disper ?

Nu vreau sa fiu ca voi !

Nu vreau sa pier !

La voi uitarea e o forma,

Un mod de viata,

Fara de mister.

Nu vreti sa stiti nimica,

Nu-ntrebati.

E prea frumoasa asta viata,

Fara noima.

Ce rost mai are-atunci,

Sa va-ntrebati …

Nebuni, va ziceti voi,

Au fost si-n alte timpuri,

Ce rost mai are-atunci

Sa-i ascultati.

Caci ei nu spun nimic.

S-o credeti voi !!!…

Sunt trist, si mandru,

Sunt singur si rebel.

Nu vreau ca voi,

Sa-mi dati a voastra forma.

Nu vreau sa fiu ca voi,

Nicicand.!

****

 II (doi)

 Si iata zilele,

Si-au rupt fagasul,

Si iata zilele s-au contopit.

Nu-si mai au noptile

Misterul,

Caci eu m-am prins,

Si m-am zidit.

Nu-si mai au rostul vorbele

Din mine.

Nu-si mai au rost nici visele,

Nimic.

Mi-am rupt de tot,

Mi-am scos din mine,

Eu,…

Asta foame,

Dorinta de-a fi fericit.

De ce-am crezut ,

Ca asta forma-i mai presus de toate ?

M-am amagit, m-am plafonat.

Dispari din mine,

Forma fara noima !!

Si-acum sunt eu,

Eu !!!

Cel adevarat.

Sunt cel ce umbla

zile-ntregi,

ce cauta misterul.

Megaloman in vise,

Si-ncercari.

Sunt eu,

Sunt misticul,

Fanaticul ce crede,

Ca fericirea-i un temei

Cam fara rost.

Sunt poate cam nebun.

Sunt…, poate…

Dar stiu acum

ca pentru mine,

Nu-si are rostul,

Banala viata de pe strazi.

****

 III (trei)

 M-am pus la sfat,

Eu cu batranii.

De fapt eu doar ascult.

Ce vor sa spuna ei ?

De ce nu le-nteleg discursul ?

Sunt oare eu prea tanar ?

Prea necopt ?

Caci ei spun vorbe mari,

Ce seamana cu adevarul.

Il cauta si ei de fapt.

Sunt insa mai aproape decat mine.

O spune parul alb din cap.

Nu au trait degeaba ei pe lume,

S-au chinuit la randul lor,

Ca mine.

Dar n-au ajuns de fapt,

Nici ei la un liman.

Si-acum s-au strans

In cerc la sfat.

sunt tristi. Ii vad.

caci stiu ca-n asta lume,

Nu mai au mult de stat.

Si n-au aflat ei adevarul,

dar insa-acum ce rost mai are …

Ce pacat.

Ma vad si eu ca ei,

Batranul visator,

Ce-acuma rade.

Sunt constient ca n-am sa stiu

Nici eu mai mult,

De fapt.

****

Dimitri Amacos

Pentru ca manuscrisele mele, daca le pot spune asa, sunt sub un maldar de carti, se pare ca Terță este ultimul ciclu de poeme pe care il public. Daca timpul sau inspiratia se v-or hotara sa mai scuture din mine diverse cuvinte ce se v-or pune cap la cap, atunci o sa mai public. Pana acum nu a aruncat nimeni cu rosii in mine, drept pentru care multumesc.

Cosmin Meleacă

 

P.S. “Terță” este un ciclu scurt de III de poezii. Si acest ciclu a fost scris tot prin tineretile mele zbuciumate. O mare parte din ele au fost scrise in mansarda, in perioada studentiei boeme. Ca si celelalte poezii ele sunt doar numerotate pentru ca niciodata nu am considerat ca o poezie ar trebui sa poarte un nume.

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, tot din studentie. Pe atunci preferam sa le semnez asa. Am hotarat sa pastrez semnatura pentru ca daca atunci am hotarat sa le semnez asa, asa sa ramana.

 

Pe un picior de plai …

Foto: colectia personala Cosmin Meleaca

De cateva zile tot am vazut pe facebook cum diversi prieteni recomandau un film documentar difuzat de Travel, „Wild Carpathia” – Carpatii salbatici.Pana in seara asta nu am avut timp sa-l vad.

Acum ca am reusit, pot spune ca intr-adevar e superb. Muntii nostrii sunt nemaipomeniti. Avem toate ingredientele pentru o viata de vis.

Eu am ramas cu o bucurie in suflet dupa ce l-am vazut. Si cu speranta ca poate nu v-a fi distrus tot acest ecosistem. Fac parte din generatia care a batut cu piciorul mari intinderi din acesti munti si ma mandresc cu asta. In mod sigur, drumetiile si-au adus un important aport la formarea personalitatii mele si pentru asta ii multumesc Mamei Natura.

Atasez documentarul gasit pe youtube, cu tot cu subtitrare, ca nu toti am studiat la Oxford. Vizionare placuta!

Copacii fara padure

Cand mi-am promis si eu ca nu ma mai leg de popi, hop si subiectul. Nu ma lasa bai nene sa stau si eu linistit. Cum lecturam eu revista presei, hop a tabarat pe mine ditamai reportajul in Romania Libera: „Jaful castanilor. Cum se imbogatesc preotii si calugaritele din defrisari ilegale in padurile Manastirii Hurezi”

Ca sa nu o lungesc aiurea, pentru ca materialul din RL e personajul principal in povestea asta, dau doar o frantura din finalul reportajului, asa ca promo:

Amenintarea Maicii Marina

„Eu zic sa mai lasati manastirile. Atat zic. Luati aminte si de domnul Huidu, ce s-a intamplat” (am incheiat citatul si promoul)

Interventie proprie si personala: Hai pe bune popo, au cumva astia de la manastiri acces la vreo carte de spelluri? Daca da, am si eu neste costrei pe un mormant si as vrea sa scap de el. (aici a fost o injuratura lunga si urata!!!!)

Tit – Tit, ieSeMeS …

Eeeei, bine v-am gasit mai badisori si badisoare. Sper sa va gasesc  bine, ca azi a fost zi cu mancat gratis, contra unui pupat si-o urare de sa-ti fie numele iubit, ca ce foame mi-era … :). Bun. Pe asta am zis-o, insa, nu despre Mihaiele si Gabriiele voiam sa tainuiesc. Oful meu e altul si are legatura cu iesemesul. Ca nu-mi iese din cap.

Dar sa o iau cu inceputul. Intr-o zi, stateam eu si ma gandeam ca un card de credit e bun la casa omului. Ca nu stii cand face masina partz si ramane fara benzina, iar tu ai zero cash in buzunare si sperante de refill tocmai peste o saptamana. Sau vine matusa ta preferata din strainatate (ce buna ar fi una, asezata la casa ei, fara mostenitori si cont gras, iar tu sa fii febletea ei) iar tu nu ai niciun leut prin buzunare sa dai o cafeluta, o biscuite …, etcetera si ciocanul. 🙂

OK, gandul odata gandit urla-n cap ca trenul, trebuie sa-i gasec o gara, ca altfel se instaureaza anarhia. Si numai bine pica o chemare la Bucutulesti. Imi fac treburile de servici constiincios, ca de, adeverinta de salariu de aici vine. Cum am terminat, tup la banca (nu dau nume, persoana importanta, cu card dragutz de cumparaturi :)) Am buletin, am adeverinta, am, am, am… Am si credit pe numele nevestii cu ditamai asigurarea pentru el in caz de orice. Imi fac si eu asigurare in caz de alea alea, ca umbla disponibilizarile ca moartea prin ciuma.

Si azi … surpriza doamnelor si domnilor!!! Primesc un esemes. „Va informam ca solicitarea emiterii unui card a primit aviz negativ”. Da ce ma vere, e timida banca de imi da esemes? Sau daca nu sunt bun de plata nu contez? Primeam si un telefon cu taxa inversa, ca nu sunt zgarcit. Da asa ma uit ca prostu la telefon. Esemes. Zici ca suntem in clasa a doua si ne e rusine sa vorbim fete cu baieti si ne bagam biletele prin buzunare unii altora. ESEMES. Si cica daca vreau detalii sa sun la un numar dinala cu 0800 xxx.

Am mai patit o rusine dinasta acum vreo 4 ani, cand am primit refuz la un credit pe motiv ca sunt impertinent. (motivul refuzului l-am aflat dupa multe urlete la telefon) Cica am stresat operatoarea pentru ca i-am spus ca nu e in stare sa citeasca o carte de munca.  Si aveam dreptate bai nene. Chiar nu era. Dar ea cu mana ei mica si alba s-a razbunat. Impertinentii nu au voie in banca lor. Doar cei cu personalitate evitanta. Urdurosii care inghit orice. Ei au pierdut, alta banca a castigat. Dar sa trecem si peste asta.

Nici nu stiu cum sa ma simt, afectat, nervos, indiferent … Da de ce am fost refuzat? Dupa o autoanaliza mai profunda, asezat comod pe canapea, am ajuns la concluzia ca as fi fost periculos. Cum l-as fi primit as fi navalit in primul magazin de acadele si as fi urlat: Nobody move!!! I have a credit card and i’m not afraid to use it!!!