E bună și vacanța , dar dacă nu mă mobilizez, numai scriu nimic și pun lacăt pe blog. Că omul, greu se învață cu un ritm, dar și mai rapid se dezvață. Așa că am pus mâna pe condei și la treabă. Am început să scriu răspunzând unei întrebări nerostite, dar prezentă prin amintiri, ”Copii cum v-ați petrecut vacanța?”
Păi cum să o petrec? Cum îmi place mie mai mult. În altă parte decât acasă. De data asta, altă parte a fost Brașovul, un oraș de care încep să mă îndrăgostesc. Pare un loc în care dacă ai bunăvoință nu te plictisești niciodată. Ce să mai spun de peisagii. (o voce din planul secund îmi spune să pun ghilimele la peisagii ca să se prindă lumea că l-am scris la oha. Ete că nu pun, să râdă lumea. Sâc! :)) Gata cu încălzirea. Să trecem la lucruri serioase … sau nu.
Despre ce voiam să vă povestesc? Despre sistemul de învățământ românesc. Sună plictisitor, a subiect de talk-show obosit. Ei bine, Nu! Într-adevăr, despre el voiam să vă povestesc, dar nu despre sistemul de învățământ actual este povestea. Ea este despre începuturile școlii românești și anume despre ”Prima școală românească”. Acu parcă sună mai bine. Cine mi-a spus povestea? Preot prof. Vasile Oltean, poate cel mai erudit om pe care l-am cunoscut până acum. (altă dată o să vă povestesc despre Nicolae Scăunaș, un om în fața căruia Google își scotea pălăria!) Vasile Oltean are har de povestitor. Când începe să vorbească, timpul se așează încet în bancă și începe să-l asculte. El trăiește pentru acest lăcaș de cult și de învățătură care adăpostește circa 4 000 de cărți vechi și peste 30 000 de documente care nu ne lasă să ne uităm istoria. De peste 42 de ani, aproape o viață de om, Vasile Oltean studiază această comoară culturală.
Așa că am să întind mâna peste taste și am să vă spun pe scurt despre școala din Șchei, cea mai veche 
școală românească din întreaga Românie. Pe Vasile Oltean l-am ascultat stând în băncile sălii de clasă ”Anton Pann”. Am intrat cam greu, dar senzația a fost nemaipomenită. Stăteam într-o bancă de la începutul sec. XIX -lea. Iar în fața noastră, profesorul, a început să ne deslușească lecția. Cronica locală spune că ”s-au zidit școala și biserica la 1495”. Dar, Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea de la 1399, prin care se adresa schizmaticilor care primeau învățătură de la pseudo dascăli, demonstrează că aici se făcea școală. Dascălii erau preoții înșiși. Ei alcătuiau manuale de școală, scriau cărți și protejau școala. Cea mai recentă descoperire, Omiliarul (manual școlar) din sec. XI-XII lasă de înțeles că dacă exista manual, clar exista și școală.
Cum se făcea școală aici? Ne explică tot profesorul nostru: „Din nici o localitate nu veneau doi elevi, unul singur – alesul satului venea la şcoală pentru a deveni dascăl sau notar în sat sau poate chiar preot în sat. Preoţii noştri nu studiau pe la academii înalte, erau doar oameni mai răsăriţi din lumea satului, ai căror bunici sau taţi fuseseră preoţii şi în felul acesta se păstra în familie această tradiţie a preoţiei în lumea satului. Ca să vină la şcoală, aduceau o găleată cu grâu, un car cu lemne şi 4 florini, bani cu care cumpărai cam 3-4 boi, vă daţi seama ce statut aveau elevii pe acea vreme.” Are și dovezi. A descoperit printre documentele Bisericii ”Sf. Nicolae” un catalog de școală de la 1730. Profesorul, Ioan Duma, avea 110 ciraci (elevi). Cel mai tânăr elev avea 20 de ani :). În școală stătea trei luni și devenea notar. Dacă voia să devină dascăl, stătea șase luni. Cel mai mult stăteau cei care voiau să devină preoti. Nouă luni bătute pe muchie. Pe atunci popa făcea tot. Era si doctor și veterinar, omul bun la toate.
Ne-am ridicat copleșiși din bănci și am purces spre ce-a de-a doua comoară a școlii. Tiparnița diaconului Coresi. În 1559 asistăm la un moment de cotitură. Diaconul Coresi, se leapadă de cuvintele slavone și scrie prima carte în limba română. Astfel că, la 12 martie 1559, Judele Brașovean asistă la ceremonialul de predare a Manualul de catehism în școala românească din Șchei. De acum, limba română a devenit limbă școlară. Coresi scria așa ”Dacă am cetit, bine am socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc şi mie toate plăcură şi am scris cu tiparul vouă fraţilor românilor să vă fie pre învăţătură şi vă rog fraţii mei să cetiţi şi bine să socotiţi că veţi vedea voi înşivă că e mărgăritarul şi comoara ascunsă întrânsele”. Cum tipărea el cărțile? Cu sudoarea frunții. Cioplea matrițele cu briceagul in lemn dur, de corn. Cioplirea se făcea invers, ca în oglindă și dura doi – trei ani. Astfel a cioplit 39 de cărți împreună cu câțiva ucenici. Ghidul nostru ne explică de ce a venit Coresi în Ardeal: ”Coresi a venit în Ardeal pentru că era nevoie de cărţi în limba română pentru rezistenţa ortodoxă în faţa invaziei sectelor religioase (…) Cărţile nu circulau pe graniţe politice ci pe graniţe religioase. Acolo unde era o biserică ortodoxă, ajungeau şi cărţile. Un tiraj de 100 sau 200 de cărţi de-ale lui Coresi acoperea toată necesitatea de cărţi pentru bisericile din ţara asta. De aceea Coresi stă la temelia limbii şi culturii noastre naţionale.” Din păcate aproape nimeni nu mai stie cine a fost acela care ne-a redat limba. Până și manualele școlare l-au uitat.
Prof. Oltean ne-a făcut o demonstrație simplă a modului de funcționare a tiparniței. Simplu, dar în același timp năucitor de migălos. 700 de pagini de carte, 700 de plăci sculptate. El a și încercat-o. A tiparit o foaie volantă. Cronica școlii. Am cumpărat-o. Un leu. Clilipir! Dar totuși o comoară.
Muzeul mai ascunde o mulțime de comori. Aici se poate admira Cronica Transilvaniei din vremea lui Mihai Viteazul, scrisă la Nurenberg, prima Biblie a ruşilor (1581), Biblia lui Andrei Şaguna (se făcea pușcărie pe vremurile lui nea Nicu dacă o dețineai), sau Biblia lui Ion Heliade Rădulescu tiparită la Paris. O adevărată raritate este Tetraevanghel cu foiţă de aur, scris pe piele de ied nenăscut, dăruit braşovenilor la 1561 de către Alexandru Lăpuşneanu. Metoda confecționării lui este destul de neortodoxă. Datorită structurii speciale a pielii care nu era pe deplin formată, foița de aur se lipea fără alte lipiciuri și nici nu se mai desprindea. Rezultatul … impresionant!
Sunt multe de spus. Și o să mai spun. Dar cu altă ocazie. Poveștile prof. Vasile Oltean sunt multe și interesante, iar luna asta sigur or să-și facă loc pe aici.
Gata, am vorbit deja prea mult.
La bună vedere, auzire, comentare, etc. Știți voi. Pa!!!
