fetele mele 🙂
Vreau sa va spun ca acum in epoca aifoanelor si altor minunatii am reusit si eu sa ma aliniez trendului. Nu mai incap in piele de mandrie. (si sa nu aud comentarii ca de fapt nu mai incap in piele din cauza tesutului adipos, ca fac urat! 🙂 )
Adica, am achizitionat de pe marginea drumului doua bucati sifoane. Da, da. Sifoane. Dinalea comuniste. Toata viata am visat sa am si eu sifonul meu elegant. Si acum, am DOUA!!! Nici nu pot sa mai vorbesc de emotie, doua sifoane, mari cu protectie de plasa. Imi strivesc o lacrima in coltul ochiului.Nici acum nu imi vine sa cred ca a existat cineva atat de inconstient sa abandoneze astfel de bijuterii. Oricum, eu ii multumesc. Le-am adoptat si le-am dat si nume. Nu le spun ca sa nu le strigati si sa fuga de acasa.
Cei care au dat drumul la televizoare prin perioada cand nu exista decat telejurnalul isi aduc foarte bine aminte de simbolul national. Nu, nu secera si ciocanul. Sifonul! Non stop vedeai cate un copil grabindu-se cu cate o plasa zgomotoasa spre sifonarie.
Acum nimeni nu mai bea sifon. Insa, eu imi scot palaria, sapca, fesul si tichia in fata lui Joseph Priesley care prin 1772 s-a saturat de apa plata cu lamaie si a infipt o tzara de dioxid de de carbon intr-o sticla de apa „chioara”. Si s-a apucat sa faca sprit! 🙂
In incheiere pun si o poza cu neste verisoare de ale lor, pe care le-as primi in gazda. (batranele de prin 1896; 1890 si 1960)
Sunt fericit, Bing – Bang!
Sursa pozei sifoanelor de epoca: Colonel Blink