Mai zilele trecute m-a certat cineva că nu mai scriu. E adevărat. Nu am mai scris nimic. M-am privat de o plăcere înlocuind-o cu multă muncă. Iar amărâta asta de muncă chiar nu e plăcută, însă îți încarcă plasticul ăla din portofel. Eh, la dracu cu ea. O să mă reapuc iar de scris în paralel cu un alt proiect personal. Amîndouă au fost amânate până la limita imposibilului. Celălalt proiect e unul cu greutate. Mai bine zis unul despre greutate. A mea. O să fie greu, foarte greu. Însă cred că blogul o să mă ajute să trec peste. Poate o să și scriu din când în când despre trăirile din timpul dietei. (cei care nu mă cunosc personal nu au de unde să știe că mă îndrept vertiginos spre o greutate rotundă din trei cifre, în care prima e de mult unu) :).
Dar până atunci, am rămas restant de anul trecut cu o idee care mă face constant să rîd ca prostu’. Este fooooarte serioasă (he he!), drept pentru care nu mă abțin să nu o scriu. Este vorba despre un ritual observat de mine, și anume că foarte mulți oamini când merg la budă, dau drumul la apă la chiuvetă. Nu înțeleg ce vor să mascheze, pentru că toată lumea știe că acolo te duci ca să-ți descarci oarece presiuni presante, ca să zic așa :). Acolo e locul permis. Chiar recomandat, și nu numai de medicii stomatologi 🙂
Acu stau și mă gîndesc, dacă se duc unde se duc și nu dau drumul la apă, oare ce fac? Fac lucru de rușine sau doar își admiră mușchii în oglinda de la baie?.
Eu m-am gândit și la altă soluție care pare chiar mai practică. Să tragă non-stop apa la baie. Așa pot face în același timp două lucruri. Depresurizare și plăcut spălare 🙂
Să curgă apele și să vină … Când eram mai micuștel, aveam un unchi mai tâmpițel care mă punea să spun repede ”la curbă șinele trosnesc” și nesimțitul nu dădea drumul la apă! 🙂
Atât că am dat-o râu în prostii.