Stiință & Tehnică nr.39 Septembrie 2014

Nimeni nu mă vrea”,” Sunt un ratat”,” Ce rost mai are”,” Viața mea e un deșert arid…”, toate acestea sunt șoapte ale asasinului tăcut numit depresie. Depresia este precum o gaură neagră în care cazi și cazi și tot cazi până când nu mai rămâne nimic în jurul tău, în afară de un hău negru, fără început și fără de sfârșit.

Chiar dacă este una dintre cele mai bine studiate probleme existente în lume, despre depresie se discută extrem de puțin, ea urcând în luminile rampei doar atunci când o vedetă sau personalitate publică se sinucide. Atunci apar șoaptele, printre ele apărând cuvântul depresie. În realitate depresia nu li se întâmplă doar persoanelor” ciudate” sau” nebune”, ci este un fenomen foarte des întâlnit. Anual, un număr impresionant de persoane cad pradă depresiei, 25% dintre femei și 12%dintre bărbați suferă un episod depresiv major în timpul vieții, iar șansele recăderii într-un al doilea episod depresiv sunt foarte mari.

Adevărul tragic este că foarte mulţi oameni ce suferă de depresie nu caută niciodată ajutorul specializat. Depresia este o tulburare ce se poate trata, și este important pentru cei care suferă de depresie să apeleze la ajutor de specialitate deoarece ea nu afectează doar persoana în cauză ci și familia și locul de muncă.

Ce este de fapt depresia? Este o tulburare a prelucrării informației prin scheme negative, rigide și excesive ce creează gânduri exagerat de negative care la rândul lor duc la emoții negative și un comportament de descurajare.

Un episod depresiv constă într-o varietate de simptome ce variază de la un individ la altul. Unele persoane pot simți depresia precum un văl negru și greu așezat peste viața lor, altele se pot simți secătuite de energie, neputându-se concentra, sau pot fi irascibile tot timpul fără niciun motiv. Depresia afectează persoana în totalitate, tulburându-i ritmul normal de funcționare până în profunzime, îi afectează modul în care aceasta doarme, mănâncă și mai ales felul în care aceasta se vede pe sine sau se gândește la diverse lucruri.

Depresia nu este o tristețe trecătoare

 

Depresia nu are legătură cu tristețea trecătoare, nu este un semn de slăbiciune și nici nu trece datorită unui act de voință a persoanei. Depresia presupune să fii trist atunci când în viață totul merge bine. Fără tratament, simptomele se pot prelungi săptămâni, luni sau ani.

În depresie apare un tipar al gândurilor negative cu referire la sine, ceilalţi sau viitor. Această gândire specifică depresiei ce produce schimbări majore în ritmul și performanța persoanei se numește ruminație și este considerat principalul mecanism de menținere al depresiei. Mintea care ruminează analizează la nesfârşit ce s-a întâmplat în trecut.

Prin ruminații persoana încearcă să găsească răspunsuri la întrebări care nu au un răspuns și astfel să dea un sens trecutului. Însă în momentul în care persoana se centrează pe întrebări de genul” De ce eu am pățit așa ceva?” ea își refuză dreptul de a mai trăi și alte experiențe și astfel își refuză dreptul la un viitor normal.

Gândurile despre sine sunt acelea de vinovăție, blamare și autocritică. Unele dintre cele mai frecvente gânduri autocritice sunt: „Nu sunt bun de nimic”, „Sunt un eșec”,” Trebuie să reuşesc tot ceea ce fac”,” Dacă las garda jos, mi se va întâmpla ceva rău”,” Nu trebuie să fiu niciodată confuz în legătură cu emoţiile mele faţă de ceilalţi”,” Dacă cineva va observa că sunt deprimat sau anxios, mă va respinge şi mă voi simţi umilit”,” Trebuie să fiu acceptat şi aprobat de toţi” sau” Eşecul este intolerabil şi inacceptabil”. Gândurile despre lume sunt concentrate selectiv numai asupra aspectelor negative ce apar în mod normal în viață, iar cele despre viitor sunt caracterizate prin pesimism și absența speranţei.

Persoanele depresive se simt neajutorate, având sentimentul că nimic bun nu se va mai întâmpla în viața lor, că și-au ratat viața și că nu mai există absolut nicio șansă să mai fie vreodată fericite, însă de fapt neajutorarea este doar un simptom al depresiei. Această percepție și interpretare a realității este una eronată deoarece predicțiile sunt făcute prin prisma minții afectate de depresie care are activate doar gândurile și filtrele negative iar evaluarea globală este făcută doar prin prisma acestora.

Suicidul, cea mai gravă consecință a depresiei

 

Riscul suicidar este crescut pentru toate persoanele aflate în depresie. Cel mai frecvent el apare la începutul şi la finalul episodului depresiv. În perioada ei maximă amplitudine, când persoana este scufundată în depresie, pulsiunea suicidară este anulată, însă odată cu primele semne de ameliorare, pulsiunea reapare. Riscul suicidal crește exponențial pe măsură ce persoana iese din depresie.

Statisticile arată că:

  • 15% din pacienţii cu depresie severă se sinucid

  • 60% din pacienţii depresivi se gândesc să o facă

  • Depresia afectează o femeie din 4 şi un bărbat din 10

  • Peste 80% din pacienţii depresivi pot să fie ajutaţi semnificativ de terapiile moderne antidepresive

Trebuiesc urmărite semnele de avertizare care ar putea să prevadă o tentativă de suicid. Acestea ar putea fi:

  • persoana vorbește sau se gândește mereu la moarte;

  • asumarea de riscuri care ar putea duce la moarte;

  • vorbeşte destul de des despre faptul că este neajutorat, fără speranță și fără valoare;

  • sentimente de resemnare completă și definitivă;

  • afirmă lucruri de genul „ar fi fost mai bine să nu exist” sau „vreau să se termine totul”

  • vorbeşte despre a-și lua viața sau despre suicid în general

Evenimentele negative apărute sunt atribuite unor factori stabili și globali având consecințe și implicații de durată ce afectează negativ stima de sine generând gânduri de tipul:” A fost doar vina mea”, „Întotdeauna dau greş în felul ăsta pentru că sunt un incapabil”. Orice eveniment pozitiv este exclus, minimalizat, acesta fiind atribuit unor factori temporali și specifici în general externi. Chiar dacă persoana realizează ceva important ea va considera că a avut noroc și că a reuşit doar pentru că a fost ajutată de alte persoane. Unele persoane suferind de depresie, datorită credinței eronate că modul în care se simt în acest moment nu se va mai schimba niciodată, ajung să comită suicid. Rata tentativei de suicid este mai crescută în cazul femeilor, însă suicidul este mai frecvent în cazul bărbaților deoarece aceștia folosesc metode letale de suicid, cum ar fi arme de foc sau spânzurare, spre deosebire de femei care folosesc supramedicaţia sau tăierea venelor.

Sunt persoane care întră în spirala depresiei datorită faptului că încep să se plângă. În prima fază acestea obțin atenție și încurajare, însă pe măsură ce aceștia continuă să se plângă și să refuze ajutorul și încurajările celorlalți, acestea încep să fie respinse de cei din jur. Prin scăderea recompenselor sociale și a suportului oferit de ceilalți, imaginea de sine negativă se întărește, aceasta accentuând starea depresivă. Acestei spirale comportamentale, i se adaugă gânduri secundare negative, persoana întrând într-o serie de cercuri vicioase ce îi mențin și-i amplifică și-i mențin starea depresivă. Aceste cercuri ar putea fi descrise în felul următor:

Primul cerc vicios este format din starea depresivă cu tendinţele negative, asociată cu interpretarea negativă a simptomelor ce duce la o concepţie negativă despre sine care amplifică starea depresivă.

În al doilea cerc vicios depresia generează o diminuare a activităţilor, astfel încât persoana se simte prea obosită și gândește că nu mai are niciun rost, astfel întărindu-și starea depresivă deoarece activităţile care anterior îi provocau plăcere dispar nemaifiind efectuate.

În cel de-al treilea cerc vicios tendinţele depresive pot duce la diminuarea drastică a încercărilor de a face faţa problemelor şi de a le gestiona, astfel apărând pierderea speranţei și pesimismul, iar depresia se adâncește.

Copiii cu părinți depresivi

 

Depresia cronică a unuia dintre părinți afectează într-o foarte mare măsură viața copiilor. O mamă depresivă își priveză copilul de suportul ei psihic și emoțional. Acesta, înțelege că pentru a fi iubit, trebuie să-și îngrijească permanent părintele, rămânând prizonier pentru toată viața în rolul de părinte grijuliu și suportiv.

Datorită acestei schimbări, copilului îi este afectată dezvoltarea fizică și psihică normală. El va deveni la răndul său un bun candidat pentru depresie, deoarece singura lecție de viață pe care părintele i-o predă este cum să devină un depresiv autentic.

Până la negrul absolut mai sunt 32 de nuanțe de gri

 

Prin intermediul terapiei ajutate și de o medicație corespunzătoare, persoana depresivă își poate dezvolta abilități și comportamente necesare rezolvării de probleme și astfel să nu își mai mențină sentimentul de neajutorare. Împreună cu terapeutul acesta își poate identifica frustrările și le poate transforma din plângeri în probleme ce se pot rezolva. Aceasta este o muncă de migală, însă cu răbdare și efort susținut, trecutul este lăsat în urmă, acolo unde îi și este locul, iar realitatea este acceptată pas cu pas. Transformând negrul absolut într-una dintre cele 32 de nuanțe de gri, prezentul poate fi privit în față, iar prin reducerea și modificarea ruminațiilor predicții negative despre viitor vor scădea și ele în intensitate.

P.S. Acest material este primul dintr-o serie de articole concepute de mine special pentru rubrica Psihologie din revista Știință & Tehnică. El a fost deja publicat în numărul din septembrie 2014. Articolele vor fi postate pe blog la aproximativ o lună de la data apariției revistei. Am primit permisiunea de a le posta și pe blog deoarece revista este destul de greu de găsit.