Hai că în ultima vreme am ținut-o numai în chestii serioase și m-am depărtat de scopul acestui jurnal personal, acela de bărfe și flecuștețe neserioase. Așa că azi o să vă spun o mică poveste. Aceea a bambusului zburător si a colecționarului mereu copil. Acică eu 🙂 Hi, hi, hi!
Să încep cu începutul și să vă deslușesc misterul. Că în mod sigur toată lumea s-a prins că bambusul nu zboară. Normal că nu zboară. Dar încinge creierul gînditor la prostii al subsemnatului. Păi da, că mi-a ajuns la ureche că undeva pe la Nucetu ar fi raiul colecționarilor. Adică, o hală plină de vechituri în care te poți bălăci și în care poți găsi printre altele tulpini groase de bambus, numai bune de făcut arcade pentru trandafirii cățărători. Poate că cel mai ușor ar fi fost să le fac din metal, dar eu nu am iesit încă din epoca de piatră :), așa că nu știu să modelez fierul și nici nu îmi place. Mie îmi place lemnul și gata.
Dacă am zis gata, mi-am mai convins un prieten și am purces la drum. Cum am ajuns, m-am înfipt în mormanul de chestii. Spun chestii pentru că cel puțin jumătate din lucrurile de acolo nu puteau fi identificate :), dar bambus am găsit, însă urât. Mult prea urât pentru scopul nobil pe care ar fi trebuit să-l aibă. Dezamăgit am băgat la subraț două lopeți de campanie gen Lineman și …. și … Normal, o machetă de aeroplan 🙂 Din ce era ea făcută? Din lemn! Muhahahaha! Macheta era destinată copiilor de 9 ani, deci pentru mine. Chiar pentru mine.
Asta m-a făcut să uit de supărare și mi-am luat tălpășița spre casă. Nu mai spun că mi-am uitat în mașina lui Vio cheile de la casă și portofelul, că au fost ușor de recuperat. Oraș mic, de! Ardeam de nerăbdare să asamblez macheta.
Rezultatul a fost mulțumitor. Macheta e super draguță. Numai Cris e cam nemulțumită, că întreținerea obectului, gen desprăfuire periodică, o să cadă ca de obicei în grija ei 🙂 Sorry!
