„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.”
”Profetul” – Kahlil Gibran
Copiii vin prin noi, fără să fie ai noștrii, însă noi suntem cei care le predăm ceea ce va deveni moștenirea lor. Așa că voi vorbi despre rolul mamelor în formarea copiilor, rol care începe din momentul conceperii și durează până copiii se desprind și devin independenți. Special o să ignor în totalitate rolul taților și le voi dedica cu altă ocazie un articol, în care voi vorbi despre importanța lor în creșterea copiilor.
Biologic vorbind, corpul mamei îi pune la dispoziție fetusului tot ce acesta are nevoie, în așa fel încât viața să se dezvolte, însă foarte important este ca la nivel psihic mama să se conecteze cu noua viață ce crește pentru că prin intermediul ei copilul învață primele emoții. Tot ce percepe copilul este emanat de mamă, inclusiv tot ce o afectează pe ea fizic, emoțional și spiritual, iar pentru că el încă nu are formate propriile filtre, este expus direct și va primi din plin absolut tot ce vine spre mamă.
Putem spune că până la naștere, copilul nu are un Eu al său propriu și astfel nu poate deosebi dacă ceva este în interiorul său sau vine din exterior, și mai ales, el nu face distincție între corpul mamei și al lui.
Propriul Eu începe să se contureze abia după naștere, când începe să observe mediul prin proprii analizatori. Încet, încet, mama devine parte de sine stătătoare, iar el acum doar se oglindește în ea.
Următorul pas în dezvoltarea copilului se face tot cu ajutorul mamei, cu ajutorul ”neuronilor oglindă”. Ce sunt ei? Sunt neuronii responsabili de învățarea prin imitare. Pentru a imita cu un grad mare de precizie, copilul ”intră în pielea mamei” și adoptă fără rezerve punctul său de vedere. Așa reușește să învețe rapid într-un timp scurt. Deci, cu ajutorul sistemului neuronilor oglindă, copilul absoarbe informația, iar apoi, mai târziu, o proiectează înapoi în lume prin propriile abilități.
Rolul acestor ”celule inteligente” nu se mărginește doar la imitarea acțiunilor, ci și a emoțiilor și astfel dispare distincţia dintre a vedea și a face. Datorită lor, fericirea celorlalți radiază în interior și îi produce fericire și privitorului. Un chip furios produce la rândul său reacții interne, mai puternice și mai extinse decât cele pozitive.
Ce sunt aceste reacții? Empatia, despre care tot auzim în jurul nostru. Adică împărtășirea sentimentelor de tristețe sau de fericire,de durere sau frică, trăite de alte persoane care ne sunt dragi.
Neuro cercetătorul Marco Iacoboni, (profesor la Universitatea California din Los Angeles (UCLA)), concluziona că sistem de neuroni oglinda sănătos este crucial pentru dezvoltarea socială normală, iar „dacă ai „oglinzi sparte „sau un deficit în sistemul neuronilor oglindă, probabil vei sfârşi prin a avea probleme sociale, așa cum pacienţii cu autism au”.
Deci, dragi mămici, nu uitați de rolul important jucat de voi în primii ani de dezvoltare ai copiilor. Prin voi copiii își vor aduna informații cruciale, iar apoi își vor fundamenta structura lor emoțională.
Prin oglindire ei au acces direct la memoria strămoșilor lor, deoarece toți membrii familiilor s-au oglindit reciproc unii în ceilalți la vremea lor.
P.S. Inițial, articolul l-am publicat în ziarul Observator de Călărași, și cu voia redacției îl postez după o perioadă rezonabilă de timp și pe site la mine.
sursă foto: www.protectingchildren.org.au